Moștenirea Mariei Forna la Prefectura Cluj

Peste 1.300 de hectare de teren restituite, sediul Prefecturii reabilitat prin PNRR, servicii publice eficientizate în județul Cluj și intervenția pentru stoparea celui mai mare dezastru ecologic din România – atacul ipidelor asupra pădurii din Parcul Natural Apuseni. La încheierea unei activități de 1 an și 8 luni la cârma Prefecturii Cluj, Maria Forna și-a prezentat principalele activități marcate printre altele de atribuirea a sute de titluri de proprietate, modernizarea Palatului Administrativ — propus pentru Premiul Europa Nostra —, dar și de intervenții rapide în situații de urgență, cum a fost reconstrucția cabanei stației meteo de pe Vârful Vlădeasa în doar cinci luni sau sprijinirea a zeci de familii din Turda care au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu devastator. De la salvarea membrilor Lotului Olimpic de Judo al României care au fost la un pas de a rămâne pe drumuri din cauză că s-a decis închiderea hotelului în care erau cazați și pregătirea mutării serviciilor de pașapoarte și permise la complexul Rivus, până la verificarea a peste 42.000 de acte administrative, mandatul se încheie cu un apel la continuitate a campaniilor de prevenție destinate persoanelor vulnerabile și consumului de droguri și a proiectelor cu fonduri europene.

Maria Forna a arătat că în cele 20 de luni de mandat de prefect al județului Cluj s-a aplecat asupra nevoilor reale ale clujenilor și spre rezolvarea de urgență a problemelor critice din județ.

 

Prevenție și dialog

 

În analiza activității pe care a desfășurat-o de la preluarea mandatului și până acum, Maria Forna arată că Prefectura a verificat peste 42.600 de acte administrative. Dintre acestea, 11.352 de hotărâri ale consiliilor locale (6.940 în 2025 și 4.412 în 2026), 30.087 de dispoziții ale primarilor (18.499 în 2025 și 11.588 în 2026), 399 de hotărâri ale Consiliului Județean (240 în 2025 și 159 în 2026), iar 784 de dispoziții ale președintelui Consiliului Județean (478 în 2025 și 306 în 2026).

„Acolo unde am găsit probleme, am ales mai întâi dialogul. Am formulat 148 de plângeri prealabile către autoritățile locale (63 în 2025 și 85 în 2026), prin care le-am cerut să își corecteze actele. Doar 25 de cazuri au ajuns în contencios administrativ (10 în 2025 și 15 în 2026). În cazul Consiliului Județean nu a fost necesară nicio plângere prealabilă și nicio acțiune în instanță.

Pe lângă acestea, instituția gestionează 1.750 de procese în instanță.

Rolul prefectului nu este să dea în judecată primăriile, ci să se asigure că legea este respectată. Faptul că doar 25 de acte din peste 42.000 au ajuns în instanță arată că am reușit să corectăm problemele prin dialog”, a spus prefectul.

Peste 1300 de hectare de teren și pădure restituite proprietarilor de drept

La capitolul fond funciar, Comisia județeană s-a reunit în 20 de ședințe și a adoptat 598 de hotărâri prin care au fost emise 893 de titluri de proprietate pentru atribuirea a 1.343 de hectare de teren și păduri.

Din totalul titlurilor emise, 819 au fost pentru terenuri agricole și 74 pentru terenuri forestiere prin care s-au atribuit 1.210 ha teren agricol și 133 ha teren forestier.

„Pentru mulți dintre acești oameni, titlul a fost capătul unui calvar de ani de zile prin birouri”, a punctat Forna.

 

Mobilizare rapidă în situații de urgență

Una dintre situațiile complexe pe care prefectul a trebuit să o gestioneze a fost legată de incendiul din vara anului 2025 de la stația meteo Vlădeasa, în urma căruia cabana meteorologilor a fost distrusă complet. În acest context, prefectul a convocat pe 4 iulie 2025 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, ocazie cu care s-a decis aducerea a două containere modulare, ca soluție temporară.

„În doar cinci luni, până la începutul lui decembrie 2025, cabana a fost reconstruită”, a punctat Maria Forna.

