Canibalismul este dăunător pentru sănătate

Canibalismul a devenit un tabu în societăţile umane nu numai din cauza unei aversiuni instinctive, ci şi pentru că este dăunător pentru populaţiile care îl practică, potrivit unui studiu realizat de cercetători din Polonia şi Republica Cehă, informează Reuters.

Michal Misiak, de la Universitatea Wroclaw, şi Petr Turecek, de la Universitatea Charles din Praga, au utilizat un model matematic pentru a arăta că practicarea pe termen lung a canibalismului poate duce la colapsul unei populaţii prin îmbolnăvirea oamenilor care mănâncă alţi oameni.


„Am cercetat corpul uman ca pe o potenţială sursă de hrană, analizând atât energia câştigată, cât şi costurile ascunse”, a declarat Michal Misiak într-un comunicat de presă publicat miercuri de Universitatea Wroclaw.


„Din punct de vedere caloric, o persoană se dovedeşte a fi o masă obişnuită… Problema principală, însă, se află în altă parte: riscul de infecţie. Agenţii patogeni au o sarcină mai uşoară, deoarece ajung într-un organism cu o fiziologie aproape identică”, a explicat el.


Modelul utilizat de cei doi cercetători arată că riscul de îmbolnăvire creşte exponenţial atunci când canibalii mănâncă alţi canibali, întrucât nici măcar gătitul termic nu elimină prionii, adică proteinele cu structură defectuoasă, care pot provoca boli neurologice fatale.


Una dintre aceste boli, kuru, era odinioară răspândită în rândul populaţiei Fore din Papua Noua Guinee, care îşi gătea şi îşi mânca rudele decedate, crezând că astfel eliberau spiritul persoanei decedate.


„Tabuul acţionează ca o măsură de protecţie evolutivă”, a explicat Michal Misiak. „Rezultatele noastre sugerează că acesta a fost un răspuns justificat din punct de vedere biologic la riscul crescând de epidemii. Comunităţile care nu au pus capăt canibalismului pur şi simplu nu au supravieţuit”, a adăugat cercetătorul polonez.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.