De ce literatura română contemporană a uitat să fie umană

Există o formă de solipsism cultural pe care România îl cultivă cu o mândrie aproape masochistă. Ne plângem periodic, cu cifrele statistice în mână, că suntem o țară de analfabeți funcționali, că nu se citește, că bibliotecile se închid și că publicul larg a abandonat cartea în favoarea divertismentului facil. Însă ceea ce refuzăm însă să privim în față este adevărul invers: nu cumva și literatura contemporană a abandonat publicul? În spatele acestor lamentații se ascunde un sistem editorial și scriitoricesc profund disfuncțional, măcinat de un elitism toxic, o polarizare sterilă și, mai presus de toate, o incapacitate cronică de a mai traduce experiența umană autentică.