TIFF.25 Premiul Făclia-Guleș  în Competiția Locală: Căi ferate, regia George Sorinca

Gara, doamnelor și domnilor, nu este doar un loc al călătorilor, trenurilor, șinelor de cale ferată. Este o poartă între două sau mai multe lumi. Este locul în care oamenii se întâlnesc, se despart, așteaptă, speră, își fac griji, visează. Devine metafora trecerii dintr-o etapă a vieții în alta. Cu alte cuvinte, gara este un loc ritualic al trecerii, unde fiecare plecare înseamnă o desprindere de vechiul sine, iar fiecare sosire marchează nașterea unei noi perspective asupra lumii. Acceptați și ideea călătoriei cunoașterii.

În animație, trenurile pot apărea și dispărea din ceață, ceasul gării devine un timp simbolic, biletele chei care deschid lumi diferite și, lucru important, fiecare drum este și un drum al inițierii și cunoașterii. Eseul lui George Sorinca mai are un avantaj, cel al ritmului. Succesiunea trenurilor, traverselor, alternanța luminii și umbrei, liniile de fugă ale șinelor crează o muzicalitate vizuală.

Căi ferate m-a dus de la un bun început la un titlu reprezentativ, Viața pe un peron de Octavian Paler (1981), roman alegoric și existențialist, ce folosește ca metaforă centrală o gară. Peronul este dimensiunea stării de tranziție, popas scurt pentru evaluarea alegerilor care urmează să dea un sens existenței.

Vedeți dvs, nu toate călătoriile încep când pornește trenul. Unele încep în clipa în care privești un peron și înțelegi că lumea este mai mare decât locul din care ai plecat.

Mențiunea Specială a Juriului a obținut- tot…Căi ferate! Încă o dovadă că am ales bine.

George Sorinca este originar din Arad, are 30 de ani, a absolvit Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB-ului clujean. A studiat 1 an grafică la UAD Cluj, a fost student ERASMUS la Ecole Nationale Superieure d Arts de Paris-Cergy. A obținut premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animație cu The Great Cane Robery (2022), a semnat regia la Mistrețul cu colți de argint, a trimis Invaders la Festivalul In ternațional de Film de la Ljubljana, de unde așteaptă rezultatul jurizării.

Juriul-Maria Popistașu, Tudor Jurgiu, Ana Gheorghe, moderator Adela Popescu-nu a avut misiune ușoară nici anul acesta, fiind vorba despre producții apropiate valoric. Dovadă și premiul Competiției Locale, care a răsplătit două producții, Cuibul (regia Lukacs Gergely) și ex aequo Stadionul dragostei (regia Jose Andre Canales).

Dear Marilyn

Muzeul de Artă este gazda expoziției Dear Marilyn, pe care o propun interesului dvs, veți vedea că merită.

Marilyn (1926-1962) rămâne pe mai departe un mister. Pentru că nici până în prezent nu se cunosc cuzele reale ale morții sale premature. Sunt prea multe incertitudini, prea mulți oameni importanți, prea multe interese politice. Înclin să cred că artisticul a treecut în planul secund. Marilyn nu mai era de mult timp actrița care să producă bani și mă opresc aici.

Artistic, cariera ei înseamnă Domnii preferă blondele, Cum să te căsătorești cu un miliardar, Unora le place jazzul, Șapte ani de căsnicie, avându-l, în cel din urmă,  partener pe Tom Ewell.

Fotografiile din expoziție poartă o semnătură cunoscută pentru anii 60, Sam Shaw (1912-1999), fotograf, fotojurnalist american, recunoscut la nivel mondial drept omul din spatele celor mai iconice imagini cu Marilyn Monroe. Cariera și relația sa unică cu actrița au definit o întreagă epocă a culturii pop.

Cea mai faimoasă imagine realizată de Shaw a fost surprinsă în septembrie 1954, pe o gură de ventilație a metroului din New York, în timpul filmărilor pentru pelicula Șapte ani de căsnicie. Scena filmată la intersecția dintre 51st Street și Lexington Avenue a atras mii de curioși și jurnaliști în acea noapte devenind ulterior una dintre cele mai reproduse și recunoscute fotografii din istoria secolului XX.

Prietenia lor a fost și a rămas unică. Această încredere i-a permis lui Shaw să o fotografieze pe Marilyn în momente vulnerabile, fericite și lipsite de masca de la Hollywood. Shaw prefera lumina naturală, spontaneitatea și unghiurile dinamice, specifice limbajului cinematografic. Este considerat primul fotograf de platou, stills photographer, cu adevărat independent din industrie.

Corneliu Porumboiu

Secțiunea dedicată regizorului Corneliu Porumboiu este binevenită. Privită în ansamblu, opera sa pare să fie și să rămână o singură investigație desfășurată de-a lungul a două decenii. De la Revoluția discutată într-un studio provincial din A fost sau n-a fost?, la definițiile din dicționar din Polițist, adjectiv, la meciurile comentate împreună cu tatăl său în Al doilea joc și până la limbajul fluierat din La Gomera, Porumboiu revine mereu la aceeași întrebare: cine spune povestea și după ce reguli? Aceasta este, cred eu, semnătura lui cea mai profundă. Este regizorul care ocupă un loc aparte chiar și în Noul Val Românesc. Pentru că Porumboiu rămâne interesat de semnificație. Personajele sale nu caută atât adevărul, cât sensul cuvintelor care pretind că descriu adevărul.Filmele sale sunt construite ca niște demonstrații elegante. Dar, până și în cele mai bune momente, rigoarea intelectuală este însoțită de un umor extraordinar și de o melancolie discretă.

Joi 18 iunie, puteți (re)vedea A fost sau n-a fost? (cinema Victoria, 17:30), Când se lasă seara peste București (Arta, 14:30).

Propuneri pentru joi 18 iunie

Ziua de joi interesează prin peliculele, opțiunea este personală, Fargo (Statele Unite, regia Ethan și Joel Coen), Jurnalul unei cameriste (România, regia Radu Jude), De capul nostru (România, regia Tudor Jurgiu), Așii (Olanda, 1980; regia Paul Verhoeven).

Demostene Șofron