Petele negre de pe Coloana Infinitului și coroziunea sufletelor celor care o au în grijă

 

La noi, instituții par să fie cei care ocupă, vremelnic sau ,,etern”,  funcțiile statului. Situația nu a fost cu mult mai bună între 1937-1938, atunci când, totuși, se înălța monumentul de la Târgu Jiu – a fost posibilă ridicarea Coloanei, chiar cu schelă din lemn, chiar cu scripeți, chiar cu forța brațelor țăranilor jieni.

După aproape 90 de ani, cei de astăzi nu sunt în stare să respecte această bijuterie a artei moderne universale, nu o înțeleg și nu doresc să o înțeleagă, îi plictisește, îi sâcâie, îi enervează, sau se prefac, la modul serios (cum altfel?) că o înțeleg, că o cercetează, cu multă atenție și cu acribie.

Înainte de 1989, ca înainte de 1989, a fost comunismul. Dar, în ultimii 36 de ani, Ansamblul monumental sculptural brâncușian de la Târgu Jiu este batjocorit și profanat în permanență.

Istoria a consemnat crima culturală comisă, în 1996, de Radu Varia, de demolare a Coloanei Infinitului, cu tentativa de înlocuire totală a elementelor ei, lucru pe care nici măcar comuniștii nu l-au reușit, în întunecatul deceniu cinci al secolului trecut.

Presa scrisă, televiziunile și podcasturile au pus în evidență, ani în șir, profanarea operelor, spălările cu detartrant și, ca la spălătoriile auto, cu jet de apă puternic, a lucrărilor din piatră din Parcul Central; inscripționările cu vulgarități și scrijeliturile profanatoare aplicate Coloanei; WC-ul care îneacă în vulgaritate monumentul, WC pe care, în anul 2010, l-a construit, în batjocură, fostul primar din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru.

Nu diferă felul disprețuitor în care primarul de astăzi, de acolo, Marcel Romanescu, tratează Moștenirea Brâncuși.

Coloana Infinită nu mai are vizibilitate, este înconjurată de o pădure înaltă și deasă, plantată de către autorități, în urmă cu un sfert de secol, Coloana este lăsată de izbeliște, fără restaurarea de care are nevoie, de atâta vreme, iar în Poarta Sărutului, de ani de zile, plouă, apa infiltrându-se în piatra din calcar, din care este făcută, pentru a o distruge, în vremurile înghețurilor.

Amenajarea străzii ,,Calea Eroilor”, în fapt, un fel de pardosire, strada care leagă Poarta Sărutului de Coloană, întinsă pe 1,3 Km, a costat peste 3 milioane de Euro și a durat 6 ani, mai mult cu un an față de realizarea Autostrăzii București Pitești, care are 100 de Km. Timp de 6 ani, strada ,,Calea Eroilor” a stat în șantier, umplută de gropi și năpădită de noroaie. Nici acum, după o recepție controversată a lucrărilor, strada nu este abilitată. Strada ,,Calea Eroilor” face parte integrantă din Ansamblu.

În ultimii ani, s-au bătut cuie și piroane în ,,Poarta Sărutului”.

În Parcul Central, în care se află ,,Aleea Scaunelor”, arborii neîngrijiți, netoaletați, au fost lăsați pradă vânturilor care să îi doboare, ori au fost tăiați, să se prăbușească peste lucrări, să le spargă.

Dacă, astăzi, Brâncuși ar dori să realizeze Coloana Infinită la Târgu Jiu, șleahta primăriei de acolo, cu toți amețiții care lucrează acolo – i-ar da un șut în dos, cu dispreț.

Dar, în memoria lui Brâncuși, Statul nostru a creat, prin

Legea 199/2015, o instituție nouă la Târgu Jiu, pe care a intitulat-o Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, dați-vă seama, și noul muzeu a primit, din partea Primăriei jiene, un sediu: Vila Barbu Gănescu, din centrul orașului, vilă în care Brâncuși a locuit în perioada lucrărilor la Ansamblul monumental – asta potențează valoarea intelectuală a conducerii Muzeului și, de asemenea, a vizitatorilor care simt vibrațiile energiei brâncușiene din ziduri.

Muzeul Național „Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu e unic în lume, ceea ce conferă o originalitate fantastică:  Muzeul Național „Constantin Brâncuși”  nu are nici o lucrare a lui Brâncuși, dar pereții clădirii poartă amprentele emoționale ale marelui sculptor, ceea ce le-a îngăduit funcționarilor să proiecteze pe ele fotografii cu lucrări din Atelierul parizian și din muzeele americane.

