Misterul din arhiva UAD Cluj: Drumul fotografiilor lui Brâncuși spre Transilvania, reconstituit de Doina Lemny

Un veac de învățământ superior artistic la Cluj-Napoca și un secol și jumătate de la nașterea lui Constantin Brâncuși s-au întâlnit simbolic în cadrul simpozionului „UAD între secole” (11 – 13 noiembrie 2026), desfășurat la Casa Matia Corvin, manifestare care a marcat încheierea amplului program aniversar „Centenar UAD”.

Evenimentul a debutat miercuri, 11 noiembrie, prin conferirea titlului de Doctor Honoris Causa reputatului istoric de artă și cercetător Doina Lemny (doctor al Universității Sorbona și timp de decenii muzeograf la Centrul Pompidou din Paris), o distincție pe care exegeta a primit-o cu emoție, considerând-o un omagiu comun adus cercetării documentare și spiritului lui Constantin Brâncuși în anul său aniversar. În imediata continuare a ceremoniei, Doina Lemny a susținut o amplă conferință magistrală dedicată pasiunii sculptorului pentru fotografie, dezvăluind publicului clujean atât resorturile intime ale laboratorului brâncușian, cât și povestea detectivistică a celor 41 de fotografii originale păstrate în arhiva UAD și reunite în expoziția pop-up „Brâncuși: lucrări fotografice din tezaurul UAD”.

Brâncuși, fotograful propriului univers: de la Rodin și Man Ray la scandalul Principesei X

În prelegerea sa, Doina Lemny a demontat ideea preconcepută potrivit căreia Brâncuși ar fi avut o pregătire formală în domeniul fotografiei, precizând că la Școala de Arte Frumoase din București această disciplină nu se practica. Fascinația sculptorului s-a născut abia la Paris, în 1908, la scurt timp după plecarea sa din atelierul lui Auguste Rodin. Atunci, Brâncuși a asistat în grădina de la Meudon la ședința fotografică nocturnă realizată de prietenul său Edward Steichen asupra sculpturii Balzac. Impresionat de efectele dramatice de lumină și umbră, dar mai ales de remarca lui Rodin către Steichen („Fotografiile dumneavoastră vor face lumea să-mi înțeleagă pe Balzac al meu”), Brâncuși a înțeles că fotografia poate deveni o prelungire esențială a propriei viziuni plastice.

Inițial, urmând cutuma epocii, artistul a apelat la fotografi profesioniști – inclusiv la celebrul galerist american Alfred Stieglitz, care i-a imortalizat lucrările cu ocazia primei expoziții personale de la New York, în 1914, și a publicat imagini în revista Camera Work. Cu toate acestea, Brâncuși a rămas profund nemulțumit. Așa cum avea să mărturisească ulterior prietenul său Man Ray, sculptorul recunoștea calitatea tehnică a clișeelor lui Stieglitz – perfecte sub aspectul luminii și al redării marmurei –, dar considera că acestea erau „frumoase” fără a-i reprezenta cu adevărat opera. Luând lecții de la Man Ray, Brâncuși și-a instalat propriul laborator fotografic în atelierul parizian și a interzis de atunci oricui să-i fotografieze sculpturile sau să-l portretizeze.

Așa s-a născut un stil fotografic inconfundabil: imaginile realizate de Brâncuși – adesea nocturne, luminate cu un singur spot sau chiar la lumina lumânării, uneori ușor mișcate, arse sau neconvențional încadrate – erau respinse de profesioniștii vremii, dar au fost recunoscute de istoria artei ca opere autentice de Brâncuși. Pentru artist, fotografia a devenit un veritabil instrument pedagogic și de comunicare: el își imprima lucrările pe cărți poștale pe care le trimitea colecționarilor și vizitatorilor, iar atunci când aceștia îi cereau explicații verbale despre sensul sculpturilor, le răspundea simplu: „Mai bine priviți fotografiile”. Totodată, autoportretele sale – realizate cu ajutorul unui declanșator la distanță, în mijlocul lucrărilor – nu urmăreau chipul artistului, ci portretul propriului atelier.

