Chirurgi de renume mondial, prezenți la Cluj

Prof. dr. Koray Özduman și prof. dr. Burak Tander, medici ai grupului de spitale Acıbadem (Turcia) și cadre didactice ale Universității Acıbadem, au fost prezenți, la sfârșitul săptămânii trecute, în România, la Cluj-Napoca și la Târgu-Mureș, pentru a susține două conferințe pe teme de interes din medicina actuală.

Conferința Dialoguri interdisciplinare, organizată la Cluj-Napoca, în parteneriat cu Organizația Tinerilor Medici și Universitatea de  Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, i-a avut invitați pe prof. dr. Ștefan Florian (neurochirurgie, UMF Cluj-Napoca), prof. dr. Koray Özduman (neurochirurgie, Universitatea Acıbadem), prof. Muzaffer Olcay Çizmeli (radiologie intervențională, Universitatea Acıbadem) și prof. dr. Burak Tander (chirurgie pediatrică, Universitatea Acıbadem). Din motive obiective, prof. dr. Ștefan Florian și prof. Muzaffer Olcay Çizmeli nu au putut fi prezenți.  Cu toate acestea, interesul audienței, formate din tineri medici și studenți mediciniști, a fost captat de prezentările celorlalți invitați: prof. dr. Koray Özduman și prof. dr. Burak Tander.

Cu o experiență de 20 de ani în neurochirurgie și în cercetare, prof. Koray Özduman a prezentat, într-o manieră accesibilă, două teme: Gamma Knife ca tehnologie neinvazivă de tratament, respectiv progresele făcute în înțelegerea tumorilor pe creier și felul în care noile cunoștințe duc la creșterea speranței de viață la pacienții cu leziuni cerebrale. Tehnologia Gamma Knife, disponibilă printre serviciile oferite de Acıbadem, oferă posibilitatea efectuării tratamentelor radio-chirurgicale complexe și extrem de exacte pentru pacienții cu leziuni cerebrale. Printr-un procedeu lipsit de durere, fără operație deschisă și, deci, fără necesitatea spitalizării de lungă durată, pacienții beneficiază de tratamente precise pentru tumori cerebrale, fără a afecta țesutul cerebral sănătos.

La rândul său, prof. dr. Burak Tander, specializat în chirurgie pediatrică de aproape 20 de ani, a abordat polemic diferențele prezente în chirurgia minim invazivă la adulți și la copii. Dincolo de neajunsurile tehnice (instrumentele laparoscopice ori mesele de operație sunt adesea prea mari), chirurgia pediatrică minim invazivă ridică și alte probleme: spațiul de lucru este extrem de mic ori suturile laparoscopice necesită o dexteritate aparte. Astfel, în cuvintele prof. dr. Tander, „copii nu sunt doar adulți mai mici”; în consecință aceștia necesită un tratament aparte, adaptat fiziologiei și anatomiei lor.

„Pentru Organizația Tinerilor Medici, prezența celor două nume cu greutate din chirurgia mondială reprezintă o oportunitate fantastică de învățare. Așteptăm, cu entuziasm, și alți invitați de la Acıbadem”, a declarat dr. Cristian Dan, președintele OTM.

Anna Herkmen, manager Dezvoltare Internațională pentru Europa de Est, Acıbadem Hospitals Group, a subliniat valoarea evenimentului, ca încercare de a construi legături cu lumea medicală clujeană: „După București și Constanța, Acıbadem a deschis un punct de lucru în Cluj-Napoca. Ne-am îndreptat înspre Cluj ținând seama de lunga tradiție a școlii medicale clujene și de respectul nostru față de performanțele medicilor clujeni. Ne dorim să creștem, ne dorim să creăm parteneriate bazate pe colegialitate. În fond, obiectivul nostru, al tuturor celor implicați în sistemul de sănătate, este de a oferi șansa la o viață sănătoasă tututor pacienților care ne trec pragul. Sperăm că acest eveniment va fi primul dintr-o serie durabilă, care să permită schimburi de bune practici și de cunoștințe între medicii Acıbadem și lumea medicală clujeană”.

Punctul de lucru Acıbadem din Cluj-Napoca a fost deschis în aprilie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.