Trafic blocat la Apahida, pe Varianta Ocolitoare Cluj Nord-Est

UPDATE
În data de 25 iulie 2025, în jurul orei 14.10, a fost înregistrat un accident rutier pe DN VOCNE, în localitatea Apahida, în care au fost implicate două autovehicule, anunță IPJ Cluj. „Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 35 de ani, din municipiul Gherla, care circula din direcția Cluj-Napoca înspre Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, în condiții ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, care circula înspre Cluj-Napoca. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto de 35 de ani, a rezultat o alcoolemie de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului, cei doi conducători auto, precum și o femeie de 35 de ani, pasageră în autovehiculul condus de bărbatul de 40 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la o unitate spitalicească. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”, mai transmit polițiștii clujeni.
UPDATE
Pompierii clujeni informează că au extras din cele două autoturisme un bărbat și o femeie de aproximativ 35 de ani, ambii conștienți și cooperanți, însă prezentând multiple traumatisme. „De asemenea, a mai primit îngrijiri medicale un bărbat de aproximativ 35 de ani, conștient și cooperant. Toate cele trei persoane au fost transportate la spital. La intervenție au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, precum și un echipaj SAJ.”, transmit reprezentanții ISU Cluj.
UPDATE Trafic blocat pe DN – Varianta Ocolitoare Cluj Est (VOCNE)
Pentru evitarea blocajelor și continuarea în siguranță a deplasării, recomandăm următoarele rute alternative:
•Pentru direcția Apahida – Cluj-Napoca:
➤ DN1C (prin localitatea Apahida – Sânnicoară).
•Pentru direcția Cluj-Napoca – Dej:
➤ DN1C (prin Sânnicoară – Apahida), cu posibilitatea de conectare ulterioară cu VOCNE după deblocarea traficului.
•Pentru traficul greu:
➤ Utilizarea Autostrăzii A3, cu acces prin nodul Turda – Câmpia Turzii, în funcție de traseul de deplasare.
Polițiștii rutieri sunt prezenți în zonă și acționează pentru dirijarea traficului și prevenirea altor evenimente rutiere. Aceștia roagă participanții la trafic să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile polițiștilor aflați în teren.
Traficul blocat pe DN VOCNE, informează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj. Circulația este complet întreruptă pe raza comunei Apahida, pe Varianta Ocolitoare Cluj Nord-Est, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, transmit reprezentanții IPJ Cluj. La fața locului intervin de urgență echipaje medicale, precum și echipaje de poliție pentru efectuarea cercetărilor. La rândul lor reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului (ISU) Cluj anunță că „Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe centura Vâlcele-Apahida. Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme, iar în interior se află două persoane încarcerate. Salvatorii lucrează pentru extragerea acestora, victimele fiind conștiente și cooperante”. La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj SAJ cu medic.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.