PNL a decis să susțină guvernul fostului corespondent RFI

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu.

”Am încheiat de câteva minute o şedinţă a Biroului Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal în care am decis intrarea Partidului Naţional Liberal în opoziţie şi acordarea unui vot de necesitate, condiţionat şi punctual, pentru învestirea prim-ministrului desemnat de către preşedintele României săptămâna viitoare. Acest vot nu ar fi fost acordat în condiţii normale de către partidul nostru, dat fiind componenţa acestui Guvern, dar România, după o perioadă de criză politică prelungită de peste cinci luni de zile, are nevoie de un Guvern funcţional în aşa fel încât în perioada următoare să evite intrarea în colaps a unor instituţii şi a unor servicii publice de bază, pentru ca ţara noastră să poată funcţiona”, a spus Bolojan, într-o conferinţă de presă.

Totodată, acesta a precizat că demnitarii susţinuţi de PNL îşi vor depune demisiile în primele zile ale săptămânii următoare şi nu vor mai ocupa posturile care sunt deţinute cu sprijinul partidului.

”Acest acord de susţinere (…) este unul condiţionat şi în acest sens, mâine după-amiază, voi semna cu primul-ministru desemnat, Luca Niculescu, acest acord în care premierul desemnat se angajează să păstreze ţintele de deficit pe care România, prin guvernările anterioare, şi le-a asumat în aşa fel încât să putem accesa fondurile europene în continuare, să rămânem o ţară sigură pentru investitori, să ne putem corecta cheltuielile bugetare în perioada următoare şi să putem crea condiţii pentru relansare economică şi pentru prosperitate. Acest acord este pe o durată limitată până după aprobarea legii bugetului, o lege foarte importantă, atât pentru ratingul României, pentru stabilitate şi pentru normalitate în anii următori”, a transmis.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.