Căsătorie politică din interes (pamflet)

 

În țara numită Republica Interesului Național, mirele și mireasa nu se mai înțeleg deloc.
Ea nu-l mai suportă pe el.
El nu o mai suportă pe ea.
Dar familiile lor, dornice și nesătule, insistă să rămână împreună „pentru stabilitate și interesul de la buzunar”.
Un lucru este clar: cine a mai inventat prostia asta cu sentimentele în căsnicie?
Căsătoria trebuia făcută pentru avere.
Nu pentru iubire.
Iubirea nici măcar n-a fost invitată la nuntă.
Familiile mirilor, serios preocupate, stau la masă și negociază dramatic.
Important e patrimoniul și să nu se împartă funcțiile. Cine ia vila? Cine ia combina? Cine ia contractele?
Mireasa spune familiei că ea nu mai vrea cu el. Mirele, obosit, spune și el că nu mai vrea cu ea.
Familiile, ca niște analiști politici la televizor, oftează și îi liniștesc pe miri, spunând că exact asta se întâmplă și în marile cupluri europene înainte de alegeri și că, de aceea, rămân împreună.
Soacra mare, expertă în alianțe, le spune cu patos:
„Dragii mei, nu trebuie să vă iubiți. Trebuie doar să pozați frumos și să vă certați după căsătorie.”
Nașul, părintele spiritual, le spune senin că o căsătorie modernă nu se bazează pe sentimente, ci pe acces la buget.
La un moment dat, mireasa întreabă:
„Și dacă divorțăm, ce se întâmplă?”
Din sală se aud țipete ale familiilor care așteptau căsătoria cu limba scoasă de interes:
„Faliment!”
Bunicii, când aud, cad dramatic pe canapea și spun că pe vremea lor oamenii stăteau împreună și fără iubire.
Tinerii le răspund că, da, dar pe vremea lor nu existau interese comune la trei firme, două terenuri și conturi comune, plus multe alte contracte.
În final, mirele și mireasa apar la balcon, zâmbesc fals și spun:
„După consultări intense și pentru binele familiilor, am decis să continuăm această frumoasă coaliție matrimonială.”
Mulțimea aplaudă.
Familiile înfierbântate plâng de emoție.
Totul a fost salvat în interes familial.
Iar dragostea…
dragostea cere azil politic în altă relație.

Alin Tișe

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.