Dincolo de valoarea lor estetică, Doina Lemny a subliniat rolul vital de document și martor pe care fotografiile lui Brâncuși îl joacă astăzi:

• Recuperarea operelor pierdute: Multe lucrări preparatorii din prima perioadă de creație (printre care două studii pentru Muza adormită, imortalizate în imaginile din fondul clujean) au dispărut sau au fost distruse, rămânând cunoscute exclusiv datorită fotografiilor făcute de artist.
• Apărarea în scandalul Principesei X (1920): Când Brâncuși a expus bustul din marmură al Principesei X la Salonul Independenților a fost reclamat prefectului poliției, fiind acuzat că prezintă o lucrare „pornografică”. În fața autorităților venite să confişte sculptura, Brâncuși a scos din buzunar o fotografie din 1915 (Femeie privindu-se într-o oglindă), demonstrând punctul de plecare figurativ – portretul prințesei Marie Bonaparte (strănepoata lui Napoleon și prima traducătoare a lui Freud în franceză, a cărei poveste de viață alimenta discuțiile din atelierele pariziene) – și metoda sa de epurare treptată a trăsăturilor fizice până la atingerea unei forme ambigue, menite să facă materia „să exprime inexprimabilul”.

Firul roșu dintre Paris, Oradea și Cluj: povestea detectivistică a colecției UAD

Un capitol amplu al conferinței a clarificat proveniența și autenticitatea celor 41 de fotografii originale din arhiva UAD Cluj-Napoca. Spre deosebire de sculpturi – pe care le lucra lent, de care se atașa profund și pe care le oferea extrem de rar –, Brâncuși dăruia cu generozitate pachete de fotografii studenților, scriitorilor, artiștilor și admiratorilor care îi treceau pragul atelierului, dar și revistelor culturale ale vremii.

Această practică explică apariția unor fonduri valoroase în colecții internaționale – precum arhiva istoricului de artă elvețian Carola Giedion-Welcker (cea care încă din 1945 a încercat să editeze o carte cu fotografiile și aforismele lui Brâncuși, fond ajuns astăzi la Kunsthaus Zürich), colecția familiei pariziene Gravier (păstrată timp de 80 de ani și autentificată recent de Doina Lemny pentru casa de licitații Christie’s) sau o copie rarisimă a unei fotografii a Principesei X descoperită întâmplător de un colecționar englez pe un covor la târgul de vechituri Marché aux Puces din Paris și împrumutată pentru expoziția de la Art Safari București 2026.

Timp de 15 ani, Doina Lemny – alături de celebrul colecționar britanic David Grob, care încercase la rândul său în anii ’60–’70 să contacteze vechiul institut clujean – a căutat urma unui fond brâncușian în România. Redescoperirea acestuia la Cluj, semnalată rectorului Florin Ștefan de către profesorii Cristian Opriș și Răzvan Anton din departamentul de Grafică, plasează UAD printre cele mai bogate instituții deținătoare de fotografie brâncușiană din lume.

Cercetând dosarul de proveniență, Doina Lemny a reconstituit întregul traseu istoric al colecției:

