Coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii

Coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii nete pe economie în luna martie 2018, faţă de luna ianuarie 1990, a fost de 9.159,89, iar comparativ cu luna februarie 1992 a fost de 2.126,29. Coeficientul este adus la cunoştinţa consiliilor judeţene şi locale, primăriilor, societăţilor comerciale şi unităţilor specializate în vânzarea locuinţelor, în conformitate cu prevederile Legii 112/1995, referitoare la vânzarea / cumpărarea locuinţelor naţionalizate. Potrivit prevederilor Legii 112/1995 – Legea caselor naţionalizate – valoarea despăgubirilor care se acordă foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite în natură, precum şi preţul de vânzare, sunt actualizate prin intermediul unor coeficienţi care „nu pot fi mai mici decât coeficientul de creştere a veniturilor salariale medii pe economie”. Coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii nete pe economie este comunicat, de regulă, de Institutul Naţional de Statistică în luna următoare trimestrului care s-a încheiat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.