Deși inaugurat abia în februarie 2020,  personalul s-a putut instala în fotolii din piele directorială, și-a putut comanda la imprimerie cărți de vizită personalizate, care să confere autoritate serioasă pentru a-l putea promova pe Brâncuși la Paris, sau oriunde în lumea largă, pentru a oferi cărțile lor de vizită oricui le-ar putea ieși în cale.

Da, bugetul statului rezistă: la aniversările lui Constantin Brâncuși, să poată fi onorați invitații cu o ciorbiță, cu un mititel cu muștar dulce, ori iute, cu o sărmăluță, cu puțină brânzică și cu o măslinuță neagră, în onoarea lui Brâncuși, șervețele albe, roz, ori galbene și albastre, să se șteargă lumea la guriță.

Credeți că exagerez? M-ar bucura. Singurul lucru, însă, care m-ar putea contrazice, ar fi ca autoritățile românești, locale și centrale, să restaureze și să întrețină corect Ansamblul brâncușian de la Târgu Jiu.

Coloana lui Brâncuși este mai mult decât ceea ce se vede. Ea se înalță din gândurile Omului, din lumea imanenței, pentru a crește în lumea invizibilă, să continue Acolo.

O mare sculptoriță din Rusia, pe numele ei, Vera Ignatievna Muchina, ucenică și prietenă a lui Brâncuși, autoarea monumentului gigant din centrul Moscovei „Muncitorul și colhoznica”, devenit ulterior simbol artistic al comunismului și așezat ca siglă a studiourilor de film ,,Mosfilm”, din capitala imperiului sovietic, avea o reputație extraordinară în lumea bolșevică, fiind respectată și admirată de conducătorii sovietici. Unul dintre ei, comisarul  Anatoli Vasilievici Lunacearski, apropiat al lui Lenin, admirator și susținător al marelui regizor Serghei Eisenstein, era prietenul acestei sculptorițe.

Vera Muchina l-a convins pe acest acest comisar sovietic să îl cunoască pe Brâncuși și, în 1927, Lunacearski l-a vizitat pe Brâncuși la Paris, fiind impresionat de arta revoluționară a românului, despre care avea să spună:  ,,Operele lui Brâncuși sunt frumoase, nu numai datorită facturii lor, datorită construcției neobișnuit de interesante și de elegante, nu numai prin masivitatea lor, plăcută de la prima vedere și prin forța lor de convingere, ci ele sunt investite, într-adevăr, cu o extraordinară expresivitate”.

Și sovieticii l-au invitat pe sculptor să expună, în cadrul unei grandioase manifestări: „Expoziția de artă contemporană franceză”, dedicată Artei Moderne, pe care aveau să o organizeze în Moscova și în Leningrad, în anul următor, 1928. Brâncuși a onorat invitația, grație ucenicei lui, pe care o prețuia mult. Nu avea să meargă, personal, în Uniunea Sovietică, dar a trimis pentru expunere patru lucrări: ”Pasărea în văzduh”, ”Leda”, ”Vrăjitoarea” și ”Sărutul”. Succesul lui a fost imens, presa sovietică îl aprecia în calificative extraordinare, oferind sculpturilor sale adjective elogiatoare.

În urma acestei grandioase expoziții, Vera Muchina, autoritatea comunistă totală a artei plastice sovietice a acelui moment, avea să declare despre operele lui Brâncuși:  ”Simțul plastic al lui Brâncuși este absolut excepțional. Modul în care face el volumele ”să răsune”, situarea lor în spațialitate, desăvârșirea prelucrării materialului, fie el marmură, lemn sau bronz, ating culmile Artei”.

Arta lui Constantin Brâncuși a fost acceptată, înțeleasă, prețuită și admirată, chiar în timpul vieții sculptorului, nu doar în Franța, în Europa, în Statele Unite ale Americii, ci,  până și în Uniunea Sovietică.

Iată cum, în 1928, comuniștii din URSS, îl primeau în marile lor muzee pe Brâncuși, în timp ce în Republica Populară Romînă, în anul 1951, comuniștii de import, nu doar că îi refuzau opera, caracterizându-l ca pe un sculptor burghez și decadent, ci, mai mult, în 1953, trăgeau de Coloană, cu tractorul, să o dărâme, să o facă praf. Cum o făceau atunci, o fac și astăzi urmașii lor, care, cu nesimțire, lovesc, în fiecare zi, în aceste extraordinare realizări artistice.

Horia Muntenus

Articol publicat publicat în cadrul proiectului „Brâncuși și Clujul” realizat de Fundația Culturală Carpatica în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.