Tânăr din Vultureni, reţinut pentru că a agresat două persoane

Un tânăr de 28 de ani din Vultureni a fost reţinut după ce a agresat două persoane din Cluj-Napoca. Potrivit IPJ Cluj, în data de 8 octombrie a.c., bărbatul, în timp ce se afla pe strada Republicii, din Cluj-Napoca, ar fi agresat două persoane, pe fondul unor discuţii în contradictoriu. În urma incidentului, una dintre persoanele agresate a suferit leziuni grave. Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută de Codul penal.
În cursul zilei de ieri, agresorul a fost prezentat magistraţilor pentru dispunerea arestării preventive. Un alt tânăr de 29 de ani din localitatea Cuzdrioara a fost reţinut după ce poliţiştii de investigaţii criminale din Dej au stabilit că este autorul mai multor infracţiuni. Conform cercetărilor efectuate, la data de 6 noiembrie a.c., tânărul, aflându-se pe raza localităţii de Cuzdrioara, ar fi sustras, prin violenţă, cheile autoturismului unei persoane din localitatea Mănăşturel.
Ulterior, prin ameninţări, ar fi determinat persoana vătămată – un tânăr, de 20 de ani, să urce în autoturism.
Deşi nu avea permis de conducere, bărbatul în vârstă de 29 de ani s-ar fi urcat la volanul autoturismului şi ar fi condus pe raza localităţilor Cuzdrioara şi Dej. După circa 2 ore, acesta ar fi abandonat autoturismul, fugind de la faţa locului.
Tânărul de 29 de ani din Cuzdrioara este cercetat în prezent pentru tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal.
În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.