Mii de oameni au venit la Nicula pentru a se închina la icoana tămăduitoare a Fecioarei cu Pruncul

Satul şi mănăstirea de la Nicula au fost practic inundate, miercuri, de zeci de mii de oameni care au participat, ca în fiecare an, la cel mai mare pelerinaj al creştinilor ortodocşi şi greco-catolici, care are loc în ziua Adormirii Maicii Domnului, informează AGERPRES.

De sute de ani datează această tradiţie a pelerinajului de Nicula, credincioşii venind aici pentru iertarea păcatelor, dar şi pentru a vedea icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe, pictată de Luca din Iclod. Se zice că în anul 1699 Fecioara din icoană a lăcrimat, iar credincioşii au dus-o într-un nou lăcaş de cult, o bisericuţă de lemn construită pe un deal, la marginea satului Nicula, care a servit de adăpost icoanei, care putea fi astfel văzută de toată lumea. Obiceiul pelerinajului supravieţuieşte şi astăzi, fiind unul dintre cele mai mari asemenea evenimente religioase din ţară.

Pelerinii încep să se adune la Nicula chiar şi cu două zile înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august, iar sătenii, la rândul lor, se pregătesc din timp pentru acest eveniment, mare nu numai ca importanţă religioasă, ci şi prin amplitudinea pe care o are datorită numărului mare de oameni care participă.

În sat, la fiecare casă apar fie tarabe cu turtă dulce sau kurtos, cozonaci în formă de tulnic care aparţin de bucătăria maghiară, dar şi obiecte care se vând de obicei în talciocuri. Alţi săteni au la poartă găleţi mari pline cu buchete bogate de busuioc sau scot pur şi simplu recipiente cu apă pentru ca pelerinii să poată face faţă caniculei. Pe vreme ce drumul sinuos şi abrupt se apropie de dealul pe care se află mănăstirea, apar şi tarabele cu obiecte bisericeşti, de unde enoriaşii cumpără mir, icoane, mătănii sau alte obiecte pe care le iau ca amintire.

Cei mai mulţi dintre oameni vin la Nicula măcar cu o zi înainte, pentru a petrece noaptea în rugăciuni, alături de preoţi şi pentru a înconjura după miezul nopţii biserica alături de alaiul care conduce icoana Fecioarei. Oamenii îşi aduc şi câte un cort, dar cei mai mulţi stau, în zilele calde de vară din august, direct pe pământ, protejaţi doar de o pătură.

Tradiţia arată că pelerinajul trebuie făcut pe jos, iar cei care pot, înconjoară de câteva ori, în genunchi şi, deseori sprijiniţi pe coate, micuţa bisericuţă de lemn din mijlocul curţii mănăstirii, care nu este cea veche, dar care aminteşte credincioşilor de vremurile de demult şi de legătura lor cu acest pământ. În crăpăturile dintre scândurile care alcătuiesc pereţii micului lăcaş de cult oamenii înfig codiţele unor rămurele de busuioc sau mici monede de metal.

Mulţi dintre cei prezenţi au venit purtând costum tradiţional, însă cei mai mulţi poartă în spate sau sunt înconjuraţi de desagi mari în care au cărat până sus pe dealul Niculei lucrurile de care au considerat că au nevoie pentru a se înveli sau pentru a mânca. Alţii, mai moderni, au lângă ei trolere pe roţi, pe care la nevoie le pot folosi pe post de masă sau scaun.

Miercuri dimineaţa, după o noapte albă pe care pelerinii au petrecut-o în curtea bisericii, ei asistă la Liturghia oficiată de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, care anul acesta a vorbit enoriaşilor despre necazurile fără sfârşit ale omenirii şi despre cum discordia de la nivelul societăţii poate fi alungată prin pocăinţă.

După slujbă, oamenii formează o coloană lungă, care ar putea servi drept gard viu mănăstirii, pentru a-şi aştepta rândul să vadă, să atingă şi să sărute icoana.

Arhiepiscopia Clujului a pregătit, pentru finalul ceremoniilor, 15.000 de sarmale şi sute de cozonaci care au fost împărţiţi enoriaşilor. În momentul de vârf, noaptea şi în cursul dimineţii de miercuri, la Liturghie, 30.000 de credincioşi s-au aflat la Nicula.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.