Karatiștii de la Dynamic Gym Cluj, 11 medalii la Romanian International Cup de la Sibiu

În weekendul 23-25 octombrie,  Sibiul a fost gazda celui mai mare eveniment de Karate Kyokushin din țară, Romanian International  Cup, ediția a 7-a, competiție la care au participat peste 600 sportivi aparținând de 75 de cluburi din 10 țări.

Clubul Dynamic Gym din Cluj-Napoca a participat la concurs cu 15 sportivi,  un arbitru și un antrenor. Gradul de dificultate al evenimentului a fost foarte ridicat, aliniind la start sportivi foarte bine pregătiți, însă sportivii clubului au confirmat încă odată o bună pregătire, continuând prestația bună  de la recentul Campionat European din Letonia.

Astfel, karatiștii clujeni s-au clasat de trei ori pe prima treaptă a podiumului, obținnând tot atâtea medalii de aur, dar au mai cucerit și alte trei medalii de argint și încă trei de bronz. Cu aceste rezultate, Dynamic Gym și-a îndeplinit obiectivul de a se clasa în primele 10  cluburi, situându-ne pe locul 7 la finalul competiției  cu cele 11 medalii cucerite.

Felicitări  sportivilor pentru efortul depus,  pentru rezultatele obținute și pentru tot parcursul din acest an. Mulțumim antrenorilor/instructorilor clubului, părinților și susținătorilor clubului! Mulțumim Consiliului Județean Cluj pentru susținere, și felicitări organizatorului evenimentului, clubul Rokan Sibiu, pentru pregătirea excepțională”, este mesajul transmis de Dynamic Gym Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.