”Schimb de dame” la Cameră. Două clujence implicate în scandalul momentului din Parlament

O majoritate ad-hoc PSD-AUR-SOS, cu voturile inclusiv ale UDMR și minorităților,  le-a numit marți secretari ai Camerei Deputaților pe clujeanca Ramona Bruynseels (AUR) și Virginia Vedinaș (SOS) în locul Ralucăi Turcan de la PNL și  clujencei Oanei Murariu, de la USR. În semn de protest față de această schimbare, deputații PNL și USR au plecat din sală, iar miercuri au anunțat că vor boicota miercuri toate activităţile parlamentare şi nu vor fi prezenţi la şedinţa Camerei Deputaţilor, la votul final şi la şedinţele comisiilor.

„Modul în care s-au comportat ieri (marți, n.r.)  în plenul Camerei Deputaţilor în mod abuziv, votând o modificare nediscutată de liderii de grup, nenegociată, nerenegociată de liderii de grup este în mod evident un comportament abuziv şi nu poate să reprezinte decât începutul sau semnele instaurării unei modalităţi autoritare de conducere a statului român”, a transmis liderul deputaţilor PNL.

De asemenea, liderul deputaţilor USR, Diana Stoica, a declarat că se împlinesc 120 de zile de când Guvernul Bolojan a fost demis de parlamentarii PSD şi AUR.

„Se fac peste 120 de zile de când PSD şi AUR au dat jos Guvernul Bolojan. Acela a fost începutul acestui amantlâc, care am văzut că s-a oficializat în plenul Parlamentului prin încălcarea Constituţiei, prin încălcarea regulamentului, culmea, PSD, extremiştii au beneficiat şi de votul UDMR şi al minorităţilor în acest abuz”, a afirmat Diana Stoica.

UDMR a votat alături de  PSD, AUR și SOS de teamă că va pierde funcția de chestor

Liderul deputaţilor UDMR, clujeanul Csoma Botond, a afirmat miercuri că parlamentarii PSD au semnat un acord cu cei de la AUR şi S.O.S. România şi cu grupul minorităţilor naţionale pentru funcţiile din Biroul permanent, fapt despre care a aflat la începutul plenului Camerei Deputaţilor de marţi.

„Noi, când a început plenul, am aflat că PSD a semnat un acord cu AUR, cu S.O.S. şi cu grupul minorităţilor naţionale, prin care au modificat acel acord care fusese semnat la începutul mandatului, în 2024, decembrie. Ştiţi, la începutul mandatului, am semnat un acord între PSD, PNL, USR şi UDMR, prin care am alocat funcţiile în Biroul permanent pe durata întregului mandat. Şi, de atunci, la începutul fiecărei sesiuni, în baza acelui acord, am votat proiectul de hotărâre conform acelui acord. Acest lucru s-a schimbat marți. PSD a format o nouă majoritate şi noi am aflat în plen de acest acord. Noi nu l-am semnat. A fost semnat numai de PSD, AUR, S.O.S. şi grupul minorităţilor naţionale. (…) Noi avem o singură funcţie de chestor în Biroul permanent, UDMR, în toate sesiunile parlamentare, din toate cele opt sesiuni parlamentare din mandat. Şi se vorbea că poate, poate n-ar trebui să avem în toate sesiunile parlamentare o funcţie de chestor”, a declarat Csoma Botond la Parlament.

El spune că s-au adus în discuţie şi comisiile de la Camera Deputaţilor.

„Noi conducem două comisii, Comisia de industrie şi Comisia de politică externă. Şi am auzit… Acolo, deputaţii, nu vreau să spun nume, dar s-a discutat că poate şi acolo ungurii conduc prea multe comisii în Camera Deputaţilor. (…) Totuşi, comunitatea maghiară din România numără cam în jur de un milion de persoane. Şi am considerat că totuşi ar trebui să avem în continuare în Biroul permanent, care este un loc foarte important din punctul de vedere al conduceri Camerei Deputaţilor, deci este un birou important, am considerat ca ar trebuit să avem, în continuare, acel loc. Şi am ajuns la această decizie – să votăm proiectul de hotărâre. Dar daţi-mi voie să spun că n-am votat cu AUR sau cu S.O.S. şi n-am votat împotriva PNL sau USR. Am votat pentru a ne menţine acea funcţie de chestor, pe care am considerat-o importantă comunităţii maghiare”, a spus liderul deputaţilor UDMR.

