Ministerul Mediului extinde ariile protejate din Făget

Aproape 20% din suprafața județului Cluj este acoperită în prezent de arii protejate, însă rețeaua ecologică urmează să se extindă.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pregătește actul normativ pentru includerea de noi zozne în categoria ariilor naturale protejate din județul Cluj, după ce Academia Română a avizat favorabil proiectele tehnice în august 2025. Conform datelor oficiale transmise de instituție, județul Cluj numără în prezent peste 120.000 de hectare incluse în rețeaua Natura 2000 și alte categorii de protecție. Noile modificări vizează zona Făgetului, unde, pe lângă extinderea sitului actual, va fi creată o nouă arie protejată (Făget Sud – Colonia Făget), ca urmare a demersurilor societății civile și a presiunilor de infringement de la Bruxelles.

La nivelul județului Cluj, suprafața totală acoperită de arii protejate este de 120.264,28 hectare (din 666.537,53 hectare suprafața județului Cluj). Procentul din suprafața județului Cluj inclus în arii protejate de orice categorie este de 18,04%.

În contextul rezolvării cauzei de infringement privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a făcut demersuri de a desemna noi situri, în baza datelor avute la dispoziție la nivelul anului 2021. Proiectul ministerului a vizat și extinderea sitului Făgetul Clujului.

Alte suprafețe pentru care societatea civilă a solicitat includerea în sit Natura 2000 au fost analizate și, din punct de vedere tehnic, s-a decis includerea acestora într-o propunere de sit nou, identificat în prezent de către MMAP cu indicativul ROSCI0483 Făget Sud – Colonia Făget.

„Precizăm faptul că, pentru desemnarea acestor situri, se va proceda la identificarea celei mai bune opțiuni, urmând ca, în perioada următoare, să fie luată decizia privind forma actului normativ (act normativ nou sau act normativ de modificare a actelor normative anterioare)”, a transmis Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor.

La nivelul județului Cluj sunt în total 57 de arii protejate.

Este vorba de: Parcul Natural Apuseni (29.084,5 ha); Cariera Corabia (34,06209946 ha); Peștera Vârfurașu (119,4430008 ha); Suatu (11,83049965 ha); Fânațele Clujului „La Copârșaie” (137,1089935 ha); Fânațele Clujului „La Craiu” (1,997069955 ha); Valea Morilor (17,54660034 ha); Pârâul Dumbrava (149,9779968 ha); Cheile Turzii (326,3970032 ha); Lacul Știucilor (268,2019958 ha); Valea Legiilor (111,8919983 ha); Sic (518,9730225 ha); Făgetul Clujului (330,0369873 ha); Peștera Mare din Valea Firii (58,03089905 ha); Peștera din Piatra Ponorului (784,4019775 ha); Gipsurile de la Leghia (43,29959869 ha); Locul fosilifer Coruș (5,009520054 ha); Cheile Baciului (4,538680077 ha); Cheile Turenilor (126,6800003 ha); Sărăturile și Ocna Veche (100,9150009 ha); Complexul carstic din Valea Ponorului (12,07019997 ha); Dealul cu Fluturi (20,64229965 ha); Rezervația de orbeți de la Apahida (32,58250046 ha); Apuseni (28.995,19922 ha); Cheile Turenilor (126,6800003 ha); Cheile Turzii (326,3970032 ha); Coasta Lunii (589,8300171 ha); Defileul Crișului Repede Pădurea Craiului (37,54439926 ha); Făgetul Clujului Valea Morii (1.686,420044 ha); Lacul Știucilor – Sic Puini Bonțida (3.886,959961 ha); Molhașurile Căpățânei (249,0420074 ha); Muntele Mare (411,2109985 ha); Pădurea de stejar pufos de la Hoia (11,95440006 ha); Sărăturile Ocna Veche (140,3009949 ha); Someșul Rece (8.499,610352 ha); Suatu Cojocna Crairât (4.157,700195 ha); Trascău (1.896,189941 ha); Valea Ierii (6.289,859863 ha); Agârbiciu (240,8139954 ha); Dealurile Clujului de Est (19.622,90039 ha); Fânațele Pietroasa Podeni (119,9430008 ha); Bogata (2.076,409912 ha); Confluența Mureș cu Arieș (88,78959656 ha); Muntele Șes (129,0709991 ha); Pajiștile Balda – Frata – Miheșu de Câmpie (44,86249924 ha); Pajiștile Sărmășel Milaș Urmeniș (555,835022 ha); Poienile de la Șard (50,42549896 ha); Someșul Mic (144,6199951 ha); Fânațele de la Sucutard Bartholomew (218,7960052 ha); Pajiștile de la Liteni Săvădisla (2.424,639893 ha); Pajiștile de la Moriști și Cojocna (89,59950256 ha); Someșul Mare între Mica și Beclean (120,9810028 ha); Valea Șardului (193,3379974 ha); Munții Apuseni – Vlădeasa (42.978,89844 ha); Munții Trascăului (17.725,09961 ha); Bazinul Fizeșului (1.649,47998 ha); Cânepiști (6.200,390137 ha); Defileul Crișului Repede Valea Iadului (24,32410049 ha).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.