Cinci rețineri în ancheta privind suspiciuni de fraudă la BAC. Subiectele rezolvate, dictate candidaților prin căști

Zece percheziții domiciliare au fost efectuate vineri, 3 iulie 2026, în județul Cluj, în contextul unor cercetări care privesc suspiciuni de fraudă la BAC. În urma acestor percheziții, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Alba a dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a cinci suspecți ( patru din județul Alba, unul din județul Sibiu).

Reamintim faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a informat vineri, 3 iulie 2026, într-un comunicat de presă, că au loc percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza judeţelor Cluj, Alba, Arad, Bihor şi Sibiu ca urmare a cercetărilor care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în scopul fraudării examenelor de bacalaureat. Referitor la acest caz, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj a anunțat, tot vineri, la orele dimineții, că instituția nu a fost informată oficial de către organele judiciare cu privire la efectuarea unor percheziții. La rândul său, ministrul educației a apreciat implicarea polițiștilor și procurorilor în cercetările desfășurate.

Cum acționau persoanele implicate

În timpul zilei de vineri, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au revenit cu o informare prin care au anunțat că „organele de urmărire penală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cinci suspecți, pentru comiterea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în scopul fraudării examenelor de bacalaureat, constând în suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2023–2026, aceștia au creat și consolidat o rețea de persoane, în scopul fraudării examenelor de bacalaureat de către zeci de candidați, la fiecare sesiune organizată în vederea susținerii examenului, pentru obținerea unor sume de bani”. Astfel, unii candidați filmau subiectele în sălile de examen și le transmiteau imediat după începerea probelor prin mijloace de comunicare la distanță, când acestea aveau caracter nepublic, iar apoi subiectele erau rezolvate de îndată de alte persoane, iar suspecții le transmiteau unor persoane care dictau răspunsurile candidaților aflați în sălile de examen, care purtau dispozitive electronice cu cască disimulată. Sumele de bani obținute de la candidații promovați erau împărțite între toți cei implicați, în funcție de rolul fiecăruia în acest angrenaj.

Tia SÎRCA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.