Mircea Abrudean, după discuțiile cu UDMR: Programul de guvernare și lista miniștrilor vor fi depuse până la sfârșitul săptămânii

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a discutat cu parlamentarii UDMR și cu reprezentanții grupului minorităților naționale despre prioritățile viitorului Guvern

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, anunță că premierul desemnat Siegfried Mureșan a discutat cu parlamentarii UDMR și cu reprezentanții grupului minorităților naționale despre liniile directoare ale programului de guvernare și prioritățile pentru perioada următoare.

„Astăzi (ieri, n.r.), premierul desemnat Siegfried Mureșan a discutat cu parlamentarii UDMR și cu reprezentanții grupului minorităților naționale.

Au fost discutate liniile directoare ale programului de guvernare și prioritățile pentru perioada următoare”, a transmis Mircea Abrudean.

Potrivit acestuia, programul de guvernare urmărește modernizarea statului și a serviciilor publice, consolidarea finanțelor publice, stimularea economiei și a investițiilor, precum și consolidarea rolului României în Uniunea Europeană și NATO.

Programul de guvernare și lista miniștrilor urmează să fie definitivate și depuse la Parlament până la sfârșitul acestei săptămâni.

„Mai sunt, așadar, câteva etape până la votul de învestitură. Parlamentul și Guvernul trebuie să poată începe cât mai curând lucrul la bugetul pentru 2027 și la măsurile necesare pentru economie și securitate”, a mai transmis Abrudean.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.