Firmele implicate în proiectul conductei de gaze Nord Stream 2 ameninţate cu sancţiuni

Reuters
Statele Unite au repetat avertismentul că ar putea sancţiona firmele occidentale care participă proiectul conductei de gaze Nord Stream 2, prevăzut să conecteze Germania direct la resursele Rusiei.
“Am spus clar că firmele care colaborează la proiectul sectorului de conducte pentru exportul energiei din Rusia se angajează într-o activitate care implică riscul de sancţiuni”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington. “Credem că aceasta (conducta) ar submina securitatea energetică şi stabilitatea generală a Europei, furnizând Rusiei unui alt instrument pentru constrângerea politică a ţărilor europene, în special a Ucrainei. Rusia înţelege că acest proiect dezbină Europa şi foloseşte acest lucru în avantajul său”, a arătat oficialul citat.
La summitul NATO de la Bruxelles, preşedintele american Donald Trump a acuzat Germania că devine prizoniera Rusiei prin susţinerea dublării capacităţii conductei Nord Stream pe sub Marea Baltică – o alternativă la ruta de transport a gazelor naturale deja existentă prin Ucraina.
Avertismentul SUA vizează cinci firme occidentale care au investit în Nord Stream 2: Wintershall şi Uniper (Germania) OMV (Austria), Shell (Regatul Unit şi Olanda) şi Engie (Franţa).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.