Comorile Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” (II)

Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca deţine, în colecţiile sale, numeroase rarităţi bibliofile, în limbile latină, română, germană, franceză, italiană, maghiară, ebraică, greacă, dar şi în arabă. Fondul de carte a rămas unitar şi a fost conservat în cele mai bune condiţii, în acelaşi corp de clădire a bibliotecii, începând cu anul 1908.

Istoricul Katalin Luffy, custode al cărţilor rare din Sala „Gheorghe Sion” a BCU, a prezentat, pentru cititorii cotidianului „Făclia”, câteva dintre unicatele care provin din fondul Bibliotecii Muzeului Ardelean, constituit din donaţiile făcute de contele Imre Mikó (1805-1876), om de cultură cu o bogată activitate ştiinţifică, mare filantrop, guvernator al Transilvaniei în anii 1848 şi 1861 – dar reţinut în arest, la Olmutz, din decembrie 1848 până în noiembrie 1849, din ordinul oficialităţilor de la Viena. Imre Mikó a urmat studiile la Colegiul Reformat din Aiud şi ştiinţele juridice la Târgu-Mureş. Societatea Muzeului Ardelean, fondată de Mikó în 1859, a deţinut o bibliotecă cu aproximativ 15.000 de volume, o colecţie de numismatică, antichităţi, un lapidariu, o colecţie de ştiinţe naturale, galerie de artă şi o colecţie etnografică. În 1862 a fost ales membru de onoare al Asociaţiei „Astra” din Sibiu.

Totodată, istoricul Katalin Luffy ne-a oferit date despre prima traducere integrală a Bibliei în limba maghiară, întreprinsă de pastorul calvin Károli Gáspár, în 1590, cunoscută sub numele de „Vizsolyi Biblia”. În lume există, azi, 34 de exemplare, dintre care două în fondul BCU. (n.r.: Prima traducere completă în limba română a Bibliei, realizată în 1688, de fraţii Radu şi Şerban Greceanu – “Biblia de la Bucureşti”- a fost precedată de numeroase traduceri parţiale, precum „Evanghelia Slavo-Română” (1551), „Tetraevangheliarul lui Coresi” (1561), „Psaltirea de la Braşov” (1570), „Palia de la Orăştie” (1582), „Noul Testament de la Alba-Iulia” (1648) ş.a.). După Reforma lui Martin Luther, din 1517, nobilimea maghiară din Transilvania, şi în scurt timp supuşii acesteia, au trecut la protestantism. O mică parte din enoriaşi a rămas, în continuare, fidelă ritului catolic. În 1564, la Sinodul protestant de la Aiud, s-a produs sciziunea dintre lutherani şi adepţii teologiei lui Jean Calvin, atunci fiind înfiinţată Episcopia Reformată (Calvină) a Ardealului, cu sediul la Aiud, ulterior la Cluj.

În prezentarea sa, istoricul Katalin Luffy a evidenţiat că alcătuirea fondului Bibliotecii Muzeului Ardelean este strâns legată de munca asiduă a bibliotecarului Károly Szabó, din anii 1860-1890, pentru colecţionare şi organizare. El a pus bazele unui fond de carte veche şi a întocmit bibliografia retrospectivă a tipăriturilor apărute înainte de 1711, cu titlul „Vechea Bibliotecă Maghiară”. Colecţia „Biblioteca Română Veche”, ce include cărţi editate până la 1711, a luat fiinţă după Marea Unire din 1918, graţie donaţiilor valoroase ale magistratului Gheorghe Sion şi ale colecţionarilor Liviu şi Iuliu Marţian.

Excelent amfitrion, Katalin Luffy ne-a încântat privirea cu o serie de manuscrise şi tipărituri păstrate în minunate coperţi artistice.

„Aviz pentru favoriţi, doctrina curtezanilor” de Antonio de Guevara (1480-1545), scriitor şi prelat spaniol franciscan, cronicar al împăratului Carol Quintul. Volumul din fondul de carte rară al BCU este o traducere din 1620, în limba latină, a cărţii lui Guevara (care apăruse la Valladolid, în 1539), pentru principele Gabriel Bethlen (1580-1629). Titlul, iniţial aurit, de pe coperta din piele se citeşteşte azi mai greu. Cartea lui Guevara aminteşte de celebrul “Il Cortegiano/Curteanul” (1518) de Baldassare Castiglione, care configura idealul moral al omului renascentist. Principele Gabriel Bethlen a aprofundat bunele maniere curtene şi, în paralel, bunele tactici militare de luptă. El a luat parte la Războiul de 30 ani (1618-1648), alăturându-se taberei protestante. Antonio de Guevara a scris, în „Vieţile a zece împăraţi romani”, şi despre împăratul roman Traian şi războaiele de cucerire a Daciei.

Cel mai vechi manuscris pe pergament din colecţie, în limba germană, datat aproximativ anul 1450. Nu are pagină de titlu, nici ilustraţii , dar este lucrat cu acribia unor copişti pricepuţi, deşi anonimi

„Jurnalul de socoteli” din perioada 1667-1672, cu coperţi din piele decorate cu reliefuri aurite, al principesei Anna Bornemisza (1630-1688), soţia principelui Transilvaniei Mihail Apafi I (1632-1690). Anna, o femeie autoritară, dar şi mercantilă şi capricioasă, nota riguros, în fiecare zi, toate veniturile şi cheltuielile din administrarea domeniului Făgăraş. Mihail Apafi I a fost un susţinător al intereselor turceşti, până la înfrângerea otomanilor conduşi de marele vizir Kara Mustafa, în al doilea Asediu al Vienei, din 12 septembrie 1683.

Carte în limba română, în grafie chirilică. Înlocuirea integrală a alfabetului chirilic cu cel latin a fost decretată în 1862, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Scrierea cu alfabetul chirilic a fost folosită timp de peste 400 de ani în Moldova şi Ţara Românească. Cel mai vechi text laic în limba română, cu grafie chirilică, este „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung”, din 1521

Manuscris indian, scris pe frunză de palmier, de secol al XIX-lea. A intrat în colecţia Societăţii Muzeului Ardelean în anul 1876.

Carte de devoţiune, „Grădina Paradisului” de Johannes Arndt (1555 – 1621), teolog luteran, tradusă din germană pentru soţia principelui Mihai Apafi II, Katalin Bethlen. Exemplarul din fondul BCU, cu ferecătura lucrată minuţios, în argint, cu blazon de familie, a fost făcut pentru Imre Thököly (1657-1705), principe al Transilvaniei, conducător al revoltei antihabsburgice a curuţilor. El i-a sprijinit pe turci în Asediul Vienei din 1683. Thököly a părăsit definitiv Transilvania în 1691 şi s-a refugiat în Imperiul Otoman.

Carmen FĂRCAŞIU