Zilele Bibliotecilor de Cartier, la cea de a XXX-a ediție

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj organizează, în perioada 19–23 octombrie 2026, cea de-a XXX-a ediție a Zilelor Bibliotecilor de Cartier. Evenimentul aduce în filialele de cartier și la sediul central ateliere creative, întâlniri cu scriitori, activități educative și evenimente dedicate întregii comunități. Pe durata manifestării, înscrierea la bibliotecă va fi gratuită.

Programul se va desfășura la sediul central de pe Calea Dorobanților nr. 104, precum și la filialele „Traian Brad” de pe strada Izlazului nr. 18, Zorilor de pe strada Observatorului nr. 1 și Grigorescu de pe strada Donath nr. 138.

Ateliere, povești și întâlniri cu scriitori

Marți, 20 octombrie, de la ora 10, copiii sunt invitați la „Laboratorul de povești poznașe”, o întâlnire online cu autorul și ilustratorul Dan Ungureanu. De la ora 17.30, la Filiala „Traian Brad”, Dana Ryffel va susține atelierul „3 povești – joacă – veselie și creativitate”, adresat întregii familii.

Miercuri, 21 octombrie, de la ora 9, Filiala Zorilor găzduiește masa rotundă „Dependențele și efectele lor – Alegeri care contează”, la care vor participa Liana Elena Popovici și Elena Tămaș, consilieri în adicții ai Centrului „Sf. Dimitrie Basarabov”. În aceeași zi, de la ora 18, la Filiala Grigorescu va avea loc atelierul de lectură „Traista cu povești ilustrate”, susținut de Alexandrina Megyesi, de la „Clujul Copiilor”.

Vineri, 23 octombrie, de la ora 9, la Filiala Zorilor, dr. ing. Simona Niste, fondatoarea Verde Creativ, va discuta cu tinerii despre mediu, educație STEM și antreprenoriat, în cadrul activității „Viitorul nu se programează singur”.

Tot vineri, la Filiala „Traian Brad”, copiii se vor întâlni cu scriitoarea Cristina Dragoș, în cadrul evenimentului „Rica și Relu – Petrecere cu cașcaval”. De la ora 16, la American Corner, cei mici sunt așteptați la „Seasons’ Stories”, alături de autorul american Conrad Altmann. Pentru adulți, de la ora 17.30, este programat „Speed Dating Cultural: Găsește-ți jumătatea… literară!”.

Activități pentru starea de bine a tinerilor

În aceeași perioadă, biblioteca va organiza trei activități în cadrul proiectului-pilot „Prescripții socio-culturale pentru starea de bine a tinerilor”, inițiat de Centrul Cultural Clujean, în care instituția este partener. Proiectul urmărește testarea unui model de prescripție socio-culturală menit să sprijine starea de bine mentală și emoțională a tinerilor vulnerabili, prin participarea la activități artistice, culturale, sociale și educative.

Tot din 19 octombrie, pe site-ul bibliotecii va fi disponibil noul blog destinat adolescenților, „AdolescenTeen”. Platforma va reuni recomandări de lectură și evenimente, liste și topuri tematice, resurse multimedia, o secțiune dedicată culturii pop, una despre dezvoltare personală și starea de bine, precum și oportunități de voluntariat.

Programul complet al celei de-a XXX-a ediții a Zilelor Bibliotecilor de Cartier poate fi consultat pe site-ul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.