Primul an cu Dan: Un președinte șovăielnic în policriza perfectă

Ales ca independent, președintele Nicușor Dan a preluat o țară puternic divizată politic și a întâmpinat dificultăți în a acționa ca mediator eficient. Rezultatul: după primul său an, ne aflăm în situația din mai 2025, dacă nu chiar într-una mai gravă, cu un guvern interimar, o criză politică profundă și perspective economice în deteriorare. Despărțit de o parte a electoratului său fidel în urma unei serii de decizii controversate, Nicușor Dan este, în acest moment, un președinte izolat politic, chemat să demonstreze abilități mult peste cele arătate până acum pentru a redresa guvernarea și a reda statului român predictibilitatea. Într-un singur an, frontul pro-occidental, opus taberei naționaliste, pare să se fi fracturat iremediabil, ceea ce ridică semne de întrebare privind stabilitatea oricărei viitoare guvernări.

Sociologul Dan Jurcan-IRES- cartografiază primul an al președintelui Dan și explică de ce acesta nu poate fi judecat prin grilele de rol ale predecesorilor săi.

– Președintele Nicușor Dan a intrat în mandat cu un guvern interimar la Palatul Victoria și încheie primul an în aceeași situație, ba chiar într-una și mai lipsită de perspective. Putem vorbi despre un prim an pierdut, cu un președinte care nu a reușit să se acomodeze în funcție, sau convergența marilor probleme cu care se confruntă România, interne și externe, l-ar fi depășit pe oricine altcineva în locul său?

– Președintele Nicușor Dan a ales rolul de mediator, cum îi place să spună. Constituția face referire la acest rol în raport cu puterile statului, instituțiile statului și societatea, nu în relația președintelui cu partidele politice. Predecesorii lui Nicușor Dan, mai ales ultimii doi președinți de dreapta, au fost mult mai „jucători”, mai ales când era vorba de stânga, adică de PSD. Nu s-au ferit niciodată să se implice în campania electorală sau să dezvolte compromisuri de moment sub presiunea aritmeticii parlamentare și a imperativelor vremurilor. Nicușor Dan a preferat să lase scena politică partidelor și a intrat într-o tăcere aparentă, care, sub efectul prototipului „președintelui jucător”, este adesea interpretată ca slăbiciune, neimplicare, lipsă de voință sau chiar nepricepere.

Este adevărat că a preluat o țară cu un deficit major de încredere în democrație, după anularea alegerilor prezidențiale din 2024, iar nici acum nu există acel raport mult promis prin care să ni se explice de ce a fost necesar acest gest. Această lipsă de transparență și neclaritatea decizională îi umbrește legitimitatea mandatului, pentru că acesta s-a născut pe fondul unui gest al Curții Constituționale insuficient explicat. La aceasta se adaugă deficitul bugetar uriaș lăsat de guvernarea anterioară PSD-PNL și toate măsurile de austeritate adoptate de guvern, față de care Nicușor Dan nu s-a poziționat în niciun fel. Nu a existat o critică a acestora atunci când au produs efecte asupra veteranilor, mamelor, persoanelor cu dizabilități sau bugetarilor, după cum nu a existat nici susținere pentru Bolojan atunci când acesta s-a apropiat de privilegiile unor categorii de bugetari care au reacționat foarte violent la perspectiva ajustării unor venituri considerate mult prea mari în raport cu ceea ce poate oferi bugetul de stat.

Din acest motiv, a pierdut susținători din toate direcțiile și, la un an de mandat, are o cotă de încredere semnificativ sub 30%, ceea ce îi face următorii ani de mandat destul de dificili fără susținere publică.

Crizei economice generate de scăderea consumului i s-a adăugat acum și criza politică generată de demiterea guvernului Bolojan. Totul are loc în contextul războiului din Ucraina și al creșterii prețurilor la energie, gaze și petrol din cauza războiului din Iran. Este policriza perfectă. În astfel de vremuri, Nicușor Dan a ales să fie moderat, mediator, echidistant, să aștepte, să vadă încotro o ia lumea și apoi să se exprime. Nu este rolul pe care îl așteaptă românii. În vremuri tulburi, oamenii așteaptă un lider puternic, capabil să înțeleagă rapid ce se întâmplă, să aibă inițiativă și să ia decizii. Ori exact asta nu face încă Nicușor Dan. Își intră destul de greu în rol, iar peste 70% dintre români afirmă că acesta are o capacitate slabă de a conduce țara în condiții dificile.

În plus, apare și un efect de contrast puternic între el și Ilie Bolojan, care este perseverent, chiar încăpățânat, are un proiect, știe ce vrea și își asumă deciziile. Să ne amintim cât de repede și-a intrat Bolojan în rol la Cotroceni în perioada de preluare interimară a funcției, în primăvara anului trecut.

– Deși nu a avut un partid propriu atunci când a candidat, Nicușor Dan a avut totuși un electorat devotat, în majoritate progresist, care l-a împins în turul al doilea. Aceștia au fost cei pe care i-a dezamăgit cel mai mult, câștigând în schimb aprecieri din zone mai conservatoare. Este președintele fidel unor convingeri atunci când încearcă să medieze între politici și valori divergente, inclusiv în politica externă, sau atitudinea sa derivă din calcul strategic și/sau electoral?

