Eisenkot încearcă să-l înlăture pe Netanyahu din funcția de prim-ministru. Iată cum

The New York Times

Gadi Eisenkot are șansa de a forma un nou guvern, înlocuindu-l pe Benjamin Netanyahu în funcția de prim-ministru. Însă obstacolele sunt uriașe, relatează David M. Halbfinger.

Gadi Eisenkot, fostul șef al armatei israeliene, a primit ocazia de a forma un nou guvern, după ce a fost propus pentru această sarcină de partide care au obținut 67 de locuri în Parlamentul cu 120 de mandate.

Însă ducerea la bun sfârșit a acestei misiuni și înlocuirea prim-ministrului Benjamin Netanyahu ar putea fi, de departe, cea mai dificilă sarcină din cariera de până acum a lui Eisenkot.

Facțiunile diverse din punct de vedere ideologic și etnic care l-au propus pentru funcția de prim-ministru includ partide de stânga, de dreapta, de centru, precum și formațiuni predominant arabe. Pentru a se uni în jurul lui Eisenkot – indiferent de modul în care acesta ar alcătui o coaliție de guvernare – majoritatea acestor partide ar fi nevoite să încalce promisiuni electorale care păreau bătute în cuie.

Cu toate acestea, atât el, cât și aliații săi se află sub presiunea de a face exact acest lucru, deoarece, în viziunea lor, alternativele sunt mult mai rele.

Eșecul în formarea unui guvern ar putea duce Israelul spre un nou rând de alegeri. În acest interval, Netanyahu ar rămâne în funcția de prim-ministru, beneficiind de toate avantajele pe care le conferă deținerea puterii. În plus, este puțin probabil ca opoziția să obțină un rezultat la fel de bun ca în octombrie, când mii de israelieni stabiliți în străinătate au revenit în țară pentru a vota.

Un guvern de uniune națională în care Eisenkot și Netanyahu ar împărți puterea – de exemplu, prin preluarea alternativă a funcției de premier – părea un scenariu puțin probabil înainte de ziua alegerilor, iar acum pare de neconceput. Deși unele dintre promisiunile electorale ale lui Eisenkot lăsau loc de interpretări, el a fost categoric în afirmația că Netanyahu – în calitate de persoană care poartă responsabilitatea supremă pentru apărarea țării la 7 octombrie 2023, când Israelul a suferit cel mai grav atac din istoria sa – nu este apt să rămână la guvernare.

După alegeri, eforturile lui Netanyahu de a delegitima rezultatul – acuzând partidele arabe că au fraudat votul – nu au făcut decât să întărească această convingere. Liderii opoziției au susținut că rezultatul dezechilibrat al alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA a subliniat urgența înlocuirii domnului Netanyahu: poziția Israelului în fața legislatorilor atât din Partidul Democrat, cât și din cel Republican este atât de precară – iar domnul Netanyahu este atât de profund detestat – încât doar un nou prim-ministru ar putea începe să remedieze situația.

„Israelul se află deja în mijlocul unui periculos tsunami diplomatic”, a declarat vineri domnul Eisenkot. El a adăugat că o situație în care domnul Netanyahu „continuă să exercite autoritatea asupra sistemului de securitate și a agențiilor de aplicare a legii din Israel este periculoasă și nu trebuie lăsată să continue nici măcar o zi în plus”.

Dar ce fel de guvern ar putea forma domnul Eisenkot?

El pornește cu 48 de membri în Parlament, grație propriului său partid de centru-dreapta, Yashar (21 de mandate), partidului de centru „Împreună” (Together) al lui Naftali Bennett și Yair Lapid (12 mandate), formațiunii de stânga „Democrații” a lui Yair Golan (8 mandate) și partidului de dreapta, dar laic, „Yisrael Beiteinu” („Israel, Casa Noastră”) al lui Avigdor Liberman (7 mandate).

Acesta este un număr mai mare decât cel pe care se poate baza coaliția domnului Netanyahu: după ce un partid ultra-ortodox, „Iudaismul Unit al Torei”, a refuzat să-l propună pentru funcția de prim-ministru, coaliția domnului Netanyahu a rămas cu doar 46 de mandate.

