CM de Fotbal / Germania a „invadat” Rusia cu tancuri de jucărie

Germania, văzută de mulţi ca mare favorită la câştigarea mondialului din Rusia, a luat Mexicul la preţ de matineu şi a mitraliat-o cu gloanţe…oarbe! Drept pentru care naţionala lui Joachim Low a fost pedepsită şi învinsă cu 0-1. Singurul gol al confruntării de la Moscova, la care au asistat 78.000 de spectatori, a fost marcat de Chicharito, în prezent la PSV Eindhoven, în Olanda. Germania a irosit ocazii cât pentru două partide, dar Draxler, Werner, Muller, Ozil şi compania n-au fost suficient de inspiraţi la finalizare. Nu e mai puţin adevărat că şi Ochoa, portarul mexicanilor, s-a aflat în zi de graţie. Colegul românului Răzvan Marin de la Standard Liege, în vârstă de 32 de ani, a făcut un meci mare. Germania a avut nu mai puţin de 25 de ocazii de a marca! Nu este prima dată când campioana mondială în exerciţiu începe mondialul cu o înfrângere. La fel s-a întâmplat în 1990 cu Argentina, care a pierdut partida de debut a mondialului din Italia în faţa Camerunului, cu acelaşi scor, 0-1. Acest lucru nu i-a împiedicat pe sud-americanii lui Carlos Bilardo, cu Maradona în teren, să ajungă, din nou, în finala cea mare, pe care au pierdut-o în dauna Germaniei, în reeditarea ultimului act din 1986. Să mai scriem că Germania şi Mexic s-au întâlnit pentru a patra oară la un Campionat Mondial. Au mai făcut-o în 1978, 1986, şi 1998, când „panzerele” au avut câştig de cauză. Victoria Mexicului de duminică n-ar trebui să ne mire chiar atât de tare, dacă avem în vedere că mulţi jucători „sombreros” evoluează în marile campionate ale Europei, în Spania (la Sevilla, Betis şi Real Sociedad), Anglia (West Ham United şi Wolverhampton), Germania (la Eintracht Frankfurt), Portugalia (la FC Porto), Olanda (la PSV Eindhoven) şi Belgia (la Standard Liege).

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.