Comorile ascunse ale cele mai mari universități din România. Săptămâna Patrimoniului UBB invită comunitatea la un dialog între generații

Porți deschise către comunitate:

Săptămâna Patrimoniului Cultural Universitar la Universitatea Babeș-Bolyai

Trecem zilnic pe lângă clădirea centrală a Universității de pe strada Mihail Kogălniceanu, pe lângă Colegiul Academic sau clădirea cunoscută de clujeni sub denumirea de „Echinox”. Ne plimbăm pe strada Napoca, lăsând în urmă clădirea Institutului de Istorie, fără să ne întrebăm adesea câte povești și câte mărturii ale trecutului ascund aceste locuri. Dincolo de zidurile lor se păstrează amintirea generațiilor care au făcut parte din comunitatea academică și și-au lăsat amprenta asupra universității, dar și memoria celor care au fost martori ai transformării acestor spații în repere culturale și intelectuale ale orașului. Prin rolul lor educativ, cultural și simbolic, aceste clădiri au devenit parte a identității Clujului și a conexiunii dintre universitate și comunitate.

Patrimoniul Universității Babeș-Bolyai nu se rezumă însă, doar la clădiri istorice, laboratoare, biblioteci, colecții muzeale sau documente de arhivă. Acesta include și o importantă dimensiune spirituală și simbolică, construită de-a lungul generațiilor, prin tradiții academice, valori culturale, idei și modele intelectuale care au definit viața universitară clujeană.

Moștenirea multiculturală

Inevitabil, patrimoniul UBB reflectă caracterul multicultural al orașului din care face parte, rezultat al conviețuirii și dialogului dintre comunitățile română, maghiară și germană. Această moștenire multiculturală se regăsește în istoria instituției, în spațiile sale, în memoria profesorilor și studenților care au contribuit la dezvoltarea universității și a vieții culturale a cetății dar și în prezentul acesteia, reflectată în cele trei limbi de studiu, în oferta educațională și cea culturală de care se bucură azi tinerii care aleg să se perfecționeze la această instituție de prestigiu.

În 2013 fost creată în cadrul Universității Babeș-Bolyai Direcția Patrimoniu Cultural Universitar, gândită ca o structură care să adune sub egida ei impresionanta moștenire universitară clujeană, reprezentată de rețeaua de muzee și spații culturale pe care instituția de învățământ superior o administrează. Această rețea muzeală își are originile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu înființarea Muzeului Ardelean, în jurul căruia s-au constituit colecțiile integrate ulterior în Muzeul de Mineralogie și Muzeul Zoologic. În perioada interbelică, aceste colecții au fost dezvoltate și îmbogățite prin contribuția profesorilor și studenților Universității românești din Cluj. Un rol esențial l-au avut membrii catedrelor de mineralogie și zoologie, pentru care colecțiile au reprezentat o extensie a activității didactice și științifice și cărora li se datorează forma în care acestea se păstrează și astăzi.

Vivariul și Muzeul de Istorie a Universității au fost înființate la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, devenind parte a circuitului muzeal al universității. Cele mai recente muzee integrate sub cupola Direcției Patrimoniu Cultural Universitar au luat ființă după anul 2015. Acestea sunt Muzeul Virtual și Documentar al Holocaustului din Nordul Transilvaniei, Muzeul Memorial David Prodan și Muzeul Alexandru Duma. Fiecare dintre acestea valorifică patrimoniu și colecții deosebite, oferind vizitatorilor și cercetătorilor oportunitatea de a descoperi teme de cercetare, documente și mărturii cu o importantă valoare culturală și istorică.

Pe lângă muzee, Direcția Patrimoniu Cultural Universitar administrează și trei spații expoziționale, care valorifică dimensiunea artistică a patrimoniului universității. Unul dintre acestea este Galeria Paul Sima, situată în clădirea Colegiului Academic, fiind una dintre cele mai vechi galerii de artă ale instituției. Prin aceasta se continuă misiunea artistului al cărui nume îl poartă, acela de sprijinire a tinerilor aflați la început de drum artistic, îndeosebi studenți ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Celelalte două spații expoziționale se află în sediul universității de pe Calea Moților nr. 11 și poartă numele de UBB Art Hall și Sala Liviu Vlad. UBB Art Hall este un spațiu modern, dedicat în special lucrărilor realizate de studenții Universității Babeș-Bolyai, indiferent de domeniul de studiu, reuniți de talentul artistic și interesul pentru creație. Aici sunt expuse, deseori, și lucrări ale elevilor, realizate în cadrul proiectelor derulate de Direcția Patrimoniu Cultural Universitar în parteneriat cu liceele clujene.

Sala Liviu Vlad găzduiește o expoziție permanentă alcătuită din lucrări donate universității de profesorul și artistul Liviu Vlad, contribuind la păstrarea și valorificarea patrimoniului artistic universitar.

