Investiție în infrastructură: pod nou în localitatea Mica

Consiliul Județean Cluj a scos la licitație contractul privind execuția lucrărilor care vizează construirea unui nou pod în localitatea Mica. Acesta este situat pe drumul județean DJ 172F, la kilometrul 13+150.

Obiectivul nostru este ca toate podurile situate pe drumurile județene pe care le avem în administrare să ofere participanților la trafic condiții optime de siguranță și confort.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Necesitatea reconstruirii complete a noului pod a fost determinată de starea avansată de degradare în care se afla acesta. Această situație a fost determinată, printre altele, de faptul că, pe parcursul lucrărilor de consolidare a unui pod din municipiul Dej, traficul de pe drumul național, spre și dinspre județul Bistrița-Năsăud, a fost deviat pe drumurile DJ161D și DJ172F, astfel că intensitatea sporită atraficului a cauzat degradări ale infrastructurii rutiere și ale unor construcții limitrofe drumului.

Un pod modern, adaptat nevoilor actuale

Astfel, a fost luată decizia demolării vechiului pod și construirii unuia nou. Acesta va avea o singură deschidere și o lungime a suprastructurii de 16 metri, o lățime a suprastructurii de 14,40 metri și o lățime a părții carosabile, pe două
benzi, de 7,80 metri.

De asemenea, podul va fi prevăzut cu două spații de parapete cu o lățime de 0,50 metri fiecare, pistă de biciclete cu dublu sens cu o lățime de 2,50 metri, situată pe partea de aval, și trotuar pietonal cu o lățime de 2,50 metri situat pe
partea de amonte.

Licitație deschisă până în noiembrie

Operatorii economici interesați pot depune oferte până în data de 25 noiembrie 2025, ora 15.00, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preț. Durata maximă de execuție a lucrărilor este de 24 luni.

Valoarea estimată a contractului de execuție a lucrărilor este de 3.314.780,98 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din bugetul forului administrativ județean.

Podul provizoriu deja realizat, care va asigura traficul rutier până la finalizarea noului pod, are o lungime de 18,40 metri și dispune de o singură bandă de circulație și un trotuar pietonal. Traficul rutier se va desfășura alternativ pe cele două sensuri de circulație, accesul pe pod fiind coordonat cu semafoare instalate la ambele capete ale acestuia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.