Dejul își comemorează eroul căzut în Afganistan

Maiorul Iuliu-Vasile Unguraș și-a pierdut viața în misiune în 2009

La 11 noiembrie, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, municipiul Dej aduce un omagiu maiorului (post-mortem) Iuliu-Vasile Unguraș, militarul dejean care și-a pierdut viața în Afganistan, în 7 aprilie 2009, în timpul unei misiuni de patrulare. Avea 32 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Primarul municipiului Dej, Costan Morar, a transmis un mesaj de respect și recunoștință pentru sacrificiul eroului și pentru toți militarii care au reprezentat România în teatrele de operații.

Ziua de 11 noiembrie a fost instituită oficial, în 2014, drept Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, ca semn de recunoștință pentru sacrificiul militarilor români care au participat la misiuni în afara teritoriului țării.

Cu acest prilej, primarul municipiului Dej, Costan Morar, a transmis un mesaj de comemorare a maiorului Iuliu-Vasile Unguraș, originar din Dej, căzut la datorie în Afganistan.

„Pios omagiu eroului nostru, maior p.m. Unguraș Iuliu-Vasile, căzut la datorie în 2009 în Teatrul de operații din Afganistan. Respect și recunoștință tuturor militarilor dejeni care au reprezentat și reprezintă România în teatrele de operații. Recunoștință eternă eroilor neamului românesc!”, a transmis Costan Morar.

A murit la 32 de ani, în urma exploziei unui dispozitiv improvizat

Maiorul Iuliu-Vasile Unguraș și-a pierdut viața în 7 aprilie 2009, în jurul orei 7.45, ora României, în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada Kandahar–Kabul, în Afganistan.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, căpitanul Unguraș conducea o patrulă formată din patru autovehicule Humvee, aparținând Batalionului 21 Manevră. La aproximativ 20 de kilometri nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma deflagrației, ofițerul și-a pierdut viața, iar alți patru militari români au fost răniți.

Avea 32 de ani, era căsătorit și avea doi copii.

Pentru curajul și devotamentul său, căpitanul Iuliu-Vasile Unguraș a fost înaintat post-mortem la gradul de maior și decorat de președintele României cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemne de război. De asemenea, a primit post-mortem medalia americană Bronze Star.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.