Proiectul Un Stradivarius în școli | Răzvan și Andreea Stoica, o experiență artistică deosebită

Joi 7 mai, au debutat în spațiul Clujului artistic, două generoase evenimente. Primul a fost să fie demararea proiectului Un stradivarius în școli-turneu național susținut de Fundația Culturală Gaudium Animae/președintă Cătălina Pârvu-, prima vizită la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere. Al doilea eveniment ține de Cluj Chamber Music Festival, organizat de Opera Națională clujeană. O coincidență camerală binevenită!

În a doua zi a proiectului, vineri 8 mai, Un Stradivarius în școli ne-a adus împreună în sala de festivități a Colegiului Național Gheorghe Șincai-director prof. Emilia Andreieș; directori adjuncți prof Voichița Carmen Todor și prof Dana Grațiana Terec-referindu-mă pentru început, la una dintre cele mai valoroase inițiative culturale dedicate tinerilor din România. Demers artistic ce aduce muzica clasică mai aproape de elevi, care transformă sala de recital într-un spațiu viu, accesibil și mai ales, emoționant. Recitalul susținut de violonistul Răzvan Stoica și de pianista Andreea Stoica a demonstrat încă o dată că muzica depășește barierele convenționale, putând crea o legătură autentică între artiști și tinerii spectatori, într-o atmosferă cu totul specială. Și special înseamnă întâlnirea cu un artist emblematic pentru arta interpretativă, Răzvan Stoica, cu o pianistă de mare sensibilitate și rafinament artistic cum este Andreea Stoica. Nu în ultimul rând, elevii au avut ocazia de a vedea și asculta live o vioară Stradivarius, de data aceasta un Ex Ernst 1729, realizată în perioada de apogeu a maestrului lutier cremonez (1644-1737). Proveniența este legată de numele celebrului violonist Heinrich Wilhelm Ernst, vioara fiind în prezent în posesia unei bănci. Răzvan Stoica și-a câștigat dreptul de a concerta pe acest Stradivarius în urma unui concurs susținut la Salzburg în 2009, repetat apoi în 2013, cu drept de a cânta pe ea timp de 25 de ani.

Universul sonor al viorii este nobil și profund, sunet de o claritate aparte, cald și luminos deopotrivă, o energie vibrantă care impune de la bun început. Răzvan Stoica impresionează prin siguranța tehnică, , expresivitatea interpretării, virtuozitate, naturalețea cu care transmite emoția fiecărei lucrări în parte. Andreea, sora lui Răzvan, oferă un acompaniament echilibrat și sensibil, comunicarea celor doi fiind remarcabilă. Mă refer la un dialog fluid, armonios, fiecare frază muzicală fiind construită cu atenție și eleganță. Tehnica impecabilă s-a împletit cu emoția sinceră.

Programul artistic a alternat momentele lirice cu pasajele de virtuozitate, repertoriul ales cuprinzând lucrări de Fritz Kreisler (Preludium și Allegro), Astor Piazzolla (Vuelvo al Sur, tango compus în 1988, pentru coloana sonoră a filmului Sur/Sud în traducere) și Niccolo Paganini (Capriciul nr 24 în la minor). Program împlinit prin prezentările făcute de Răzvan Stoica legate de vioara în sine, de rolul muzicii în viața unui artist și a oamenilor,despre compozitori, familie (tatăl fost flautist în Orchestra Filarmonicii din Munchen, dirijată de Sergiu Celibidache), prilej pentru elevi de a descoperi muzica clasică într-o manieră prietenoasă și, de ce nu, captivantă. Amintind și un scurt desen animat cu o temă distinctă, vioara.

Proiectul și turneul național Un Stradivarius în școli demonstrează că educația artistică și culturală devin experiențe vii și mai ales, memorabile. Andreea și Răzvan au susținut o lecție de muzică, sensibilitate, pasiune, seriozitate în pregătire, profesionalism, despre puterea artei de a inspira. Chai și mai mult, șansa unei întâlniri directe cu excelența artistică.

Demostene Șofron

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.