Opera Aperta 10 | O identitate bine conturată

Ediția aniversară 2026 a avut nu numai un program bogat, ci și o identitate foarte, foarte bine conturată. Caz în care trebuie aduse în discuție producțiile internaționale, evenimentele în spații neconvenționale (Wonderland Resort, Castelul Banffy Răscruci, Centrul de Cultură urbană Casino, curtea interioară UBB, Piața Unirii, Aeroportul Internațional Avram Iancu, MINA, Muzeul de Artă, Iulius Mall), concerte la răsărit și la miezul nopții, un program ambițios, la înălțimea unei ediții aniversare.

Mă voi opri în rândurile care urmează asupra finalului de săptămână, 27-28 iunie, trei spectacole care au avut, ce este mai important, public.

Cocoșatul de la Notre Dame este producția Slovak Dance Theatre/SDT-muzica Henrich Lesko, coregrafia Jan Durovcik, costume Lukas Krnac-, spectacol care a avut premiera la 27 martie 2025, Bratislava, Divaldo Janart. Povestea lui Victor Hugo, impresionează prin coregrafia contemporană, cu multe elemente de acrobație specifică gimnasticii artistice și ritmice, prin forța expresivă a dansatorilor-Lorenzo Alba, Giulia Fattorini, Matej Hutka, Gennaro Desiderio, Milie Thomson-și concepția scenică modernă, care plasează acțiunea într-un Paris al viitorului, 2050, care potențează acțiunea și temele, de la iubire și sacrificiu, instituții corupte, justiție și biserică, frumusețe interioară vs aparențe exterioare, destin și fatalitate. Și încă o remarcă, personajul central este și rămâne, să nu vă surprindă, Catedrala Notre-Dame.

Drumul Mătăsii rămâne un titlu de referință pentru Corul Național de Cameră Marin Constantin-dirijor Anna Ungureanu, regia Emil Pantelimon, scenografia Vladimir Turturică, la pian Abel Corban, percuție Emanuel Pecingină și Georgian Ilie, soliști Denis Maxim, Silviu Rusu, Bogdan Andronache, Renata Petrică, invitată special Rodica Mandache-. Combinație rafinată de muzică, imagine, atmosferă, ce confirmă încă odată, nivelul artistic excepțional al ansamblului.

Călătoria muzicală și sincretică pe ruta istorică a Drumului Mătăsii este o îmbinare de epoci, stiluri și școli componistice, un progarm dens din care nu au lipsit sunetul plin de culoare al Asiei, din Caucaz și până în Japonia, bijuterii ale Renașterii europene, repertoriu românesc, în două cuvinte, spectacol complex. Mă gândesc la punctele forte ale Drumului Mătăsii, sincronismul artistic pe axa muzică-poezie, utilizarea scenografiei, jocuri de lumini, diversitatea stilistică prin genuri muzicale. Mă refer la piese precum I Found a Tiny Autumn/Yashinaro Nakada, Swan Goose/arr. Xin Huguang, Agugai/L. Zhumanova, Tu ești via/arr. Zakaria Paliashvili, Flăcări și roți/Corneliu Cezar, Fluierașe și buciume/Mihai Moldovan, Wohlauf ihr Gaste/Erasumus Widmann, Aghios o, Theos/Ioan Hrisafi, Cantate Domino/Monteverdi, Gagliarda/Baltasare Donatti, Ecco la primavera/Francesco landini, Fata la parte/Juand del Encina, Cancao do Mar/arr. Grigore Cudalbu.

Mă reîntorc la sincronimsul artistic, Intervențiile actriței Rodica Mandache au cuprins fragmente de poeme din lriica popoarelor aflate pe Drumul Mătăsii, semnate de Guan Daosheng/China, Algerim Tazhi/Kazahstan, Shota Rustaveli/Georgia, Sappho/Grecia, Eugenio Montale/Italia, Antonio Machado/Spania, Fernando Pessoa/Portugalia, John Keats/Anglia.

În fine, Aida, producție Opera Națională clujeană-regia Rareș Trifan, dirijor David Crescenzi, scenografia Adrian Damian, costume Luiza Enescu, coregrafia Dan Haja, video magdy Hawash, maestru de cor Corneliu Felecan; soliști Paula Iancic/Aida, Marius Vlad Budoiu/Radames, Liza Kadelnik/Amneris, Corneliu Huțanu/Ramfis, Cătălin Țoropoc/Amonasro, Petre Burcă/Regele Egiptului, Florin Pop/Mesagerul, Roxana Șelariu/Marea preoteasă, soliști balet Petra Trăilă, Matei Holeleu, Iuliana Godja-a suferit modificări față de premieră, adaptată spectacolelor în aer liber, un clasic modernizat cu măsură. Spațiul în sine a impus constrângeri ce au vizat decorurile, acustica greu de controlat, mișcarea ansamblurilor pe scenă. Chiar și așa, punerea în scenă a creat spectaculozitate prin mijloace teatrale-costume, lumini, imagini, mișcare scenică, interpretare, proiecții video permanente-cu un impact mai puternic decât cea bazată pe tehnologie pură. Tehnologia, veți fi de acord, poate completa un spectacol, dar nu trebuie să devină personaj principal. Muzica, relațiile dintre personaje și coregrafia trebuie să rămână în centrul atenției.

Mai este ceva…Dacă montarea este tradițională , există riscul sp pară muzeală. Dacă este prea modernizată, se poate pierde tocmai dimensiunea monumentale și solemnitatea pe care Verdi și-a construit opera. Montarea stradală nu a fost un compromis cum poate ar părea la prima vedere. Renunțând la excesul de efecte vizuale, ea s-a bazat pe spațiul real, lumină, costume, mișcarea corului și soliști, monumentalitate obținută prin organizarea inteligentă a scenei, rezultat convingător pentru public.

Nu intru în amănuntele interpretărilor, soliștii sunt cunoscuți, le sunt cunoscute performanțele artistice în țară și peste hotare, o distribuție solidă cu alte cuvinte, apoi, un Cor bine pregătit, o Orchestră capabilă să susțină amploarea partiturii, un dirijor David Crescenzi la nivelul cunoscut și un mare regret, acela de a nu avea un teatru de vară, un amfiteatru la nivelul celui din Verona de exemplu.

Maestrul Gheorghe Victor Dumănescu, Director onorific al ONR Cluj-Napoca!

A fost surpriza plăcută a serii, duminică 28 iunie. G. V. Dumănescu este o personalitate de prestigiu a artei lirice românești, dirijor și profesor universitar dr. Titlul este acordat ca urmare a recunoașterii publice a contribuțiilor sale excepționale reflectate în consolidarea prestigiului cultural național și internațional al instituției. Începând cu anul 1984, devine o prezență emblematică la pupitrul Operei Naționale clujene, personal consemnând punctual cariera artistăc a Maestrului dedicată operei, baletului, simfonicului și vocal-simfonicului, muzicii academice. Felicitări! Și cuvântul în sine nu acoperă integral activitatea artistică de peste cinci decenii!

Demostene Șofron