– Premisa unui electorat majoritar progresist care l-a votat pe Nicușor Dan este valabilă doar parțial. El a fost votat în proporție covârșitoare de electoratul USR și PNL, dar peste 70% din electoratul PSD l-a votat în turul al doilea. A fost un vot împotriva lui George Simion, care era portretizat ca fiind pro-rus, extremist, naționalist, anti-european. Nicușor Dan părea alternativa pro-europeană, moderată și suficient de deschisă la valori tradiționale pentru a atrage voturi și din electoratul conservator al PSD și PNL. Nu tot electoratul PNL este progresist, după cum nici tot electoratul PSD nu este conservator, în sensul prevalenței tradiției în fața valorilor aduse de globalizare.

Problema lui Nicușor Dan nu este că votanții PSD și AUR au acum o percepție preponderent negativă, ci că mai mult de jumătate din electoratul PNL și USR îi contestă capacitatea de a conduce țara în actualele condiții. În acest sens, Nicușor Dan a intrat în politică drept un progresist, dar își asumă din ce în ce mai des nuanțe conservatoare. Este, în fond, președintele tuturor românilor și nu ar trebui să ne mire faptul că încearcă să reflecte diversitatea de opinii din societate, însă intoleranța radicalilor ultraprogreșiști îl transformă pe Nicușor Dan într-un complice al PSD și îl acuză de distanțare față de idealurile progresiste.

Nicușor Dan a fost deja simbolic judecat și condamnat de progresiști, iar Ilie Bolojan pare să fie noul lor idol politic, cel ales și singurul care poate aduce schimbarea și salva națiunea. Cred că exagerările care duc la mitizarea și proiectarea unei imagini de erou politic nu servesc nimănui, nici măcar lui Ilie Bolojan. Realismul politic este, probabil, singura soluție rațională și lipsită de emoție publică.

Nicușor Dan nu este un erou care vine pe un cal alb și nici unul care se luptă cu „șobolanii” din politică. Când a ales să fie mediator, a gândit ca un matematician. El este punctul geometric din politică, cel care caută intersecția tuturor intereselor și poziția de maximă stabilitate. Problema cu echidistanța la noi este că sfârșești prin a fi criticat de toți ceilalți care au poziții partizane, de stânga sau de dreapta, conservatoare sau progresiste, pro-europene sau naționaliste. Nu uitați cât de mult s-a dezbătut sintagma „pro-occidental”, lansată de către președinte. A fost imediat acuzat de radicalii progresiști de distanțare de Europa și apropiere de Trump etc. Oricum ar face, președintele este criticat pentru că a ales moderația, nu excesul, compromisul, nu conflictul. Până ne vom acomoda cu acest stil prezidențial, mulți dintre noi îl vom judeca o vreme prin grila unor așteptări de rol conturate de Traian Băsescu și, parțial, de Klaus Iohannis. Ori Nicușor Dan este un alt tip de președinte pentru liniștea noastră.

– Avem președintele cu cea mai mică rată de popularitate la finalul primului an. Putem crede că va avea Nicușor Dan abilitatea să găsească un teren de mijloc între problemele care divizează societatea, pe care să clădească un viitor politic mai puțin turbulent decât prezentul? Ce șanse dați instalării unui nou guvern, altul decât unul de termen scurt?

– Popularitatea scăzută este un mare handicap pentru președinte, dar soluția stă tot la el. Dacă poate schimba percepția publică prin a convinge că rolul de mediator asumat dă rezultate și produce o scenă politică mai sănătoasă democratic, atunci timpul îi va da dreptate. O mare încercare va fi pentru el în 2028 sau la următoarele alegeri parlamentare, când este posibil să avem un AUR la peste 40%, dacă actuala criză politică nu se calmează, dacă politica de austeritate nu dă rezultate și dacă motoarele economiei nu se reiau pentru a produce prosperitate.

Argumentul repetat că nu va desemna niciodată un premier de la AUR va fi, la un moment dat, testat, chiar cu riscul unei suspendări. Depinde foarte mult cum joacă în situații limită. Cert este că, în ultimele alegeri, a fost o surpriză plăcută, deși șansele inițiale erau destul de scăzute. Dar pentru asta, probabil că oamenii ar trebui să simtă faptul că președintele se implică în rezolvarea crizelor, în reducerea incertitudinii și în crearea de siguranță prin predictibilitate. Și poate, mult mai important, să fie capabil să își imagineze o viziune, un viitor pentru români, pe care să îl și împărtășească, pentru a readuce speranța. O sarcină dificilă într-o epocă în care algoritmii ne dictează visele, dar vom vedea.

Cu privire la cine va fi la Palatul Victoria, este mai puțin important dacă nu ieșim din același tipar de a face politică din ultimii ani. Dacă vom avea o coaliție care va repeta aceleași greșeli, nu putem avea un alt rezultat. Oricum, spațiul decizional la Palatul Victoria este oarecum limitat de evoluția economică și de riscul degradării ratingului de țară prin apelul la soluții populiste. Prețul însă îl vom plăti cu toții și, probabil, vom face reformele pe care le tot amânăm atunci când nu vor mai fi bani de pensii și salarii și vom apela la ajutorul FMI. Dar poate că lucrurile vor sta altfel.

Caius Chiorean