Problemele se țin lanț în zona Praid. 16 localități din Mureș, în stare de alertă

Administrația Națională „Apele Române” a emis o ATENȚIONARE privind salinitatea crescută pe râul Târnava Mică – apa nu este potabilă temporar la priza de captare Târnăveni. Specialiștii spun că monitorizează situația, având în vedere că valorile înregistrate sunt de aproximativ două ori mai mari decât limita admisă pentru apă potabilă.Situația a fost provocată de o scurgere accidentală de apă sărată de la salina Praid,  ajunsă în pârâul Corund – afluent al râului Târnava Mică.

Pentru reducerea salinității, transmit cei de la Apele Române, se efectuează evacuări controlate din acumularea Bezid, în limita volumelor disponibile, pentru a dilua concentrațiile ridicate de sare.
În urma ședinței organizate la Prefectura Mureș, s-a declarat stare de alertă pentru 30 de zile, în următoarele localități: Târnăveni, Cuștelnic, Bobohalma, Botorca, Băgaciu, Deleni, Adămuș, Dâmbău, Cornești, Crăiești, Gănești, Seuca, Păucișoara, Fântânele, Viforoasa, Călimănești.
Specialiștii le recomandă cetățenilor să utilizeze surse alternative de apă potabilă, doar pentru băut și gătit.
Citește și

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.