30 de ani de înfrățire Gherla – Yzeure

Imediat după 1990, edilii Gherlii s-au înfrățit cu mai multe orașe occidentale. Prima localitate cu care au început o strânsă și fructuoasă colaborare a fost Yzeure din Franța, unde gherlenii au mulți prieteni. Zilele trecute s-au împlinit 30 de ani de înfrățire și s-a înființat Asociația de prietenie Yzeure (Franța) – Gherla (România).

Evenimentul a fost marcat în Franța, unde a fost prezentă și o numerosă delegație gherleană. Întâlnirea a debutat cu întâmpinarea prietenilor lui Yzeure, a primarului Pascal Perrin și a echipelor sale în prezența delegației municipiului Gherla condusă de primarul Ovidiu Drăgan și însoțit de grupul folcloric ”Valea Somesului”, cu participarea consulului general al României la Lyon Oleg Ungureanu. Au participat primarii localităților înfrățite, domnul Pascal Perrin și domnul Ovidiu Drăgan, președinții comitetelor de înfrățire și numeroși localnici din cele două așezări. În discursul său, consulul general Oleg Ungureanu a subliniat că parteneriatul de trei decenii dintre Yzeure și Gherla demonstrează că, dincolo de colaborare instituțională, cooperarea descentralizată înseamnă întâlniri umane, deschidere culturală, șansa ca tinerele generații să se dezvolte împreună, în respect și prietenie.

Un moment deosebit al ceremoniei l-a reprezentat spectacolul folcloric susținut de Ansamblul de dansuri populare „Valea Someșului”, care i-a încântat și antrenat la joc și pe localnici, prezenți în număr mare în fața scenei amenajată în aer liber. Felicităm Asociația Gherla-Yzeure pentru implicarea deosebită în menținerea acestui parteneriat, au apreciat în unanimitate cele două părți ale acestei colaborări fructuoase, prietenii români și francezi întâlnindu-se în fiecare an cu ocazia Zilelor celor două orașe prietene.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.