Elevii gherleni se remarcă şi la la concursurile de educaţie rutieră

An de an avem veşti bune despre comportarea elevilor gherleni la diferite concursuri de educaţie rutieră.

Zilele trecute, copii din zece județe s-au întrecut într-o amplă competiție de educație rutieră,  desfăşurată în localitatea bihoreană Şuncuiuş. Elevii care au reprezentat cele zece judeţe transilvane (dar, nu numai), polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei ai Serviciului Rutier și cei ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost implicați într-un amplu concurs de educație rutieră, Memorialul „Matei Virgil”, organizat în fiecare primăvară în fostul centrul minier, Șuncuiuș.

În  această atractivă şi interesantă competiție au fost angrenate zece echipaje de elevi din clasele I – VIII, respectiv, câte un echipaj din Bihor, Timiș, Alba, Mureș, Caraș-Severin, Dâmbovița, Arad, Cluj, Sibiu și Maramureș. Județul Cluj a fost reprezentat de un echipaj de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Gherla, pregătit de profesorul de educaţie fizcă şi sport  Dorel Verde.

În cadrul concursului, elevii de gimnaziu participanţi au trecut prin mai multe probe: parcurgerea unui traseu de îndemânare cu bicicleta în poligon, respectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti, în parcul şcoală, proba teoretică, în vederea verificării cunoştinţelor privind normele rutiere. Elevii gherleni au obţinut locul doi la individual băieţi şi tot locul doi la teorie băieţi (Sergiu Oltean), respectiv locul doi  la poligon băieţi (Titus Cerasin).

Tradiţionalul concurs de educaţie rutieră de la Şuncuiuş a fost organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.