Cartier Verde la Gherla

 

Edilii municipiului Gherla acordă o importanță deosebită extinderii zonelor verzi pe raza orașului, în activitatea gospodărească beneficiind de tot sprijinul Consiliului Județean Cluj. Proiectul de regenerare urbană a Cartierului Nou din Gherla intră într-o nouă etapă, prin semnarea Cartei EcoCartier, un angajament de colaborare între administrațiile română și franceză pentru dezvoltarea unui spațiu urban sustenabil, accesibil și prietenos cu locuitorii.

Consiliul Județean Cluj și Municipiul Gherla au semnat zilele trecute Carta EcoCartier, document care confirmă continuarea proiectului de regenerare urbană a Cartierului Nou. Evenimentul a avut loc în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, și a primarului municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan, alături de o delegație franceză formată din experți ai agenției publice Cerema și ai Ministerului francez al Tranziției Ecologice, precum și de reprezentanți ai Ambasadei Franței în România și ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Semnarea Cartei reprezintă atât o recunoaștere a progreselor înregistrate până în prezent, cât și o asumare a angajamentului comun de a continua transformarea Cartierului Nou într-o zonă urbană sustenabilă, incluzivă și rezilientă.

„Semnarea Cartei EcoCartier confirmă faptul că demersul început în urmă cu doi ani evoluează în direcția corectă. Am transformat o idee premiată la nivel internațional într-un proiect concret de planificare urbană, corelat cu investițiile municipalității din Gherla. Ne dorim un cartier mai verde, mai accesibil și mai prietenos cu oamenii”, a declarat Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

Acesta a subliniat că documentul nu marchează finalizarea proiectului, ci continuarea cooperării dintre administrațiile publice din România și Franța, în vederea dezvoltării unui model de regenerare urbană care să poată fi valorificat și în alte comunități.

Proiectul EcoCartier a fost lansat încă în anul 2024, după ce Consiliul Județean Cluj a câștigat concursul „Orașul durabil 2024”, la categoria „Județe și municipii”, cu soluția de regenerare urbană propusă pentru Gherla. Competiția, organizată de Ambasada Franței în România și evaluată de specialiști români și francezi, a evidențiat potențialul proiectului de a deveni un exemplu de bune practici în dezvoltarea urbană durabilă.

În perioada 2024–2026, Consiliul Județean Cluj a elaborat Planul Urbanistic Zonal (PUZ), în paralel cu demersurile administrației locale din Gherla pentru dezvoltarea unor investiții menite să îmbunătățească infrastructura urbană și calitatea vieții.

Planul urmărește o abordare integrată a dezvoltării Cartierului Nou, prin corelarea amenajării spațiilor verzi cu infrastructura pietonală și velo, mobilitatea durabilă, eficiența energetică a clădirilor și protecția mediului. Unul dintre obiectivele principale este reducerea diferențelor dintre centrul orașului și zonele periferice, prin crearea unui nou pol urban de dezvoltare.

Printre intervențiile prevăzute în cadrul proiectului se numără reabilitarea Parcului de pe strada Clujului, unde sunt prevăzute 56 de corpuri de iluminat noi, plantarea a 84 de arbori și a peste 340 de arbuști, precum și amenajarea a peste 4.400 de metri pătrați de gazon.

Un alt proiect important vizează realizarea unui coridor de mobilitate finanțat din fonduri europene. Acesta va include trasee pietonale și piste pentru biciclete cu o lungime totală de peste 3,5 kilometri, menite să conecteze zona comercială cu Parcul Mare și cartierele rezidențiale.

În portofoliul investițiilor se regăsește și modernizarea Parcului 1 Mai de pe dealul Brădet, intervenție care completează obiectivul de extindere și îmbunătățire a spațiilor publice din municipiu.

Prin integrarea acestor investiții într-un plan unitar de dezvoltare, administrațiile implicate urmăresc crearea unui cartier în care spațiile verzi, zonele rezidențiale și infrastructura de mobilitate să funcționeze împreună, în beneficiul comunității locale.

Semnarea Cartei EcoCartier deschide astfel o nouă etapă în proiectul de regenerare urbană a Cartierului Nou din Gherla, cu accent pe continuitatea investițiilor, cooperarea instituțională și dezvoltarea unui mediu urban mai sănătos și mai accesibil pentru locuitori.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.