Poverile românilor: România, primul loc în UE la prețul energiei

România se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în privinţa poverii reale a preţului la energie electrică, cu o valoare nominală cu 21% peste media europeană, arată o analiză de specialitate publicată, miercuri, de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI). „În statisticile europene ale preţului la energie, România apare adesea ca „elevul modest” nominal (în euro) e sub media UE şi sub statele vestice. Dar când pui aceeaşi factură prin filtrul PPP (puterea de cumpărare), România se răstoarnă devine ţara cu costuri şi preţuri maximale. Nu e magie statistică. E diagnosticul cel mai simplu al ultimilor ani, nu doar cât plăteşti contează, ci cât de greu apasă plata aceea pe economia ta. România are preţul final al energiei electrice nominale cu 21% sub media UE a preţului nominal, dar în realitate este cu 15% peste în PPP la preţ final.

Diferenţa nu vine dintr-o taxă „ascunsă”, nici dintr-un tarif singular. Vine în primul rând din puterea scăzută de cumpărare a românilor, care „îngreunează” aceeaşi sumă în euro”, susţine preşedintele AEI, Dumitru Chisăliţă. Potrivit specialistului, deşi componentele care formează preţul nominal al energiei electrice arată că România este „sub nivelul UE” aproape la toate componentele (distribuţie, marjă, taxe), în raport cu puterea de cumpărare reiese faptul că cuantumul costurilor şi preţul final la energie electrică sare „peste” medie. La nivel comparativ România vs Germania plus Olanda (reţele dense, încărcare mare), România pare mult sub costurile şi preţurile nominale (reţea, marjă, final), dar în fapt raportat la puterea de cumpărare, are preţurile la marfă cu până la 84% mai mari. De asemenea, raportat la Polonia, România are aproximativ acelaşi preţ nominal la preţul marfă şi are tarife de distribuţie a energiei electrice sub nivel. ”

Preţul marfă al energiei electrice fără taxe şi tarife raportat la puterea de cumpărare plasează România pe locul 2 în topul ţărilor din UE, fiind depăşită doar de Bulgaria. Structura pieţei explică de ce marfa nu e ieftină (…) Piaţa românească a fost puternic influenţată de volatilitatea regională, iar mecanismele de protecţie au fost aplicate mai mult pe factura finală decât pe formarea preţului angro. Structura de producţie a României, hidro şi nuclear oferă costuri competitive, însă în perioadele cu hidraulicitate scăzută sau mentenanţă nucleară, preţul marginal este dictat de tehnologii mai scumpe (cărbune şi gaz), iar interconectările regionale transmit rapid şocurile externe. Pieţele vestice, precum Germania sau Olanda, au volum mult mai mare, lichiditate superioară şi mecanisme sofisticate de hedging. România are o piaţă mai mică şi mai volatilă, ceea ce poate amplifica preţurile marginale”, explică şeful AEI. Analiza de specialitate relevă faptul că tarifele medii de distribuţie a energiei electrice în România, raportate la puterea de cumpărare, plasează ţara noastră pe primul loc în topul statelor din UE.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.