În Iran, Trump se confruntă cu un război confuz și cu opțiuni greu de acceptat

The New York Times

Președintele pare să se confrunte cu consecințele unui acord de încetare a focului încheiat în grabă, fără progrese semnificative în rezolvarea problemelor-cheie care alimentează conflictul, relatează David E. Sanger.

Cu doar două săptămâni în urmă, la deschiderea Marelui Târg de Stat American, președintele Trump a declarat triumfător: „Pentru prima dată în 3.000 de ani, vom avea pace în Orientul Mijlociu.”

A fost o bravură tipică pentru dl. Trump. Dar „pacea” pe care o sărbătorea — armistițiul cu Iranul, pe care miercuri l-a declarat „încheiat” după mai puțin de o lună — începuse deja să se destrame. Rezultatul era poate previzibil pentru un memorandum de înțelegere în 14 paragrafe care a ocolit problemele majore și a fost alcătuit în grabă pentru ca dl. Trump să poată declara că a ajuns la un acord, orice acord.

Acum, dl. Trump pare să se confrunte cu consecințele grabei sale și ale presupunerii, născute din perioada în care activa în domeniul imobiliar, că adversarul său va prețui beneficiile economice mai mult decât ideologia revoluționară care i-a modelat politica încă de la revoluția iraniană din 1979. Acest lucru l-a lăsat în fața unei game de opțiuni greu de acceptat, pe fondul unor puncte de blocaj aparent imposibil de depășit privind viitorul programului nuclear al Iranului — fără a mai vorbi despre programul său de rachete, sprijinul acordat grupărilor teroriste și reprimarea propriului popor.

La summitul NATO de la Ankara, Turcia, miercuri, după ce cele două părți au făcut schimb de lovituri, el a amenințat cu noi operațiuni militare de amploare. Acestea includeau ocuparea unei insule-cheie pentru procesarea petrolului din Iran și atacarea infrastructurii țării și a instalațiilor de desalinizare, despre care experții au afirmat că ar putea constitui o crimă de război. (Dl. Trump a spus totuși că este reticent în privința lovirii instalațiilor de desalinizare.)

Însă dl. Trump a mai lansat astfel de amenințări fără a le pune în aplicare, iar miercuri a adăugat că nu anticipează o revenire la un război la scară largă. O astfel de mișcare beneficiază de puțin sprijin pe plan intern, iar unii dintre aliații republicani ai dlui Trump se tem de consecințele economice și politice cu mai puțin de patru luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului. Nimeni nu este mai conștient de acest calendar, sau de ezitarea dlui Trump de a repeta experiența din primăvară, decât conducerea iraniană.

În schimb, președintele ar putea reimpune blocada americană asupra porturilor iraniene, într-o încercare de a tăia principala sursă de susținere economică a țării. Dar acest lucru ar necesita o prezență americană continuă și intensă în regiune și, deși dl. Trump susținea în aprilie că aceasta ar duce la prăbușirea economică a Iranului, impunerea anterioară a unei astfel de măsuri nu a avut acest efect.

Sau ar putea alege să trăiască într-o lume fără război, dar și fără pace, o perioadă marcată de ciocniri sporadice în Golful Persic, întrerupte de negocieri periodice, în care traficul prin Strâmtoarea Hormuz, o rută esențială pentru transportul petrolului, ar fi mult redus față de cele aproximativ 130 de nave care treceau zilnic înainte de război. Cel mai probabil, piețele energetice s-ar adapta; într-o anumită măsură, deja au făcut-o.

Însă pentru un președinte care a promis o confruntare rapidă și fără costuri cu un vechi adversar — „patru până la șase săptămâni” era estimarea Casei Albe în primele săptămâni — un conflict de durată ar echivala cu un eșec aproape total al misiunii pe care și-a propus-o inițial. Iar costul ar fi uriaș: Pentagonul a solicitat deja Congresului aproximativ 70 de miliarde de dolari pentru a acoperi operațiunile inițiale din jurul Iranului, iar costurile cresc în fiecare săptămână.

„Problema este că toate opțiunile — să îndure, să escaladeze sau să ajungă la un acord — sunt neatractive în moduri diferite”, a declarat miercuri Richard Fontaine, directorul executiv al Center for a New American Security și fost consilier al senatorului John McCain. „Cel mai probabil rezultat este o serie continuă de atacuri de intensitate redusă, de tip represalii reciproce, urmate de diplomație frenetică din partea mediatorilor, apariția unui nou armistițiu fragil și apoi, probabil, o altă rundă de lovituri.

Dl. Fontaine a adăugat: „Va fi o lungă oscilație între un război rece și un război fierbinte de intensitate redusă.”

Multe dintre problemele cu care se confruntă astăzi dl. Trump au fost agravate chiar de acordul de încetare a focului. Acesta a lăsat nerezolvată, pentru o negociere ulterioară pe care dl. Trump spune acum că nu prea este interesat să o continue, problema stocului de combustibil nuclear al Iranului îmbogățit aproape până la nivelul necesar pentru fabricarea unei bombe, cel mai important dintre motivele invocate de administrație pentru atacarea Iranului pe 28 februarie.