De asemenea, prefectul a intervenit pentru sprijinirea familiilor de la Turda care au rămas fără adăpost în urma incendiului din noaptea de 27 spre 28 martie 2026. Flăcările au afectat atunci 21 de case în Turda și au lăsat 65 de oameni fără adăpost, în mare parte familii de romi. „Prin Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, am asigurat 30 de containere pentru familiile afectate. Statul nu alege pe cine ajută. Oamenii rămași fără casă au primit un acoperiș, indiferent de etnie”, a precizat Maria Forna.

 

Deciziiferme în sănătatea publică

O altă situație delicată la Cluj a fost legată de cazurile de lepră. „Am gestionat situația celor două cazuri de lepră apărute la două cetățene din Sri Lanka care lucrau la Cluj. Împreună cu autoritățile de sănătate publică, am asigurat tratamentul și măsurile necesare, cu respect pentru paciente și cu informarea corectă a publicului, fără panică”, a spus prefectul.

În cadrul mandatului prefectului Maria Forna, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Cluj a luat o decizie fără precedent: interzicerea definitivă a concursurilor de tractare a buștenilor de către cabaline. Această măsură istorică a fost adoptată în contextul în care evenimentele de tip „sânge și lemn”, adesea de o cruzime extremă la adresa cailor, erau organizate sub paravanul unor competiții tradiționale. Decizia luată la nivelul județului Cluj pune capăt acestor practici ilegale și abuzive, transformând Instituția Prefectului Cluj într-un pionier național în combaterea relelor tratamente aplicate animalelor.

 

Siguranță maximă și zero incidente la marile evenimente clujene

Maria Forna a mai arătat că în mandatul său a ținut să fie prezentă în mijlocul comunității la festivaluri și pelerinaje pentru ca evenimentele să se desfășoare în deplină siguranță pentru sutele de mii de participanți. Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, Maria Forna a fost o prezență constantă la toate evenimentele majore din județ, de la marile festivaluri de talie internațională, până la tradiționalul pelerinaj de la Mănăstirea Nicula. Prin coordonarea integrată și eficientă a tuturor instituțiilor de ordine publică și intervenție, Prefectura Cluj a reușit să mențină un climat de siguranță exemplară pe parcursul celor 20 de luni de mandat, fără să se înregistreze incidente majore sau situații de urgență. Prin această abordare directă, Maria Forna a subliniat că rolul prefectului este de a fi prezent activ în mijlocul oamenilor și al comunității atunci când au loc manifestări cu impact de masă.

În relația cu Europa și lumea, în cele 20 de luni de mandat, Maria Forna a avut întâlniri cu 20 de ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai altor state. „Am organizat, în fiecare an, două întâlniri cu corpul consular clujean. Clujul este un oraș european, cu universități, investitori și comunități străine importante. Aceste întâlniri au deschis uși pentru colaborări, investiții și schimburi și au arătat că Prefectura este un partener de încredere pentru misiunile diplomatice”, a punctat prefectul.

Prin parteneriatul cu hubul european TEDIHT (coordonat de Transilvania IT Cluster), Prefectura a sprijinit firmele și autoritățile locale în adoptarea inteligenței artificiale conform normelor UE (AI Act), prevenind rămânerea în urmă a sectorului public. Totodată, pe fondul creșterii numărului de străini care vin să lucreze legal în județ, instituția s-a implicat activ într-un proiect european dedicat azilului și migrației. Inițiativa asigură o integrare și o gestionare mai bună a fenomenului, în sprijinul comunității locale și al pieței muncii din Cluj.

 

Prevenția și protecția persoanelor vulnerabile

O altă prioritate a Mariei Forna în calitate de prefect a vizat sănătatea și bunăstarea persoanelor vulnerabile. În acest sens a organizat, împreună cu instituțiile partenere, activități și campanii pe teme care afectează direct comunitatea: traficul și consumul de droguri, traficul de persoane, violența domestică și sănătatea mintală.

„Prevenția nu face titluri, dar fiecare tânăr care nu ajunge în statistici, fiecare femeie care cere ajutor la timp și fiecare om care găsește sprijin contează. Aceste activități trebuie continuate, indiferent cine conduce instituția”, a punctat Maria Forna.

 

Salvarea Lotului Olimpic de Judo al României

Maria Forna a mai intervenit decisiv pentru a preveni evacuarea sportivilor din lotul olimpic de judo al României din locul în care erau cazați.

