Bărbat din Gilău, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor, după un control în trafic

Un bărbat de 40 de ani, din comuna Gilău, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat în trafic având asupra sa o armă letală echipată cu un sistem de ochire pe timp de noapte, în condițiile în care nu avea dreptul de a utiliza un astfel de dispozitiv.

Potrivit poliției, incidentul a avut loc la 4 aprilie, pe DJ108C, în afara localității Mărgău, unde polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit pentru control un autoturism condus de bărbat.

În urma verificărilor, în interiorul mașinii, pe podea, a fost identificată arma letală, asupra căreia era montat un dispozitiv de vedere pe timp de noapte.

Din cercetări a reieșit că bărbatul participa la o vânătoare colectivă în comuna Mărgău, însă, conform autorizației de vânătoare, nu avea dreptul de a utiliza un astfel de sistem.

De asemenea, polițiștii au constatat că acesta nu deținea poliță de asigurare pentru accidente și răspundere civilă, obligatorie pentru exercitarea calității de vânător.

În cauză, oamenii legii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și pentru fapte prevăzute de legislația privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.

Totodată, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, arma letală, dispozitivul de vedere pe timp de noapte, muniția aferentă, precum și alte bunuri și înscrisuri relevante.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta și a dispunerii măsurilor legale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.