Acordul părea să ofere Iranului cel puțin un anumit control asupra trecerii prin Strâmtoarea Hormuz, superarma pe care Teheranul și, în mod special, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice au manipulat-o cu abilitate pentru a crește prețurile petrolului și pe care acum au folosit-o pentru a justifica atacurile asupra petrolierelelor și navelor de marfă care nu respectă noile sale reguli.

„Ceea ce vedem acum este Iranul și, mai precis, C.G.R.I., încercând să exercite controlul asupra strâmtorii și declarând că acest control este dreptul lor suveran”, a spus Kevin Donegan, viceamiral în retragere al Marinei, care a servit drept comandant naval în Orientul Mijlociu. „Aceasta este principala carte pe care o au de jucat și, ca urmare, ne putem aștepta să continue să încerce să perturbe orice trafic maritim care folosește rute diferite de cele pe care le-au publicat.”

Acordul nu spunea nimic despre arsenalul de rachete al Iranului, problema-cheie pentru Israel. De asemenea, depindea de un armistițiu în Liban, deși părțile acelui conflict, Israelul și Hezbollah, nu erau semnatare ale acordului. Și stabilea un termen nerealist, de 60 de zile, pentru a rezolva pe cale diplomatică aceste și alte probleme pe care luni de lupte active nu reușiseră să le soluționeze.

Există, desigur, multe alte răsturnări de situație de anticipat în această dramă. Domnul Trump a amenințat din nou miercuri că va încerca să preia controlul asupra Insulei Kharg, unde petroliere uriașe încarcă petrolul Iranului și pornesc spre piețele mondiale. El ar putea încerca să captureze materialul nuclear îmbogățit la 60% aflat adânc sub pământ la Isfahan, o misiune pentru care forțele de operațiuni speciale s-au antrenat intens, deși miercuri a minimalizat necesitatea acesteia.

„Avem deja materialul nuclear, pentru că este atât de adânc sub pământ”, a spus el, observând că iranienii nu dispun de echipamentele grele necesare pentru a-l dezgropa.

Dacă domnul Trump are dreptate în această privință, iar mulți experți în domeniul nuclear sunt de acord că recuperarea acelui material ar fi extrem de dificilă, atunci se ridică o întrebare fundamentală: dacă combustibilul nuclear a fost îngropat cu succes în urma bombardamentului american din iunie 2025 asupra a trei mari situri nucleare, de ce a mers la război de la bun început? Declarația sa de miercuri, o reluare a unor comentarii făcute de mai multe ori în ultimele luni, subminează argumentul pe care l-a prezentat în zilele de după atacul inițial din februarie, potrivit căruia exista o amenințare „iminentă”.

Acea justificare inițială a fost depășită de contradicțiile ulterioare. Domnul Trump a lăudat periodic noua conducere iraniană și chiar pe noul său lider suprem, Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului ucis, descriindu-l drept mai „rezonabil”. El a afirmat de multe ori că, spre deosebire de predecesorii lor, noii lideri vor deschide strâmtoarea și vor reduce stocul de material nuclear, deoarece acest lucru va fi în interesul lor economic.

Vicepreședintele JD Vance a exprimat exact această idee luna trecută, când semna memorandumul de înțelegere în Elveția.

„Cel mai grozav lucru legat de progresul pe care l-am făcut în ultimele săptămâni este că vezi oameni din interiorul sistemului iranian, membri ai conducerii de vârf, chiar și oficiali ai C.G.R.I., spunând: «Știți ceva? Putem avea animozități, putem avea neîncredere, dar recunoaștem că modul în care am făcut afaceri cu Statele Unite timp de 47 de ani a fost o greșeală»”, a spus el.

Miercuri, domnul Trump a avut un alt cuvânt pentru acei lideri: „gunoaie”.

„Sunt oameni bolnavi. Sunt conduși de oameni bolnavi și sunt oameni răi, violenți”, a spus el, adăugând: „În ceea ce mă privește, este pur și simplu o pierdere de timp să ai de-a face cu ei.”

HINT

Pentagonul a solicitat deja Congresului aproximativ 70 de miliarde de dolari pentru a acoperi operațiunile inițiale din jurul Iranului, iar costurile cresc în fiecare săptămână.

HINT

Dacă domnul Trump are dreptate în această privință, iar mulți experți în domeniul nuclear sunt de acord că materialul nuclear a fost îngropat cu succes în urma bombardamentului american din iunie 2025 asupra a trei mari situri nucleare, de ce a mers la război de la bun început?

AUTOR

David E. Sanger relatează despre administrația Trump și despre o gamă largă de probleme de securitate națională. Este jurnalist la The Times de peste patru decenii și a scris patru cărți despre politica externă și provocările din domeniul securității naționale.