Cluj Chamber Music Festival #4 Teodora Brody, Classical Roots, Jazz Wings

Duminică 17 mai a fost să fie ultima seară a Cluj Chamber Music Festival #4, excelent organizată de Opera Națională clujeană, peste precedentele trei. Este firesc, un festival se reinventează de la o ediție la alta, invitații și programele se înmulțesc, sunt tot mai provocatoare ca teme prin călătoriile sonore propuse, locațiile se înmulțesc și ele, se ajunge la seri cu două evenimente în paralel, este tot mai greu să alegi. Ediția 2026 a festivalului de cameră a avut, în fiecare seară, săli pline, interesul a fost maxim, adevărul este că avem un public cunoscător, rafinat, avizat, participant des la evenimentele desfășurate sub generoasa umbrelă a profesionalismului.

Ultimul concert al festivalului cameral, găzduit de instituția organizatoare, Opera Națională Cluj, a fost un regal, arc peste secole pe axa Mozart-Django-Teodora Enache Brody.

De la Mozart la Django Reinhardt este proiectul care a avut premiera în 20 noiembrie 2025, la București, succesul fiind imediat. Și tot de succes și aplauze la scenă deschisă s-a bucurat și pe scena Operei Naționale clujene. Teodora Brody a demonstrat încă o dată că vocea poate deveni un instrument total, capabil să depășească granițele stilistice și convențiile sonore, parcurs sonor care traversează clasicul vienez, energia folclorică și libertatea jazzului european și nu numai.

Ce au în comun Mozart și Django Reinhardt? Ne spune chiar Teodora: un dor extrem de libertate și un profund dar pentru improvizație. Deci o călătorie sonoră de la ordinea și claritatea clasicismului (Mozart) la libertatea și improvizația incandescentă a jazzului manouche (Matca, 9 ianuarie 2026, Ovidiu Șimonca).

Concertul în sine funcționează ca o punte între două lumi aparent diferite. Mozart este reinterpretat cu sensibilitate contemporană, fără a pierde noblețea clasică. La rândul său, Django (1910-1953) aduce ritm, libertate, parfumul nostalgic specific jazzului francez interbelic. În centrul acestei ample construcții sonore se află vocea Teodorei Brody, liantul perfect între disciplină și improvizație. Or, ceea ce impresionează la Teodora nu este numai impecabila tehnică vocală, ci capacitatea de a transforma fiecare piesă într-o poveste captivantă. Ea nu cântă note, cântă stări. Fiecare frază este modelată spontan, fiind cu toții martorii unui dialog viu și elegant cu partenerii de scenă și publicul deopotrivă. În momentele de improvizație, vocea este fluidă, aproape instrumentală, marcă a profundei amprente personale. Fie că a fost vorba despre reinterpretarea lui Beethoven la Sonata nr 8 pentru pian în do minor op 13, Patetica, lăsându-se remarcate și apreciate dinamice frazări jazzistice), de aranjamentele la Pablo Casals: Song of the Birds (colindă catalană, versuri Tagore; asociere cu violoncelistul Pablo Casals și cântecul păsărilor; Casals a spus, în alocuțiunea rostită la sediul Națiunilor Unite/1971: Când zboară, păsările cântă Pace, Pace, Pace!), la Doina lui Geroge Enescu-excelentă colaborarea cu soprana Diana Țugui!-, apoi Them There Eyes (Maceo Pinkard, Doris Tauber, William Tracey), Honeysuckle Rose de Fats Waller și finalul incandescent Mozart-Medley Reimaginated (Eine kleine Nachtmusik, Rondo Alla Turca…). VoceaTeodorei este un autentic și original instrument de traducere între epoci. Ea nu interpretează în sensul clasic al termenului, ci reconfigurează sensuri, trecând cu ușurință de la ordine și convenționalul din clasic, la libertatea expresivă pe care i-o oferă jazzul. Demers artistic susținut cu profesionalism, de Ansamblul Violoncellissimo-Radu Sinaci, Mădălina Fara, Adrian Precup, Victor Pamfilov, Constantin Borodin, Ștefan Cazacu, dirijor Bogdan Postolache- și trio-ul Amphitrio-Andrei Petrache/pian/semnează orchestrațiile pieselor, Bogdan Pop/percuție, Adrian Flautistul/contrabas-, cei care asigură cursivitatea și coerența tranzițiilor. Tocmai această continuitate fluidă devine coloana vertebrală a concertului. Este dacă admiteți, firul roșu al întregului spectacol. Cele două ansambluri își demonstrează versatilitatea, devin purtătoarele de ritm și expresivitatea orchestrală.

De la Mozart la Django Reinhardt este un proiect bine gândit și condus scenic, ce evidențiază forța muzicii de a uni epoci, stiluri și sensibilități. Este și o declarație artistică despre libertatea de a reinterpreta patrimoniul muzical european, fără a-i pierde identitatea.

Demostene Șofron

Foto Nicu Cherciu