Moș Crăciun s-a întâlnit cu copiii de la Florești

Copiii de la mai multe unități de învățământ din Florești au primit, zilele trecute, vizita lui Moș Crăciun.

„Crăciunul este despre a dărui și a face viața tuturor copiilor mai frumoasă. Pentru mine, ca primar al comunei Florești, a fost o mare bucurie și onoare să fiu cel care a mijlocit, în numele întregii comunități, începând cu aparatul administrativ, Consiliul Local, și până la cetățenii Floreștiului, întâlnirea dintre Moș Crăciun și peste 3000 de copii”, a spus primarul Bogdan Pivariu.

Astfel, Moș Crăciun a vizitat, pe parcursul zilelor trecute, copiii din instituțiile de învățământ din Florești și le-a adus cadouri, punând un zâmbet larg pe chipurile tuturor. Instituțiile vizitate au fost: Școala Gimnazială Luna de Sus; Grădinița din Luna de Sus; Grădinița cu program prelungit Florești; Creșa Cetatea Fetei; Grădinița Cetatea Fetei; Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai”; Liceul Teoretic Dumitru Tăuțan.

„Doresc să mulțumesc în special „spiridușilor”, reprezentând colaboratori ai Primăriei, dar și colegilor mei, pentru tot ajutorul oferit lui Moș Crăciun la pregătirea cadourilor oferite copiilor”, a mai precizat primarul de la Florești.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut