Unde ai fost mâine?

Motto:„ ”Privindu-l pe Tudorel Toader înţeleg de ce în istoria noastră nu ar fi putut să existe niciodată un Tudorel Vladimirescu sau un Tudorel Arghezi!”

Nu numai acest individ mic la stat, dar mare la statul paralel, frenetic, agitat, ameninţător, înţelept, toate în aparenţă, se luptă din răsputeri ca să îndeplinească dorinţele stăpânului, aşa cum ştie el mai bine, adunându-şi în capul lovit de-o alopecie subalternă, o sumedenie de robe negre care nu uită toate relele ce derivă pentru ele din această activitate frenetică de demolare a DNA-ului, a procurorului general şi în general a tuturor celora care stau în calea viselor faraonice ale unui băiat din Teleorman, care toată viaţa a visat ca basmele ce le-a auzit, sub formă de folclor sau povestite în ureche, să devină realitate, iar el, dibaci cârmaci.
Este cârmaci, însă deloc dibaci iar corabia visată este o plută a Medusei, pe care a început deja bătălia pentru supravieţuire. Don Quijote, chiar dacă a încheiat un armistiţiu cu morile de vânt, s-a făcut de băcănie, un lucru evident şi clar, în faţa contemporanilor săi, dar şi a străinătăţurilor care au aflat despre isprăvile sale. Aceştia, i-au zâmbit pe sub mustaţă (mai ales doamnele), alţii l-au aplaudat ironic, dar impresia generală a fost aceea a unui om deznădăjduit, disperat, speriat de consecinţele unui viitor pe care l-a mutilat.
A crezut într-o nouă provocare, atunci când a luat la cunoştinţă de existenţa morilor eoliene (cu morari gen Giuliani), dar se pare că norocul l-a părăsit şi aici pentru că Sancho, strângător de felul lui, de astă-dată s-a dovedit mai tăriceanu decât el şi i-a spus-o în faţă: „Stăpâne, am vândut şi lighenaşul şi suliţa şi pieptarul, iar Rosinanta a luat-o un săsălău şi a făcut din ea salam de Sibiu.”
Don Quijote, s-a întors acasă, fiindcă acolo îl aştepta cu multă credinţă Dulcineea, dar nu Bombonica de altădată, ceea ce i-a mai dat un dram de curaj să facă prostioare agreabile.
Încetul cu încetul, ţara devine o ostilitate manifestă şi atunci ordinele pe care le dă, cu glasul răguşit de atâta strigat, seamănă cu o activitate vocal-vocativă în pustie, pentru că în locul feţelor entuziaste întâlneşte spatele oamenilor, întoarse deja cu ostentaţie. Minciunile cu bot gros încep să iasă la iveală şi fiecare dintre implicaţii în ruşinea naţională a zilei de 10 august 2018 încep să-şi păzească propria piele şi să dea din ei adevărul şi nu realitatea confecţionată. Este normal ca pripeala unui om neobişnuit să gândească profund să nască decizii aiuritoare, ilogice, cu efect de Cernobîl.
p.c.s. (post coitum scriptum): Ministrul şăgalnic iubitor de balade şi de mioriţe laie bucălaie, cere ajutor străinătăţii pentru o problemă care se ştia de aproape un an şi care a ajuns la dimensiunea de tragedie economică naţională. Stăm şi ne chitim în mezenter şi mezanfan, nu cumva toată tărăşenia cu pesta porcină scăpată de sub control este o altă afacere interesantă de a face loc pe piaţa noastră unor producători şi procesatori de carne de porc? Întrebam şi noi interogativ, să mai treacă timpul până ne vine şoricul vorbitor de limbi străine.
Cornel UDREA