Fetele din lotul olimpic au fost la un pas să rămână pe drumuri din cauză că Direcția Județeană de Tineret și Sport a decis să închidă hotelul Stadionul, unde sportivele erau cazate. În acest context, prefectul Maria Forna a solicitat Agenției Naționale pentru Sport lămuriri pe această temă și totodată găsirea de soluții astfel încât hotelul să nu fie închis. În urma discuțiilor purtate de prefect și președintele Agenției Naționale pentru Sport s-a convenit să se găsească soluții pentru angajarea a încă două persoane, iar personalul să-și desfășoare activitatea în continuare astfel încât hotelul să nu se închidă, iar condițiile de cazare și masă pentru sportivi să fie asigurate la standarde de calitate.

Sediul Prefecturii, reabilitat și propus pentru Premiul Europa Nostra

 

Mandatul de prefect al Mariei Forna a mai fost marcat de reabilitarea Palatului Administrativ. Găsit într-o stare avansată de degradare, sediul Prefecturii Cluj a fost complet reabilitat și modernizat prin fonduri obținute prin PNRR. Datorită calității lucrărilor și respectării arhitecturii istorice a clădirii, proiectul a fost înscris oficial în cursa pentru Premiul Europa Nostra, cea mai înaltă distincție europeană acordată de Comisia Europeană pentru protejarea patrimoniului cultural. Rezultatele selecției vor fi anunțate anul viitor, reabilitarea devenind un model de bune practici la nivel continental pentru investițiile publice în clădiri de patrimoniu.

 

Deblocarea cadastrării gratuite la nivel județean

O altă performanță a Mariei Forna a constat în mobilizarea instituțiilor implicate în activitățile de cadastrare gratuită astfel încât să nu se rateze din nou finanțarea pentru acest proces, așa cum s-a ratat în exercițiul financiar trecut. Pentru asta, Maria Forna a convocat, lunar, experții topografi, reprezentanții Oficiului Județean de Cadastru și Carte Funciară și primarii din județ pentru a găsi soluții în vederea rezolvării problemelor întâmpinate în cadrul procesului de cadastrare din județul Cluj.

 

Intervenție legislativă pentru stoparea dezastrului ecologic din Apuseni

Tot în cele 20 de luni de mandat, Maria Forna s-a implicat în gestionarea celei mai mari catastrofe ecologice din România: atacul ipidelor asupra pădurii din Parcul Natural Apuseni. Din cauza acestor insecte, zeci de mii de hectare de pădure s-au uscat, iar pădurarii, inspectorii Gărzii Forestiere și administrația Parcului Apuseni au asistat neputincioase la distrugerea întregului ecosistem din zona de nord-vest a Munților Apuseni. Maria Forna s-a implicat în găsirea de soluții pentru a stopa dezastrul, reușind să mobilizeze parlamentarii clujeni în vederea adoptării unei legi care să permită intervenția în Parcul Natural Apuseni și luarea de măsuri pentru a stopa efectele ipidelor.

 

Așteptări la predarea ștafetei

„Prefectura nu este o instituție spectaculoasă, dar este cea care intervine când lucrurile nu mai merg de la sine: un incendiu pe munte, păduri distruse de dăunători, familii rămase în stradă, boli care pun în pericol oamenii și animalele, o federație amenințată cu evacuarea, zeci de mii de cereri de pașaport și de permise, oameni care își așteaptă de ani de zile titlul de proprietate.

Plec cu conștiința că las o instituție cu un sediu reabilitat și propus pentru un premiu european, cu mutarea serviciilor de pașapoarte și permise pregătită, cu un dialog constant cu primăriile, partenerii sociali și comunitățile, cu relații bune cu corpul diplomatic și consular și cu proiecte europene pornite.

Îi rog pe cei care vin după mine să continue ce am început, mai ales activitățile pentru persoanele vulnerabile și campaniile de prevenție. Acolo rezultatele se văd în timp, dar se pierd repede dacă sunt abandonate.

Mulțumesc echipei Prefecturii, subprefecților, instituțiilor din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, primarilor, partenerilor sociali, corpului diplomatic și consular și dumneavoastră, jurnaliștilor. Succes succesorului meu”, a conchis Maria Forna.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.