Monumentul muncii și al bunătății: Nicolae Bocșan, un spirit ecumenic și ctitor de școală istoriografică

La 10 ani de la trecerea în veșnicie a rectorului, istoricului și dascălului dr. Nicolae Bocșan(24.09.1947-19.06.2016)

Bunătatea te face să rămâi printre cei vii chiar și atunci când ai ajuns în veșnicie. Profesorul Nicolae Bocșan a plecat prea repede dintre noi, dar a lăsat în urma sa o operă considerabilă și amintirea unui om modest, altruist și exigent, un model de dascăl și istoric, spunea Dumitru Tomoni. Eu, care am fost alături de el și pastoral până la apropierea celei din urmă clipe istorice, aș putea spune că a plecat la Cel ce este Jertfă pentru noi asemenea unui om care a înțeles că a fost dăruit și a dăruit mult, care a purtat și a îndurat sarcinile multora. Acum, însă, chipul său luminos apare și mai strălucitor decât atunci, simțim lipsa poveței lui calde mai mult decât oricând și îndemnul lui de frate: lasă că trec toate! Mai actual decât oricând.

Cu zece ani în urmă s-a mutat la Domnul cu seninătate un om care-și știa și-și dorea rădăcinile, atât cele de aici, cât și cele din veșnicie. Îi era atât de dragă Bocșa încât zicea că acolo ar dori să doarmă somnul de veci. Oare de ce? Nu e vorba cumva de faptul că pruncul nu mai plânge la sânul maicii sale?! Era un om plin de dor, ori din această bunătate se naște bonomia. Vă amintiți? Are Nae, ca și cum am avea noi toți. Ori: știe Profesorul! Și într-adevăr ne învăța pe toți! De unde le luase? De la lorzi, boieri, domni și arhivari, de la Constantin Daicoviciu, David Prodan, Camil Mureșanu, Pompiliu Teodor, Ștefan Pascu și de la Valeriu Leu, adică de la colegi, el aduna de la toți și asculta de toți, în ceea ce era bine.

Era omul lucrului bine făcut, iar în temele sale preferate ‒ 1848, Memorandum, Iluminism, etnie și confesiune, istoria Banatului, memorialistică, Primul Război Mondial ‒ era o veritabilă bibliografie și un neprețuit ghid arhivistic. Mărturisesc aceasta cei care au lucrat cu el la opera dedicată lui Andrei Șaguna, Victor Mihályi de Apșa, Ioan Vancea, la Istoria eclesiastică și la Istoria militantismului național românesc. Mă gândesc la Gabriel-Viorel Gârdan, Bogdan Ivanov, Pavel Vesa, Vasa Lupulovici, Ioan Herbil, Marius Eppel, Loránd Mádly, Ion Cârja, Mihaela Bedecean și Valeriu Leu. Te trimitea direct la surse. Omul acesta, un monument al muncii asidue, a lăsat în urmă peste 400 de lucrări, studii, articole și recenzii, dar și chipul liderului care-și slujește semenii. Nu toți l-au înțeles, nu toți i-au acceptat fidelitatea, dar vă mărturisesc că acolo unde se denatura grav obiectivitatea auzeai de la el sau primeai mărturia verticalității: asta nu se poate!

A fost un slujitor de instituții, al Bibliotecii Centrale Universitare, ca bibliograf, al Facultății de Istorie și Filosofie, ca prodecan și decan, și al Universității Babeș-Bolyai, ca prorector și rector, dar a fost și creator de instituții, voi aminti aici doar Centrul de Istorie Eclesiastică care azi îi poartă numele.

Ostenelile lui au fost recompensate de două premii ale Academiei Române, distincții naționale și internaționale, academice și eclesiastice. A fost omul care și-a primit și și-a purtat crucea. A fost ales membru în academii străine, doctor honoris causa și premiant de excelență al culturii române din Voivodina, am spus doar generic, pentru că ceea ce doresc să exprim e că îi iubea pe toți și că era un spirit ecumenic fără vicleșug, un creștin ortodox de frunte.

A organizat multiple conferințe și a publicat volumele documentelor lor, a participat în colective de redacție la multe dintre publicațiile istorice naționale și internaționale, dar ceea ce a realizat în chip magistral a fost faptul că în jurul său a format o adevărată școală istoriografică care azi îi cinstește memoria și dă mărturie despre vitalitatea veșnică a spiritului său.

Șabatizare deplină, domnule rector, dascăl, istoric și Om Nicolae Bocșan!

Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă