Școală bună, școală rea

Nu înțelege nimeni cum de se poate întâmpla așa ceva: unele școli să fie „vânate” de elevi și părinți doar pentru că și-au făcut o faimă, iar alte școli să fie ocolite (doar) pentru că nu sunt în zonă centrală, n-au avut „olimpici”, nu țin pasul cu elitele și bogătașii din areal.

Doar amăgire…

În școlile „bune” ajung elevi cu capacități intelectuale deosebite, cu maximă voință de învățătură, cu părinți realmente responsabili față de progeniturile și viitorul lor. În aceste școli, decidenții investesc mai mult. Dotările sunt incomparabile cu alte și alte școli, care trag „greul” unei economii deficitare, implicare la cote mai mult decât nesănătoase și dezinteres față de prestigiu. Și de aici, desigur, automulțumirea. Asta pentru că prestigiul atrage pe toată lumea, rezultatele notabile fac ca directorii să aibă cu ce se lăuda, profesorii se complac într-o competiție benevolă, care nu exclude nici micile sau marile sacrificii, nici bucuria de a culege laurii alături de învățăcei, nici câștigurile pecuniare rezultate în urma unor succese remarcabile. „Școlile bune” însă există și datorită părinților avuți, care își permit nenumărate meditații pe bani grei.