Din fotoliul de orchestră | Grande soiree symphonique!

Două lucrări monumentale-Concertul nr 1 pentru pian în re minor op 15 de Johannes Brahms și Simfonia nr 3 în do major op 21 de George Enescu-doi artiști de mare valoare-pianista Oxana Corjos și dirijorul Cristian Mandeal-, Orchestra și Corul Filarmonicii Moldova au creat seara pe care francezii o numesc pe bună dreptate, grande soiree symphonique. Seara în care toate elementele nu numai că s-au întâlnit fericit, au și pus punct stagiunii 2025/2026, final ambițios cu Brahms și Enescu, lucrări și interpretări care au rămas și vor mai rămâne vii în memoria celor prezenți mult timp de acum încolo. Atmosfera muzicală a orașului este una deosebită, publicul atent și receptiv, programele Filarmonicii, repet, ambițioase, nu este puțin lucru să închizi o stagiune cu Brahms și Enescu la un asemenea nivel.

Am avut două zile ieșene splendide. Repetițiile de joi 25 și vineri 26 iunie mi-au oferit privilegiul pe care publicul nu-l are prea des. Am văzut cum s-au construit cele două lucrări, cum Maestrul Mandeal insistă asupra echilibrelor, atacurilor sau relațiilor dintre compartimentele Orchestrei, cum modelează frazele sonore. Am fost un spectator activ, trăind fiecare notă și frază muzicală, urmărind structura, nuanțele, transformările tematice, claritate a discursului și o disciplină sonoră exemplare. Concertul? Un discurs firesc, cursiv, fără să se vadă efortul care stă la baza reușitei, pentru care cu toții merită tot respectul.

Brahms nu scrie un concert în care pianul să fie personajul principal. Concepe o construcție simfonică unică, or tocmai acest lucru face Concertul nr 1 pentru pian și orchestră în re minor op 15 de Brahms special, diferit față de multe alte concerte romantice. Tema nu este doar repetată, ea se transformă mereu, fragmentele tematice fiind preluate de fiecare instrument în parte. Și totuși… Nu pot să nu remarc rolul cornului, remarcabil, purtător de idee muzicală. Subliniez și aportul adus în partea a II-a, Adagio, intervenții de mare noblețe, arpegii delicate. Interpretarea Oxanei Corjos ajută la urmărirea acestor dialoguri purtate de la egal la egal folosindu-și energia ritmică pentru a străpunge densitatea simfonică. Abordarea a fost nu numai o demonstrație de virtuozitate și forță interpretativă, ci și o abordare a partiturii muzicii de cameră la scară simfonică. Sincronizarea, aici intervine chimia specială dintre cei doi mari artiști, sincronizare perfectă a respirației colective.

Am ținut să fiu prezent la concertul vocal-simfonic extraordinar de închidere a stagiunii Filarmonicii Moldova. Motivele sunt multe și întemeiate. Și unul îl reprezintă Simfonia nr 3 în do major op 21 de Enescu, care ar fi trebuit să închidă stagiunea Filarmonicii clujene.

Simfonia nr 3 în do major op 21 nu apare des în programele de concert. Motivele țin de dificultatea partiturii în sine atât pentru orchestră, cât și pentru cor și dirijor. La Enescu, exigențele cresc mult. Orchestra trebuie să stăpânească o scriitură polifonică densă, schimbări subtile de culoare și echilibre sonore delicate. Avem parte de o geneză continuă, tema este un organism în permanentă metamorfozare. Sub bagheta lui Cristian Mandeal, un maestru al interpretărilor lucrărirlor enesciene, această metamorfozare este ușor de perceput prin felul în care culorile orchestrale se nasc și se transformă în timp. Și în Simfonia nr 3 sunt mai multe straturi muzicale, impresionism în tratarea culorii orchestrale, ritmul liber al doinei, polifonia de tradiție germană și, de ce nu, o dimensiune expresionistă, acumulări de tensiune, disonanțe, anunțând limbajul secolului XX. Maestrul Mandeal evidențiază textura orchestrală densă, limbajul armonic, transformări lente ale culorilor și nuanțelor muzicale. Nu în ultimul rând, evidențiază vocea umană nu ca protagonistă, ci ca timbru perfect integrat în masa orchestrală. Astfel, corul fără cuvinte devine culoare instrumentală, o unică respirație colectivă, aprecieri pentru munca depusă de doamna Consuela Radu-Țaga, dirijoarea corului academic Gavriil Musicescu. Vedeți dvs, există momente în care tăcerea începe să cânte. Nu este o contradicție. Corul mut al lui Puccini din Madama Butterfly, cel fără cuvinte din Simfonia nr 3 și cel din Vox Maris, ultimele două de Enescu, fără a omite intervențiile corale propriu-zise la cel din urmă.

Cristian Mandeal cunoaște bine, foarte bine repertoriul lui Enescu. Autoritatea sa nu vine din gesturile teatrale, ci din stăpânirea absolută a partiturii, din capacitatea de a modela orchestra pe fraze lungi, coerente ideatic. Iar Simfonia nr 3 este una dintre cele mai bune dovezi ale afirmațiilor făcute.

Orchestra Filarmonicii Moldova este un ansamblu valoros. L-am ascultat a două oară (prima dată în decembrie 2024), sigur voi mai ajunge la Iași, mai ales că stagiunea 2026/2027 se anunță încă de pe acum, de urmărit concert de concert. O medie de cca 45 de ani este favorabilă pentru un repertoriu de o asemenea anvergură și nu numai, Brahms-Enescu în cazul de față, melanj ideal între maturitatea și omogenitatea muzicală, plus energia pentru a susține lucrări solicitante.

Demostene Șofron

Iași, 27 iunie 2026