Potrivit acestuia, PNL şi USR n-au pierdut funcţiile de secretar, ci au fost mutate acele funcţii de secretar în ultima sesiune din mandat.

„Şi s-a schimbat pentru că, conform acordului din 2024, AUR şi S.O.S. trebuia să primească funcţiile de secretar în ultima sesiune, şi acum s-a făcut această rocadă, au devansat şi au primit ei. Deci n-au pierdut nici USR, nici PNL. Nu pot să spun că m-am simţit şantajat, dar analizând şi discuţiile acelea preliminare înaintea plenului, cum că poate că n-ar trebui să dispunem în toate cele opt sesiuni de o funcţie de chestor în Biroul permanent, iar când s-a adus în discuţie şi Comisia de politică externă – de exemplu, am înţeles că AUR doreşte să aibă conducerea acestei comisii -, cumva nu pot zice că m-am simţit chiar încolţit, dar am simţit că e o situaţie în care noi putem pierde. (…) Până la urmă, consultându-mă cu colegii, am ajuns la această decizie: să votăm proiectul de hotărâre. N-am votat împotriva USR şi PNL, am votat pentru a menţine această poziţie importantă pentru comunitate”, a subliniat purtătorul de cuvânt al UDMR.

În opinia lui, „PSD a făcut chestia asta pentru votul pe Guvern”: „Asta e o ipoteză, nu pot să o spun factual, dar e o ipoteză din partea mea”.

„Trebuie să analizăm sigur această situaţie, dar la votul privind Guvernul cred că nu vom lua în considerare acest aspect. Acolo vom lua în considerare persoana prim-ministrului desemnat, majoritatea care s-ar putea forma, să vedem cine, dacă vor fi şi extremiştii, sigur nu votăm – eu aşa cred – şi programul de guvernare care va fi prezentat în faţa Parlamentului. Dacă ar fi aceeaşi majoritate, nu pot să spun eu singur, că nu eu singur iau decizia, dar vă spun în nume personal, dacă s-ar forma aceeaşi majoritate care a fost şi în cazul domnului Veştea, ar fi foarte dificil pentru noi să votăm, că ne-am găsi în aceeaşi barcă cu extremiştii şovini care urăsc comunitatea maghiară. Vorbesc de AUR. (…) Un aspect care ar trebui analizat, totuşi, este cum să avem un Guvern, că de patru luni nu avem un Guvern”, a adăugat Csoma Botond.

El a reafirmat că un prim-ministru tehnocrat nu prea ar avea autoritate asupra unui Guvern format din miniştri politici.

„Totuşi, noi ar trebui să colaborăm cu cineva în Parlament. Pentru că democraţia este despre colaborare şi dialog. Nu putem să spunem că dacă a trecut un parlamentar extremist de la AUR sau din alt partid la PNL sau la PSD nu vom mai colabora cu Partidul Naţional Liberal sau Partidul Social Democrat. Dar e o situaţie extrem de ingrată şi dificilă. (…) Colegii de la USR au spus că noi am participat la această nouă majoritate. Nu am participat la această nouă majoritate”, a mai transmis deputatul UDMR.

HINT

”Am avut sprijinul partidului pentru a ocupa funcția de secretar al Camerei Deputaților care revenea USR potrivit deciziilor anterior. În mod ilegal, după ce a reușit formarea unei noi majorități parlamentare cu AUR și SOS, PSD a direcționat cele două posturi de secretar către aceste formațiuni. USR se va adresa Curții Constituționale pentru a corecta acest abuz legislativ”, Oana Murariu, deputat USR.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.