Micii meșteri mari din Gherla

Vacanța de vară a debutat cu activități interesante și atractive la structura Gherla a Palatului Copiilor Cluj. Zilele trecute peste 60 de elevi din Gherla, Mintiu Gherlii și Dej au participat la tradiționalul proiect educativ „Școala de Vară – Micii Meșteri Mari”, desfășurat anual la Gherla.

La începutul vacanței de vară, copiii au ales să îmbine activitățile recreative cu descoperirea meșteșugurilor tradiționale și a patrimoniului cultural local. Pe parcursul atelierelor, participanții au avut ocazia să învețe sau să își aprofundeze cunoștințele despre diferite meșteșuguri, lucrând alături de meșteri populari și cadre didactice. Astfel, copiii au intrat în contact direct cu tradițiile zonei și au descoperit tehnici specifice artei populare. Proiectul a fost organizat de Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla, cu sprijinul Clubului Rotary Gherla (președinte Szasz Carol), iar Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, s-a alăturat acestei inițiative valoroase în calitate de partener, continuând astfel să susțină proiectele educative dedicate promovării artei tradiționale în rândul copiilor și tinerilor. Coordonat de prof. Dana Katona, programul a inclus ateliere de olărit, susținute de meșterul popular Gabriel Elen Bucur, precum și activități de confecționare a podoabelor și obiectelor decorative și de linogravură, coordonate de profesoarele Dana Katona, Alexandra Băieș Șerban și Kurusian Ildiko.

Au fost zile atractive, pline de activități practice, deosebit de utile și vesele, unde buna dispoziție și atmosfera creativă și-au dat mâna în folosul micilor meșteri mari de pe Valea Someșlui Mic.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.