Demisie cu semne de întrebare la ADRNV

Una dintre cele mai controversate figuri ale UDMR, Hegedüs Csilla, s-a retras din funcția de director adjunct al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Potrivit informațiilor obținute de Făclia, Hegedüs Csilla și-ar fi dat demisia din această funcție fără să explice motivele, însă nu este exclus ca gestul să aibă loc în contextul în care, la nivel de Guvern, se fac numiri în funcții de secretar de stat după retragerea social-democraților. Așadar, este posibil ca Hegedüs Csilla să obțină o astfel de funcție, mai ales că și până acum a deținut funcții de secretar de stat la Cultură și la Fonduri Europene.

Surse din interiorul Agenției de Dezvoltare Regională au declarat că retragerea lui Hegedüs Csilla a avut loc pentru că nu se ridica la nivelul exigențelor din instituție, iar colaborarea cu directorul general Marcel Boloș nu a fost una foarte bună în ultima vreme.

Hegedüs Csilla activează în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest din 2023 și a ocupat funcția de director general adjunct, responsabil de planificarea strategică. De asemenea, în perioada în care Marcel Boloș a deținut funcția de ministru al Fondurilor Europene și ministru al Finanțelor, Hegedüs Csilla a deținut funcția de director general interimar.

Hegedus Csilla a deținut din luna februarie 2021 și până în 2023 funcția de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. La finalul anului 2023, Heghedus Csilla a ocupat prin concurs funcția de director adjund al ADRNV. Cum directorul general al Agenției, Sanda Cătană a părăsit funcția în luna decembrie atribuțiile acestia au fost preluate de Hegedus Csilla.

Hegedus Csilla se prezintă drept specialist în domeniul culturii. A fost consiliera liderului UDMR Kelemen Hunor şi a deţinut funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii.

Hgedus Csilla a girat cu prezența un eveniment organizat în 2016 Cimitirul Central de extremişti din Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate şi Jobbik de evocare a martirilor de la 1848-1849.

Din informaţiile prezentate atunci pe pagina dedicată comemorării generalilor de la Arad reiesea că la iniţiativa organizațiilor extremiste HVIM şi Jobbik de a comemora martirii de la 1848-1849 în Cimitirul Central din Cluj-Napoca a dat curs şi fostul ministrul al Culturii, Hegedus Csilla. Gestul acesteia de a fi alături de cei de la Jobbik şi HVIM a fost inexplicabil atâta timp cât Hegedus Csilla reprezintă UDMR, o formaţiune care face parte din Partidul Popular European şi care împărtăşeşte valorile europene, nicidecum derapajele extremiste. În calitate de membru al Uniunii şi de fost ministrul al Culturii din România, Hegedus Csilla ar fi trebuit să se dezică de Jobbik şi HVIM şi să nu le gireze acţiunea. Hegedus Csilla nu a făcut însă acest lucru, preferând să asocieze principala formaţiune a maghiarilor în acceaşi oală cu extremiştii.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest este coordonatorul şi editorul a patru Planuri de Dezvoltare Regională (PDR), elaborate în parteneriat cu Comitetul de Planificare Regională: PDR 2000-2002, PDR 2004-2006, PDR 2007-2013 şi PDR 2014-2020. Agenția acționează În domeniul dezvoltării regionale În județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Satu-Mare și Bihor.

Odată cu plecarea lui Hegedus Csilla din Agenția de dezvoltare regională Nord Vest, funcția de director adjunc a fost preluată de Petru Alboi-Șandru.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.