Țara din UE care reintroduce serviciul militar obligatoriu

Parlamentul croat a aprobat vineri restabilirea serviciului militar obligatoriu, care a fost eliminat în anul 2008, noul serviciu constând în două luni de instrucţie militară pentru tinerii care au împlinit vârsta de 19 ani, relatează agenţiile HINA şi EFE.

Primele recrutări vor începe înainte de sfârşitul anului în curs, iar primii soldaţi încorporaţi conform noului serviciu militar obligatoriu sunt aşteptaţi să sosească în cazărmile din Knin, Slunj şi Pozega la începutul anului viitor.

Toţi tinerii croaţi în vârstă de 18 ani trebuie să se înregistreze în evidenţele militare şi vor fi chemaţi pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu în anul calendaristic în care împlinesc 19 ani, după ce sunt supuşi unui examen medical pentru a se determina aptitudinea lor pentru serviciul militar.

Femeile nu sunt obligate să efectueze serviciul militar şi nici să se înregistreze în evidenţele militare, dar pot participa în mod voluntar la instrucţia militară de bază.

În perioada efectuării serviciului militar, recruţii vor primi o soldă de 1.100 de euro pe lună şi această perioadă va fi considerată vechime în muncă.

În mod excepţional, cei cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani pot fi de asemenea chemaţi pentru serviciul militar obligatoriu dacă acesta le-a fost amânat pe perioada studiilor sau, în cazul sportivilor, pentru participarea la competiţii internaţionale.

Cei care refuză efectuarea serviciului militar din motive religioase sau morale pot declara o obiecţie de conştiinţă şi vor efectua trei sau patru luni de instrucţie de bază în protecţia civilă sau în alte activităţi în folosul comunităţii.

Croaţia este membră a UE şi NATO şi a atins anul trecut obiectivul Alianţei de a aloca aloca apărării un buget de 2% din PIB, pe care intenţionează să-l crească la 2,5% până în 2027.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.