Arhiva UBB

La toate acestea se adaugă Arhiva Istorică a Universității, care păstrează în depozitele sale documente de mare valoare pentru cercetarea trecutului uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din România. Patrimoniul documentar al universității este, în prezent, împărțit între Arhiva Universității și Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale. Pentru recuperarea unității acestui fond documentar se află în derulare un proiect de digitalizare, menit să faciliteze reîntregirea virtuală a arhivei istorice a Universității Babeș-Bolyai și să îmbunătățească accesul cercetătorilor la aceste resurse.

Din dorința de a aduce aceste valori mai aproape de comunitate s-a născut Săptămâna Patrimoniului Cultural Universitar, eveniment organizat anual de Direcția Patrimoniu Cultural Universitar în preajma Zilei Patrimoniului Universității Babeș-Bolyai, celebrată în data de 10 iunie. Prin acest program, universitatea își propune să evidențieze patrimoniul nu doar ca ansamblu de colecții, clădiri sau documente, ci mai ales ca experiență vie, memorie colectivă și spațiu de întâlnire între universitate și comunitate. În acest fel, patrimoniul universitar devine un cadru al dialogului intercultural și o expresie a identității urbane și multiculturale a Clujului.

Ajunsă la cea de-a III-a ediție, Săptămâna Patrimoniului Cultural Universitar propune și anul acesta un program bogat. Desfășurat sub motto-ul Conectăm oameni, comunități, generații, evenimentul invită comunitatea clujeană și publicul interesat de patrimoniul universitar să descopere spațiile muzeale, expoziționale și arhiva universității, transformate în locuri de întâlnire cu memoria, istoria și valorile care leagă trecutul de prezent. Agenda manifestării culturale include o gamă variată de activități adresate tuturor categoriilor de public: ateliere pentru copii și adulți, tururi ghidate, expoziții organizate atât indoor, cât și outdoor, prelegeri, conferințe, workshopuri și lansări de carte. De asemenea, în data de 10 iunie, cu ocazia Zilei Patrimoniului Universității Babeș-Bolyai, accesul va fi gratuit în toate muzeele și spațiile expoziționale ale UBB.

Săptămâna Patrimoniului Cultural Universitar debutează pe 8 iunie, cu două evenimente care invită la explorare și reflecție. Muzeul Alexandru Duma organizează City Hunt-ul Clujul nevăzut: Fantomele războiului trecut, iar de la ora 17:00, Alina Rogojan va susține prelegerea What Is It Like to Be an AI? – Selfhood, Consciousness, and Knowledge, dedicată unor întrebări esențiale despre conștiință, identitate și cunoaștere în contextul dezvoltării inteligenței artificiale. Pe parcursul săptămânii, publicul este așteptat să descopere numeroase expoziții, organizate atât de muzeele Universității Babeș-Bolyai, cât și în spațiile expoziționale UBB. Printre acestea se numără expoziția Artă și patrimoniu la Universitatea Babeș-Bolyai, găzduită de Muzeul Memorial David Prodan și deschisă vizitatorilor între orele 10:00 și 16:00. Totodată, Muzeul de Mineralogie propune expoziția Pietre sculptate, care poate fi vizitată în perioada 8-12 iunie, de luni până vineri între orele 10:00 și 16:00, iar în weekend între orele 11:00 și 15:00. La rândul lor, Galeria Paul Sima, Sala Liviu Vlad și spațiul UBB Art Hall găzduiesc expoziții temporare deschise de luni până vineri, reunind lucrări realizate de studenți ai Universității de Artă și Design și ai Universității Babeș-Bolyai.

Muzeul Holocaustului din Nordul Transilvaniei

În a doua zi a Săptămânii Patrimoniului Cultural Universitar, 9 iunie, sunt organizate trei evenimentele mai deosebite. Astfel, Muzeul Holocaustului din Nordul Transilvaniei propune o conferință susținută de Ing. Andrei Zador, autor al mai multor lucrări despre istoria evreilor din Cluj, care de această dată a ales să vorbească despre originea și evoluția comunității evreiești din orașul nostru. De asemenea, la Galeria „Academica” a Bibliotecii Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, începând cu ora 12:00, va avea loc lansarea cărții Din memorialistica românilor ardeleni în secolul al XIX-lea. Petru Mureșanu Șireganul și „Cărarea vieții” lui, editori: Cecilia Cârja și Ion Cârja. De la ora 14:00, în fața clădirii centrale a universității va fi vernisată expoziția Chipuri din trecut. Portrete din patrimoniul UBB, care, după cum transmite și titlul, valorifică portrete ale personalităților Almei Mater sau ale orașului, aflate în patrimoniul universității. În aceeași zi, Vivariul vă așteaptă la Ziua porților deschise, iar Muzeul Zoologic vă propune o incursiune în colecțiile sale, prin intermediul tururilor ghidate, organizate în intervalul orar 11:00-12:00 și să participați la atelierul de entomologie: Micii giganți ai naturii – explorări în lumea insectelor, care se desfășoară de la ora 14 la ora 15.

