Numărul de cazuri de botulism infantil, în creştere în SUA

Un număr total de 31 de cazuri de botulism infantil au fost raportate în 15 state americane până miercuri, pe fondul unei anchete privind o posibilă legătură cu o formulă pentru sugari contaminată, potrivit unei actualizări transmise de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA), informează joi Xinhua.

Datele epidemiologice şi de laborator arată că formula pentru sugari ByHeart Whole Nutrition ar putea fi contaminată cu Clostridium botulinum, care provoacă îmbolnăviri la sugari în mai multe regiuni ale ţării, a precizat FDA.

Toţi cei 31 de sugari au fost spitalizaţi, iar până în prezent nu au fost raportate decese.

FDA a anunţat că a primit informări potrivit cărora formula retrasă de pe piaţă se găseşte încă pe rafturile unor magazine din mai multe state americane şi că lucrează împreună cu autorităţile statale şi cu comercianţii pentru a se asigura că retragerea este pusă în aplicare eficient.

FDA a mai precizat că produsele retrase au fost vândute pe platforme online şi expediate către clienţi din afara Statelor Unite.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.