Muzeul de Artă Cluj – Napoca. Tabăra internaţională Inter – Art: Şi timpul pictează…

28 august – 17 septembrie

Extrem de potrivt acest citat semnat Goya, cu atât mai potrivit cu cât Tabăra Internaţională Inter – Art de la Aiud – organizatori Ştefan Balog/preşedinte Fundaţia Inter – Art; Ioan Hădărig, Robert Lixandru, Zoltan Balog, Bako Andrei, Elena Cristea, Bako Mihalea, Anca Sas, Anca Onea – şi-a consumat cea de a 22 – a ediţie (10 – 26 august), onorată anul acesta de 39 de artişti plastici din întreaga lume. Şi când afirm acest lucru, am în vedere faptul că artiştii plastici prezenţi au reprezentat spaţii artistice precum Canada, Bulgaria, Danemarca, Egipt, Franţa, India, Ungaria, Haiti, Malaysia, Coreea de Sud, Serbia, Ucraina, Statele Unite, Turcia, Slovenia, Polonia, Republica Moldova, Italia, Germania, Bulgaria, Albania, Mexico, Olanda, România nu în ultimul rând. Iată, aşadar, o diversitate stilistică impresionantă prin 23 de şcoli de profil.

Luni, 28 august, a fost vernisată expoziţia artiştilor taberei Inter – Art – curator Florin Gherasim – , eveniment artistic ce nu trebuie ratat. Este actul de cultură care înnobilează, actul de cultură care îmbogăţeşte spiritual, racordare a României la tot ce înseamnă arta plastică contemporană în patru dimensiuni, pictură, grafică, sculptură şi fotografie.

Expun Oriola Kureta Semenescu (Albania), Dimitar Velichkov, Plamen Kirilov (Bulgaria), Susie Veroff (Canada), Rich Dethlefsen (Danemarca), Chadi Salama (Egipt), Catherine Chretien (Franţa), Katrin Hamann, Gerd Messmann (Germania), Patrick Cauvin, Veronica Frisch, Meyer Daphne (Haiti), Lang Eszter (Ungaria), Vikas Khajuria (India), Giuseppe Strano Spitu (Italia), Tee Sin Lem (Malaysia), Elena Luz Pomar Jimanez (Mexic), Agota Veres (Olanda), Joanna Paljocha (Polonia), Clemens Beungkun Sou (Coreea de Sud), Gheorghe Ştirbu (Moldova), Miroslav Mandic (Serbia), Lojze Kalinsek (Slovenia), Zumrut Ozmen (Turcia), Patricia Goodrich (Statele Unite), Horvath Gyongyver, Ana Pantea, Elena Cristea, Anca Sas, Ecaterina Poca, Mena Zapototchi, Albert Sandor, Bako Andrei, Bako Mihaela, Victor Cacovean, Lixandru Robert, Balog Zoltan, Ştefan Balog (România). Sunt 39 de artişti, 39 de moduri de a vedea lumea, de a o analiza şi interpreta, de a căuta şi găsi esenţe, de a găsi frumosul nu în cele din urmă. Pentru că, la urma urmei, şi timpul pictează…

Ar fi trebuit să mă opresc asupra fiecărui autor în parte, asupra fiecărei lucrări. Nu o voi face dintr – un singur şi mare motiv. Acela de a vă invita să vizitaţi expoziţia, veritabilă încântare pentru ochi, minte şi suflet.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.