• Donația din 1965: Fotografiile au intrat în patrimoniul fostului Institut de Arte Plastice „Ion Andreescu” printr-o donație făcută în 1965 de colecționarul orădean Mircea Nicoară, care a semnat actul sub pseudonimul dr. Nicolae Maior, lăsând dorința ca piesele și documentele aferente să fie puse la dispoziția cercetătorilor și studenților. Actul menționa că piesele proveneau de la moștenitoarea unei „Ofelia Bölöni” – o eroare de transcriere pentru Otilia Cosmuță Bölöni (1873–1951), jurnalistă și scriitoare româncă stabilită la Paris în 1904.
• Femeia care l-a dus pe Brâncuși la Rodin: Cercetările Doinei Lemny au revelat rolul crucial al acestei personalități aproape uitate în destinul lui Brâncuși. Căsătorită cu jurnalistul maghiar György Bölöni, secretară a scriitorului Anatole France și prietenă apropiată a poetului Ady Endre, Otilia a fost vecină cu Brâncuși în Place Dauphine, unde sculptorul a avut primul său atelier. Integrată în înalta societate și în lumea artistică pariziană, Otilia Cosmuță Bölöni – împreună cu Marie Bengescu – a fost cea care l-a introdus pe Brâncuși în atelierul lui Auguste Rodin. Tot ea i le-a prezentat pe artista maghiară Margit Pogany (modelul celebrului ciclu Domnișoara Pogany) și pe baroana Renée Irana Frachon (modelul Muzei adormite), în timp ce fiul ei dintr-o primă căsătorie, Cornel Cosmuță, a servit drept model pentru sculptura Prometeu.
• Darul lui Brâncuși: Strâns legat de familia Bölöni prin această prietenie și recunoștință – Otilia scriind totodată articole elogioase despre el în presa franceză, română și maghiară –, Brâncuși i-a oferit acesteia, de-a lungul timpului, acest prețios set de fotografii ale lucrărilor sale. După dispariția Otiliei Cosmuță Bölöni, colecția a ajuns la moștenitoarea ei, Alice Steinfeld. De aici, piesele au fost achiziționate de colecționarul orădean Mircea Nicoară.

Prezentate publicului larg în premieră mondială în septembrie 2026, în cadrul expoziției „Brâncuși și muzele sale” curatoriate de Doina Lemny la Art Safari București, fotografiile au revenit acum acasă, fiind expuse participanților la simpozionul de la Casa Matia Corvin în cadrul expoziției pop-up „Brâncuși: lucrări fotografice din tezaurul UAD”.

Un nou secol pentru UAD și responsabilitatea patrimoniului

Conferința Doinei Lemny s-a încheiat cu un semnal de alarmă privind conservarea acestui tezaur. Tirajele originale realizate de Brâncuși acum mai bine de un secol sunt extrem de fragile, iar simpla lor manipulare în afara foliilor de protecție le poate deteriora iremediabil. În acest context, cercetătoarea a subliniat urgența formării în România a unor restauratori specializați în fotografia de patrimoniu, capabili să asigure supraviețuirea acestor documente unice.

Dincolo de momentul Brâncuși – Doina Lemny, simpozionul „UAD între secole” (desfășurat la Casa Matia Corvin în perioada 11 – 13 noiembrie 2026) a oferit o radiografie completă a identității instituției clujene la cumpăna dintre veacuri. Istorici și critici de artă din România și din străinătate (printre care Negoiță Lăptoiu, Ileana Pintilie, Mara Rațiu, Dragoș Sdrobiș, Vlad Țoca, Roxana Modreanu, Horea Avram, Antonello Tolve, Caterina Preda, Valentin Maier și Cristian Vasile) au analizat evoluția învățământului superior artistic clujean și românesc, pornind de la cele patru expoziții retrospective organizate în intervalul noiembrie 2025 – iulie 2026. În după-amiaza zilei de joi, 12 noiembrie, o secțiune specială a evocat personalitatea arhitectului Kós Károly – creatorul Pavilionului de pictură din Parcul Central (sediul departamentului de Pictură al UAD) și coordonatorul restaurării Casei Matia Corvin de la începutul anilor 1950 –, reunind specialiști din Cluj și Budapesta (Radu Lupescu, Ioana Rus, Weisz Attila, Anthony Gall, Florin Ștefan, Péterffy Miklós și Kulcsár András).

Simpozionul s-a încheiat vineri, 13 noiembrie 2026, printr-un Master-class susținut de Doina Lemny pentru studenții și doctoranzii UAD, integrat în Conferința anuală a Școlii doctorale, transformând celebrarea centenarului într-un veritabil punct de plecare pentru viitoarele generații de artiști și cercetători.

Articol publicat în cadrul proiectului „Brâncuși și Clujul” realizat de Fundația Culturală Carpatica în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Mara A. MUNTEAN