Ziua de 10 iunie vine cu intrări gratuite la toate activitățile propuse de entitățile Direcției Patrimoniu Cultural Universitar. Dintre ele menționăm atelierele History Games 2.0, organizate de Muzeul Alexandru Duma, în intervalul orar 11:30-13:00, și tururi ghidate ale expozițiilor Plante fosile: originile preistorice ale plantelor medicinale și Poveștile pietrelor din Muzeul de Mineralogie UBB din cadrul Muzeului de Paleontologie și Stratigrafie și Muzeului de Mineralogie.

Prelegere cu tema Horea, Cloșca și Crișan în tradiția orală românească

În cea de a patra zi, Arhiva Istorică a Universității Babeș-Bolyai organizează, începând cu ora 10, workshop-ul Istorie recuperată: reîntregirea digitală a fondului arhivistic al UBB, în cadrul căruia se va discuta despre stadiul procesului de digitalizare a documentelor aflate în posesia Serviciului Județean Cluj al Arhivelor Naționale, care vor reîntregi fondul arhivistic al Universității Babeș-Bolyai. De asemenea, Muzeul Memorial David Prodan vă propune prelegerea Horea, Cloșca și Crișan în tradiția orală românească, susținută de către profesorul universitar Ion Taloș, la sediul muzeului din strada Acad. David Prodan nr. 1, ap. 7, la ora 14:00. Muzeul de Paleontologie și Stratigrafie se adresează în această zi copiilor, așteptându-i să participe la atelierul Recunoaște fosila!, desfășurat în intervalul orar 10:00-16:00.

În data de 12 iunie, programul Săptămânii Patrimoniului Cultural Universitar se îmbogățește cu vernisajul expoziției Ecouri ale antichității clasice: mitologii reinterpretate, găzduit de Lapidarium UBB de la ora 14:00. Expoziția este rezultatul unei colaborări între Muzeul de Istorie al UBB, Galeria „Paul Sima” și elevii Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.

Săptămâna Patrimoniului Universitar se încheie în zilele de 13-14 iunie, sâmbătă și duminică, când Muzeul de Mineralogie le propune copiilor un atelier, numit Culori pe pietre, desfășurat sâmbătă, 13 iunie, de la ora 12:00 la ora 15:00, în care fiecare copil este invitat să picteze sau deseneze pe pietre, dând frâu liber imaginației, iar a doua zi, pe 14 iunie, de la ora 14:00, vă puteți alătura tururilor ghidate ale expoziției Poveștile pietrelor din Muzeul de Mineralogie UBB.

O parte a activităților dedicate Săptămânii Patrimoniului Cultural Universitar se desfășoară online, pe paginile de Facebook și Instagram ale muzeelor. Merită să participați la giveaway-ul Săptămâna Patrimoniului Cultural UBB, organizat de Muzeul de Istorie a UBB, în perioada 9-14 iunie, care va consta în cărți oferite de Editura Mega și produse promoționale, personalizate cu sigla DPCU, și seria de postări David Prodan, patrimoniul ideatic, care vor valorifica moștenirea prodaniană, surprinsă de către colegii de la Muzeul Memorial David Prodan în cele mai reprezentative reflecții ale marelui istoric.

Așadar, cele câteva evenimente menționate de noi mai sus sperăm că v-au stârnit interesul și vă vor determina să descoperiți patrimoniul UBB, care, după cum afirmă directorul DPCU conf. univ. dr. Ana Victoria Sima, în mesajul adresat comunității, cu ocazia Săptămânii Patrimoniului UBB, nu înseamnă doar ceea ce păstrăm cu grijă, ci, mai ales, ceea ce reușim să înțelegem și să ducem mai departe, sub semnul unei legături vii între „oameni, comunități, generații”.

Vă așteptăm, mici și mari, să redescoperim împreună valorile, istoria și moștenirea Almei Mater Claudiopolitana, într-un dialog peste generații.

Programul complet al evenimentului îl puteți accesa la link-ul https://patrimoniu.ubbcluj.ro/saptamana-patrimoniului-cultural-ubb-editia-a-iii-a-8-14-iunie-2026/

C. Șt. II dr. Cecilia Cârja,

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar

Universitatea Babeș-Bolyai

S-a înființat Muzeul Ardelean (Erdélyi Múzeum), instituție de care se leagă începuturile colecțiilor incluse ulterior în Muzeul de Mineralogie și Muzeul Zoologic.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.