Clubul Copiilor Gherla, prezent la Târgul Mărţişoarelor

Ne-am obişnuit ca în fiecare an, la tradiţionalele târguri meşteşugăreşti organizate în municipiul Gherla (dar şi la Cluj-Napoca) să fie prezenţi şi membrii Cercului de machete, podoabe/obiecte decorative din cadrul Clubului Copiilor din localitate. Fără  participarea lor, aceste evenimente nu ar avea farmec.

Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când acest cerc, cu o bogată activitate creatoare, şi-a expus obiectele de artizanat la tradiţionalul Târg al Mărţişoarelor de la Gherla, unde şi-au mai expus creațiile preşcolarii grădiniţelor, dar şi elevii şcolilor din oraş. Copiii care frecventează cercul condus de prof. Daniela Katona şi-au prezentat mărţişoarele şi în vitrina librăriei Galaxia Gutenberg, din centrul municipiului, unde obiectele şi podoabele decorative realizate de membrii celor şapte grupe ale cercului au avut mare trecere.

Gherlenii şi-au ales pentru ei cele mai frumoase şi ingenioase mărţişoare, dar de mare succes s-au bucurat şi celelalte podoabe făcute de mâinile harnice ale copiilor, în atelierul Clubului Copiilor. În acel spaţiu bine dotat, membrii cercului pregătesc deja obiectele decorative ce vor fi prezentate publicului în preajma Zilei de 8 Martie.

În cadrul Cercului de machete, podoabe/obiecte decorative, de la Clubul Copiilor Gherla, îşi desfăşoară activitatea 70 de elevi din şcolile municipiului, periodic ei onorând şi diferitele târguri şi expoziţii de profil organizate în judeţ şi în ţară. Chiar zilele trecute, pe adresa instituţiei a sosit o invitaţie la o manifestare expoziţională ce se va desfăşura în municipiul Târgu Mureş.

În cursul anului 2017, talentaţii copii, îndrumaţi de prof. Daniela Katona, au fost prezenţi şi la târguri meşteşugăreşti ce au avut loc la Sibiu, Horezu şi Cluj-Napoca.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.