S. P. R.

Statul Paralel Român (S. P. R.) este o republică monarhică prezidenţială, cu sindicate organizate ca masonerie, şi o seamă de instituţii oculte. Este robust şi face faţă, cu succes firavei şi inocentei camere a deputaţilor şi senatorilor naivi, dornici de-a face bine naţiei, dacă trebuie chiar şi cu forţa, mama lui de popor prost şi agitat.

S. P. R. este situat în Nicăierea, învecinându-se cu Nimeni, nu are nicio relaţie cu Nimic, fiind condus pe principiile viitorului din prezent. Pare o abstracţie, fiindcă nu poţi să-i aplici citatul dialectic: „Să pipăi şi să urlu: este!” S. P. R. este condus la vedere de nişte nevăzuţi din umbră, care ne dovedeşte că pe teritoriul său nu există soare, ci lumini artificiale, soroşi în termeni tehnici.

S. P. R. s-a manifestat pentru prima oară la curul găinii, şi taxând oul la 1,20 lei, iar vosganienii de serviciu îl pândeau pe gospodarul propritar ca nu cumva să scape vreun ou în tigaia, întru şubrezia economiei naţionale şi a strategiei de apărare. Experienţele cu oul lui Columb au fost interzise. De ce? Daea… Ministrul agriculturii este încurajat de oculte să discute sau cu oaia miraculoasă, ori cu prepeliţa, ori cu bibilica, în scopul redimensionării, a Ø găozului. Ouăle de struţ sunt alternativa malefică.

S-au redus ploile, s-au ieftinit seducător lumânările. S-a rezolvat, cred ei, şi problema scumpirii electricităţii, care nu se mai măsoară cu kw / h, ci cu w / ziuă.

A sporit consumul de fasole boabe, a crescut numărul oamenilor care, îşi încălzesc singuri, cu forţe proprii, apartamentele.

Reducând impozitul de la 16% la 10%, au sporit setea de lectură a primăriilor, a pieselor shakespiriene, fiindcă zilnic se prezintă dilema hamletiană, modificată: „A fi, sau a nu fi? Fie ce-o fi!”

Statul Paralel Român este o expresie sintetizată dintr-un joc al copiilor:

– Gigel a spart geamul cu mingea şi a făcut pipi pe florile domnului Drăgulin!

– Ba tu ai fost! Eu nici nu ştiu cum se face pipi!

Statul paralel este atunci când două persoane, care ar trebui să muncească, stau faţă în faţă şi nu fac nimic.

Din cauza acestui stat, paralel (cu calea ferată), avem 300.000 de analfabeţi printre care se află o sumedenie de IT-işti plătiţi ca mercenari, să iasă în stradă cu pancarte pe care le scriu alţii.

Din cauza „paralelilor” subiectele de umor se îmbulzesc şi noi nu mai facem faţă…

Cornel UDREA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.