Dunărea, „o problemă” de comerț și geopolitică. Lecția unei comisii europene create în 1856

Controlul și accesul la spațiul vital al bazinului dunărean au reprezentat, de-a lungul istoriei, o miză majoră pentru statele riverane ale Dunării, dar și pentru marile puteri europene interesate de gurile de vărsare ale fluviului în Marea Neagră. Importanța economică și militară a Dunării a transformat fluviul într-un spațiu permanent de competiție geopolitică, aflat la intersecția intereselor central-europene, balcanice și euroasiatice.

Națiunea română, suverană asupra a peste o treime din cei 2.857 de kilometri ai Dunării, a resimțit direct efectele disputelor internaționale legate de controlul gurilor fluviului. În prezent, poarta dunăreană către Marea Neagră rămâne un punct strategic pe traseele comerciale dintre Europa și Asia, dar și un spațiu sensibil din perspectiva securității regionale.

Aceste teme au fost abordate în cadrul conferinței susținute, la 26 mai, la sediul Fundației Culturale „Carpatica” din Cluj-Napoca, de diplomatul și istoricul dr. Alexandru Ghișa. Potrivit acestuia, instituționalizarea regimului internațional al navigației pe Dunăre a redus, în timp, potențialul de conflict dintre statele interesate de controlul fluviului.

În acest context, Alexandru Ghișa a amintit că, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris, încheiat după Războiul Crimeii, a fost creată Comisia Europeană a Dunării, considerată una dintre primele organizații internaționale moderne, cu atribuții tehnice și administrative supranaționale, care au funcționat pe teritoriul actual al României. Comisia a fost una dintre cele mai importante modalități de reglementare internațională a problematicii arterei fluviale de pe bătrânul continent.

Inițial, din structura internațională au făcut parte marile puteri europene ale epocii: Imperiul Britanic, Imperiul Francez, Imperiul Austriac, Regatul Prusiei, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. Reprezentanții acestora aveau statut diplomatic și mandate de 4-5 ani. Moldova, iar ulterior Principatele Unite, aveau inițial doar un rol consultativ. România a devenit membră cu drepturi depline după obținerea independenței și alipirea Dobrogei în 1878.

Principalul obiectiv al Comisiei era garantarea libertății de navigație pe Dunărea maritimă și la gurile fluviului, zonă esențială pentru comerțul european cu cereale. Instituția urmărea eliminarea obstacolelor de navigație, regularizarea șenalului navigabil, în special în Delta Dunării, precum și supravegherea aplicării regulilor comerciale și tehnice pe fluviu.

Sediul Comisiei a fost stabilit la Galați, oraș care, datorită activității diplomatice și comerciale generate de instituție, a devenit, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, unul dintre cele mai cosmopolite centre urbane din spațiul românesc. Totodată, în epocă, Sulina, orașul-port situat concomitent la Dunăre și Marea Neagră, a cunoscut o transformare majoră: au fost construite diguri, faruri, cheiuri, rețele de iluminat și infrastructură urbană modernă.

Actuala Comisie a Dunării nu mai este aceeași instituție cu vechea Comisie Europeană a Dunării, însă continuă, într-o anumită măsură, misiunea de cooperare fluvială internațională. Cu sediul la Budapesta, aceasta reunește zece state riverane, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina, și coordonează aspecte privind navigația, standardele tehnice și cooperarea pe fluviu.

Potrivit lui Alexandru Ghișa, România nu valorifică nici astăzi întregul potențial economic al Dunării. Printre cauzele invocate se numără presiunea exercitată de transportul rutier asupra politicilor de infrastructură, precum și lipsa unei coordonări eficiente între ministerele Transporturilor, Afacerilor Externe și Finanțelor, instituții implicate în gestionarea problematicii dunărene.

Fostul diplomat a mai susținut că, în continuare, anumite state din bazinul Mării Negre urmăresc diminuarea importanței strategice a gurilor Dunării în fluxurile comerciale dintre Europa și Asia. În acest context, Alexandru Ghișa consideră că unul dintre obiectivele strategice urmărite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei este apropierea de gurile Dunării, regiune asupra căreia Moscova a încercat, de-a lungul istoriei, să își exercite controlul prin forță.

Prelegerea dedicată impactului Comisiei Dunării asupra relațiilor diplomatice europene a fost urmată de un dialog între Alexandru Ghișa și membrii Fundației „Carpatica” prezenți la conferință. Discuția a inclus și referiri la experiențele diplomatice directe ale fostului ambasador al României în Ungaria, participant, după 1989, la lucrările structurilor internaționale dunărene.

Dan Crișan