Pentru a forma o coaliție mai amplă – ca să nu mai vorbim de o majoritate parlamentară – opțiunile domnului Eisenkot includ o alianță cu partidele ultra-ortodoxe (care dețin, în total, 13 mandate) sau cu partidele arabe (care au obținut un număr record de 19 mandate). Ambele variante sunt extrem de problematice, potrivit legislatorilor din opoziție, strategilor și consilierilor – majoritatea preferând să-și păstreze anonimatul în timp ce discutau despre negocierile pentru formarea coaliției.
Iată o analiză a posibilelor direcții de acțiune pentru domnul Eisenkot, precum și a unui obstacol major care îi stă în cale.

În primul rând, preluarea controlului asupra Parlamentului.

Până la formarea unui nou guvern, domnul Netanyahu rămâne prim-ministru interimar. Însă, în ceea ce privește Parlamentul, situația stă altfel. Parlamentarii vor depune jurământul marți, iar domnul Eisenkot depune eforturi pentru a asigura alegerea unui nou președinte al legislativului, care să-l înlocuiască pe Amir Ohana, un aliat loial al lui Netanyahu.
Dacă va reuși, acest lucru ar putea plasa aliații domnului Eisenkot la conducerea unor comisii parlamentare cheie. De asemenea, ar putea permite blocului său – opus lui Netanyahu – să înceapă adoptarea de acte normative, îndeplinind astfel promisiuni electorale esențiale și demonstrând capacitatea domnului Eisenkot de a obține rezultate concrete.

Cea mai facilă măsură, potrivit unor surse din interior, ar fi abrogarea legilor adoptate de coaliția lui Netanyahu – precum controversatele reforme judiciare care conferă un control politic sporit asupra numirii judecătorilor și limitează atribuțiile procurorului general.

La fel de importantă ar fi onorarea unei promisiuni electorale fundamentale, asumate de toți liderii opoziției: înființarea unei comisii naționale de anchetă care să investigheze deficiențele de securitate ce au precedat atacul din 7 octombrie.

Liberman exclude partidele arabe

În cursul săptămânii trecute, domnul Eisenkot a început să vorbească despre necesitatea formării unui „guvern de urgență națională” – o schimbare semnificativă de discurs.

„Într-o situație de urgență, faci lucruri pe care, în alte circumstanțe, nu le-ai face”, a declarat Nimrod Novik, expert în cadrul organizației Israel Policy Forum și fost consilier al lui Shimon Peres în perioada în care acesta a deținut funcția de prim-ministru.

Cele 19 mandate deținute de partidele arabe ar oferi domnului Eisenkot o majoritate solidă, însă cooptarea acestor partide într-un guvern l-ar putea costa alți aliați.

Deocamdată, problema este irelevantă: „Lista Comună” – o alianță a trei partide arabe mai mici, care au obținut împreună 11 mandate – a exclus participarea la guvernare, deși ar putea oferi sprijin din exterior, permițând astfel funcționarea unui guvern minoritar. „Lista Arabă Unită” (Raam), care a obținut opt ​​mandate, nu a exclus această posibilitate. Totuși, domnul Eisenkot a insistat ca orice formațiune care se alătură guvernului său să declare Hamas drept organizație teroristă.

Liderul formațiunii Raam, Mansour Abbas, a refuzat acest lucru, deși condamnă toate actele de terorism. Cu toate acestea, el a declarat că Hamas și toate celelalte facțiuni palestiniene ar trebui dezarmate.

Chiar dacă domnul Abbas ar satisface cerința domnului Eisenkot, domnul Liberman – liderul partidului Yisrael Beiteinu – a exclus în repetate rânduri un guvern care să includă partide arabe sau care să se bazeze pe sprijinul acestora din exterior.
Prin urmare, rămâne varianta unei colaborări cu partidele ultraortodoxe (Haredi).

O înțelegere cu ultraortodocșii?

Și această opțiune este plină de riscuri. Cea mai importantă chestiune pentru ultraortodocși este protejarea tinerilor din comunitatea lor – care reprezintă în prezent aproximativ un sfert dintre adolescenții de vârstă militară – împotriva încorporării în armată și a sancțiunilor pentru sustragerea de la serviciul militar. Însă, având în vedere că armata israeliană este suprasolicitată, una dintre promisiunile electorale fundamentale ale domnului Eisenkot și ale aliaților săi din opoziție a fost aceea de a-i determina pe bărbații ultraortodocși să contribuie, la rândul lor, la efortul de apărare a țării.

Domnul Liberman a decis acum să încalce această promisiune, rămânând însă fidel angajamentului său de a nu permite participarea partidelor arabe la guvernare.

Vineri, el a scris pe rețelele de socializare că, deși rămâne ferm hotărât să-l înlocuiască pe domnul Netanyahu, să evite noi alegeri și să respingă orice parteneriat cu partidele arabe, „în toate celelalte chestiuni, este permis și de dorit să dăm dovadă de flexibilitate, să facem compromisuri și să înțelegem că nu poți obține totul. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește legea serviciului militar”. Domnul Eisenkot nu a fost pe deplin categoric în retorica sa de campanie cu privire la încorporarea ultra-ortodocșilor, însă domnul Bennett, din partea partidului „Împreună” (Together), a fost ferm în această privință și va fi nevoit să accepte renunțarea la acea promisiune.

De asemenea, domnului Eisenkot i-ar putea fi dificil să ajungă la o înțelegere cu liderii partidelor ultra-ortodoxe (haredi), care sunt mult mai experimentați decât el în negocierile pentru formarea coalițiilor și ai căror alegători au devenit, în ultimii ani, tot mai orientați spre dreapta și spre naționalism.
David Makovsky, analist în cadrul Institutului de la Washington pentru Politica în Orientul Apropiat (Washington Institute for Near East Policy), a afirmat că refuzul formațiunii „Iudaismul Unit al Torei” (United Torah Judaism) de a-l propune pe domnul Netanyahu pentru funcția de prim-ministru constituie un semn pozitiv. „Înseamnă că ușa este deschisă”, a spus el. „Însă, în ce măsură sunt dispuși să acționeze împotriva propriei baze electorale – care este pronunțat de dreapta – iată marea necunoscută.”

Eisenkot ia în calcul un guvern minoritar

Având 48 de voturi față de cele 46 ale domnului Netanyahu, domnul Eisenkot a declarat vineri că intenționează să formeze un guvern minoritar, cel puțin într-o primă etapă. Acest lucru ar presupune ca partidele arabe și cele ultra-ortodoxe să se abțină la votul pentru învestirea guvernului.

Totodată, el a precizat că va invita fiecare formațiune politică – fără excepție – să se alăture guvernului său, acum sau ulterior, cu condiția acceptării termenilor săi: recunoașterea Israelului ca stat evreu și democratic, asumarea valorilor cuprinse în Declarația de Independență a Israelului, instituirea serviciului militar sau civil național obligatoriu pentru toți cetățenii și recunoașterea faptului că Hamas este o organizație teroristă care trebuie destructurată.

Domnul Liberman, însă, creează din nou obstacole. Vineri, acesta a exclus posibilitatea formării unui guvern care să nu dispună de o majoritate de cel puțin 61 de mandate.

Gayil Talshir, conferențiar în științe politice la Universitatea Ebraică din Ierusalim și consilier al opoziției, a subliniat că nu este clar dacă domnul Liberman își dorește cu adevărat ca domnul Eisenkot să reușească. Domnul Liberman s-a plâns public de faptul că domnul Eisenkot și-a încheiat campania „canibalizând” sprijinul destinat aliaților săi – o tactică despre care domnul Liberman susține că a costat atât partidul Yisrael Beiteinu, cât și blocul anti-Netanyahu, pierderea mai multor mandate.

Doamna Talshir a afirmat că domnul Liberman s-ar putea teme de furia propriilor alegători de dreapta, în cazul în care ar accepta un parteneriat cu partidele arabe.

De asemenea, este posibil ca el să urmărească, la rândul său, obținerea funcției de prim-ministru.

În cazul în care domnul Eisenkot nu reușește să formeze un guvern, rândul i-ar reveni domnului Netanyahu. Dacă nici acesta nu reușește, va urma o scurtă perioadă – înainte de convocarea unor noi alegeri – în care oricine din Parlament,

inclusiv domnul Liberman, ar putea deveni prim-ministru, dacă reușește să obțină sprijinul a încă 60 de parlamentari.

Vineri, domnul Eisenkot a părut să facă aluzie la opoziția domnului Liberman – precum și la posibilele sale motive ascunse.
„Oricine încearcă să întârzie sau să saboteze formarea unui guvern din motive personale, și nu de fond”, a scris el pe rețelele de socializare înainte de începerea Sabatului, „va rămâne în istorie ca o persoană care nu s-a ridicat la înălțimea momentului și nu a acționat pentru a salva Israelul într-o situație de urgență națională. O astfel de persoană nu va fi iertată.”

AUTOR

David M. Halbfinger este șeful biroului din Ierusalim al publicației The Times, coordonând relatările despre Israel, Gaza și Cisiordania.